Cartile au ramas neterminate. Jurnal 1945-1948.
Autor: Emil Dorian
Editura: Compania
Seria: ClarObscur
Format: 13,5x20 cm
Nr. pagini: 440
Coperta: brosata
ISBN: 973-7841-18-2
Anul aparitiei: 2006
Dupa razboi, destui oameni cinstiti se asteptau la o viata noua in Romania. La o lume curatita. Au primit in schimb... o «tranzitie»! Ce poti face intr-o asemenea capcana a istoriei? Emil Dorian a hotarit sa-si continue jurnalul in care, de multi ani deja, nota deraierile dictaturilor si propriile sperante. Dar intre 1945 si 1948 s-a ivit o alta dictatura, iar sperantele s-au topit una cite una.
«Sertarul scriitorului roman»
Pe degetele unei singure miini se pot numara marile carti care au « zacut » pina in 1989 in sertarul secret al scriitorului roman. Si ele nu apartin literaturii de fictiune, beletristicii, care, si cu providentialul ajutor al lui Esop, a putut infringe ori pacali vigilenta cenzurii exercitata sub diverse forme - inclusiv autocenzura - in regimul totalitar. Entuziasmul stirnit de singurul roman nepublicabil inainte de `89: Luntrea lui Caron de Lucian Blaga, marturie pretioasa, nici vorba, nu justifica superlativele cu care a fost primit. Cu aceasta exceptie, discutabila sub aspect artistic, «sertarele» deschise la inceputul anilor `90 si de atunci incoace n-au imbogatit literatura romana cu valul de opere asteptate. Surprizele, mari si revelatoare, au venit din alta parte, dinspre o specie subalterna, incadrata de teoreticieni intr-o categorie ambigua si corcita: « literatura de frontiera ». Citeva jurnale tinute la zi de-a lungul anilor in comunism de autori aflati sub regim de recluziune autoimpusa ori domiciliu obligatoriu au salvat, se poate spune, onoarea civica a literaturii romane. Peste noapte, jurnalele unor Ion D. Sirbu, Nicolae Steinhardt si Petre Pandrea au devenit capodopere ale veritabilei «literaturi a rezistentei» romanesti. Putinatatea acestor forme directe si « netransfigurate» de impotrivire a fost surclasata, aparent paradoxal, de valoarea lor specifica, aceea care le confera si le asigura statutul de capodopere literare. Daca mai adaugam si Jurnalul lui Mihail Sebastian - opera, din pacate, destul de manipulata de la aparitie si pina acum - epuizam «fabulosul» sertar al scriitorului roman. Restul, valul de «jurnale» incropite in fuga, post festum, care au umplut piata literara reprezinta o fictiune, ca sa nu spunem impostura. Doua constatari sar in ochi la cei patru mari scriitori citati mai inainte. Prima: cu totii nazuiesc sa-si asigure posteritatea prin «sertarul» literaturii de fictiune, prin romane, piese de teatru, mari fresce epice etc. Insa nici Sirbu, nici Sebastian n-au, prin romane ori piese de teatru, posteritatea lunga pe care le-o pot asigura jurnalele si marturiile lor de o calitate umana tulburatoare si cu o excelenta literara indiscutabila. Asta poate spune mult chiar despre metamorfoza ideii de literatura sub presiunea istoriei care musca adinc din bietele fantasme ale fictiunii. In al doilea rind, toti acesti «jurnalieri» marturisitori vin dinspre o stinga idealista si dezamagita de paradoxurile tragice ale istoriei pe care au traversat-o : confirma ideea ca doar ravagiile intime ale idealului contrazis produc autenticele drame de constiinta si pot naste o mare literatura. A aparut recent inca un document existential si literar a carui valoare il situeaza in rindul celorlalte citeva capodopere din aceeasi specie:
« Cartile au ramas neterminate. Jurnal 1945-1948 » de Emil Dorian (Editura Compania, cuvint inainte de Margareta Dorian, prefata de Valentin Protopopescu). G. Calinescu vedea in Emil Dorian (1891-1957) un imitator liric al lui Emanoil Bucuta, « insa fara efort artistic si chiar dulcegarii », considerind, exagerat, ca « celelalte opere ale autorului sint lipsite de valoare ». Lipsite de valoare nu sint fictiunile epice, romanele lui Emil Dorian, daca nu chiar minore, departe de capodopere. Jurnalul, in schimb, marturia unei mari drame de constiinta, este o opera capitala pentru intelegerea unui destin exponential : de la iluziile naive si realist-socialiste (!) ale unui inflacarat « comunist din convingere » cu puseuri anarhiste de tip « trotkist » revarsate in melancolii suicidare si pina la « conflictul interior » ca marca a dramei traite de cronicarul dezabuzat al unui « timp crepuscular ». Are dreptate prefatatorul sa recomande astfel marele jurnal ramas de la Emil Dorian : « s-a visat un inspirat poet si romancier. Dreptul la glorie si l-a cistigat insa postum, printr-un extraordinar jurnal ». Romancierul « ratat » a ingropat in paginile jurnalului un bestiar uman comparabil, prin plasticitate, cu seria « neagra » a lui Tudor Arghezi, prin ascutimea observatiei morale cu galeria portretelor din memorialistica lui E. Lovinescu, iar prin analiza rece si ascutita a « chestiunii evreiesti », cu acela, mai subtire sub raport literar, al mult comentatului Mihail Sebastian.
