Aditivii alimentari, necesitate si risc
Autor: Elena Oranescu
Editura: A.G.I.R.
Format: 20x26 cm
Nr. pagini: 376
Coperta: brosata
ISBN: 978-973-720-176-8
Anul aparitiei: 2008
Lucrarea de fata este elaborata in etapa in care aditivii alimentari sunt folositi in numar si in cantitati uneori necontrolabile. Autorul considera ca aditivii alimentari trebuie priviti atat prin prisma rolului benefic pe care il au asupra calitatii produselor alimentare, precum si prin riscul folosirii lor asupra sanatatii consumatorului.
Lucrarea cuprinde 376 pagini in care sunt descrise toate E-urile inregistrate si folosite in tara noastra. La elaborarea acesteia s-a pornit de la ideea ca nocivitatea sau inocuitatea aditivului trebuie corelata pe de o parte cu structura sa chimica, precum si cu modul de obtinere si de folosire in sistemele alimentare complexe.
S-a respectat o schema de prezentare a fiecarui aditiv intr-o maniera sistematica si pragmatica, in ordinea indicatorilor Uniunii Europene: coloranti, conservanti, antioxidanti, edulcoranti, emulsificatori, stabilizatori, agenti de ingrosare, gelifianti, corectori de aciditate, antispumanti, potentiatori de aroma, agenti de glazurare, agenti de umezire etc.
Tratarea fiecarui aditiv s-a facut respectand o schema de expunere logica: structura chimica, obtinere si caracterizare, dozele admise in produsele alimentare conform actelor normative in vigoare, necesitatea utilizarii sale si, in final, riscul pe care il prezinta pentru consumator. In capitolul ``Risc`` au fost evidentiate probleme esentiale pentru specialist si pentru consumator, insistandu-se asupra toxicitatii aditivului sau rolului sau benefic, introducandu-se si notiuni de patologie comparata, om-animal, ca urmare a experimentelor efectuate pe animale in laboratoare de cercetare din intreaga lume.
Lucrarea contine date esentiale pentru fiecare aditiv, fapt ce faciliteaza posibilitatea de informare a chimistului, biochimistului, specialistului din industria alimentara, a medicului nutritionist si chiar a cititorului mai putin avizat.
Prin multitudinea de date prezentate, lucrarea poate fi folosita si de catre studentii specializati in domeniul industriei alimentare, care dupa absolvire beneficiaza de o pregatire superioara prin cursurile de master si prin pregatirea de doctorate. O astfel de lucrare poate fi considerata o mica enciclopedie a aditivilor alimentari.
Dar ea nu se citeste o data si apoi se pune pe un raft de biblioteca, ci se tine la indemana si se foloseste ori de cate ori inscrisul de pe un produs alimentar ii trezeste suspiciuni sau numai nedumeriri. Intreaga structura a lucrarii o califica pentru includerea in clasa handbook (dictionar de compusi) si, dupa parerea mai multor specialisti, este prima carte de acest fel din Romania care contine date obiective si sistematice despre aditivii alimentari.