C. Stanescu
Gindul, 15 aprilie 2006
« ... jurnalul 1945-1948, anii in care Romania incepuse sa alunece, incet dar sigur, in sfera de influenta sovietica. Este momentul de inceput al bolsevizarii tarii... Lumea veche, burgheza, civilizata si aproape europeana a Romaniei inca nu fusese distrusa, iar lumea noua, proletara, resentimentara si nivelata a socialismului real inca nu se nascuse. Romania se afla atunci sub
un orizont crepuscular... »
Valentin Protopopescu
Prezent, p. 39, nr. 18, 1-7 iunie 2006
« Spre deosebire de Mihail Sebastian - scriitor marcant al generatiei tinere din Romania interbelica, elev al lui Nae Ionescu si prieten al lui Mircea Eliade -, autorul, medic de profesie, traducator asiduu din Heine si din poetii idis, a fost un modest intelectual evreu de stinga, atasat cauzei emanciparii etnice si sociale. Nu as merge pina la a afirma ca jurnalul de fata este mai valoros, literar vorbind, decit cel publicat la Humanitas, desi intensitatea notatiilor sale intime, limpezi si acute, patrunzatoare, incarcate de ironie amara si, pe alocuri, de melancolie, se mentine mereu la cote ridicate (chiar si acolo unde scrisul se contamineaza, entuziast, de frazeologia lemnoasa). Dorian exceleaza in arta portretului moral - uneori, cu demonstratii de fantezism grotesc -, in evocarile de atmosfera (este un excelent peisagist) si in observatia caracterologica dezabuzata. Este un sensibil si un afectiv vulnerabil, un ``loser`` angajat in serviciul unei iluzii, mereu contrariat de cupiditatea celor din jur.
Intelectualul evreu, intre angajare si insingurare
Daca Sebastian e un tinar cosmopolit monden si frivol care, sub presiunea unei istorii atroce, se intoarce solitar spre radacinile sale comunitare, un nealiniat individualist care, in urma terorii antisemite, sfirseste prin a incerca ispita alinierii, ``domesticul`` Dorian este un familist cuminte si un scriitor umanist, devotat comunitatii sale. Cunoscute unor scriitori apropiati (Ury Benador, T. Arghezi, Sonia Cluceru, I. Calugaru s. a.), cele 24 de caiete ale jurnalului de fata vor fi scoase din tara clandestin dupa moartea autorului, cu infinite precautii relatate in cuvintul introductiv de catre fiica sa, Margareta. O aventura comparabila celei, nu mai putin rocambolesti, vizind salvarea caietelor lui Mihail Sebastian... In paranteza fie spus, cele citeva fragmente din jurnalul acestuia din urma, publicate postum in saptaminalul Lumea 1945, nu il entuziasmeaza "estetic" pe diaristul postbelic (orgoliu auctorial ?), iar grotescul comemorarilor comunitare (cu ideea de a da numele lui Sebastian unui... etaj de cladire!) il oripileaza.
Privit prin grila subiectiva, perceptiva si ideologica a lui Emil Dorian, jurnalul ofera nu numai o radiograma neconcesiva a vietii comunitare, ci si o fidela foaie de temperatura a oportunismului, de la ``recuperarile`` comuniste ale unor fosti legionari (in frunte cu medicul V. Ciocilteu, poetul Nicolae Tautu, Ion Marin Sadoveanu etc.) la ``aranjamentele`` unor coreligionari ex-colaborationisti sau oportunisti.
[...]
Nu avem de-a face, desigur, cu un jurnal strict ``etnic``: intreaga lume romaneasca postbelica, inclusiv cea literara, e prinsa in franjurii sai. Insa ca document subiectiv al comunitatii evreiesti imediat postbelice, cu toate ``straturile`` ei sociale si factiunile ei politice (marea burghezie ``reactionara``, afaceristii colaborationisti, fidelii vechilor lideri Filderman si Zissu, sionistii, socialistii, comunistii de tot felul, marea masa traumatizata), volumul ramine o adevarata mina de aur. Captivii stereotipurilor antisemite au, o data in plus, ocazia sa constate : 1) cit de complexa si de eterogena politic era comunitatea evreiasca din Romania postbelica ; 2) cit de autentice erau sperantele multora in promisiunea ``eliberatoare`` si ``purificatoare`` a comunismului, privit - pe fondul justificatului resentiment antifascist - ca vehicul laic si universalist al emanciparii sociale si al denazificarii. Ce s-a ales de aceste sperante - care nu apartineau numai minoritarilor oprimati! - se stie. Inainte de a arunca insa anatema, acuzatorii din oficiu ai postcomunismului ar trebui sa recunoasca un lucru: multe din aceste adeziuni au fost rezultatul direct al ororilor unui antisemitism de masa, comparabil ca pondere cu securismul ceausist din anii `80. O povara istorica pe care trebuie sa ne-o asumam ca popor, cu toata responsabilitatea, renuntind la cautarea de justificari ipocrite si inutile.
Moralist sceptic, insingurat si inadaptat
Inapt pentru politica reala, functionarul progresist al Comitetului Democrat Evreiesc afirma fara inconjur: ``[...] nu stiu sa fac politica. Ceva mai grav : nu stiu nici macar sa simulez ca o fac. Ma intreb adesea cu o mirare naiva cum izbutesc altii mai prosti decit mine?`` Va muri peste numai un deceniu in saracie, cu iluziile facute tandari. ``Dezalienarea`` prin punerea sa in slujba actiunii sociale se dovedeste o himera. Ca si la Mihail Sebastian, ceea ce triumfa e natura contemplativa, de moralist sceptic, insingurat si inadaptat: ``Mi-am frint izolarea meditativa, sterila si m-am dus regulat printre oamenii de actiune, in locuri de munca organizata. Pina la urma nu m-a interesat, m-au obosit oamenii, m-au deceptionat metodele. O vreme am luptat sa fiu interesat, sa ma imbarc in atmosfera de lucru, dar n-am izbutit... Trebuie sa conchid ca vina e in mine si se afla adinc in structura mea nenorocita, care liricizeaza si singularizeaza viata. Nici la Comunitate n-am putut realiza o comuniune cu oamenii, cu spiritul lor, cu atmosfera de acolo, cu lucraturile si micimile cunoscute. [...] In definitiv, omul se poate insela, chiar dupa ce a facut verificari de o viata intreaga. Drumurile se inchid...`` In aceasta rezerva intima a idealistului constrins de realitatea umana la scepticism se afla insasi ratiunea de a fi a acestui jurnal impresionant.»
Paul Cernat
Observator cultural, nr. 327, 29 iunie 2006
«``Daca refaci, mai ales, capitolul de viata de dupa incheierea razboiului, te trezesti cu un dar nevisat, viata, care trebuia sa amuteasca intr-un gilgiit de singe, undeva, pe un cimp inghetat. Si apoi te intrebi ce sa faci cu ea...``, noteaza Emil Dorian la sfirsitul lui `45. Care sint datele ecuatiei ? Mai intii - segmentele care intra in compozitia populatiei. Cele mai importante sint mica burghezie, in expectativa - intelectuali, negustori, functionari -, gravitind in jurul lui Filderman, si sionistii de toate orientarile. Cel de-al doilea segment cistiga vizibil teren din motive politice ``internationale`` si psihologice, interne. Un alt segment este al fostilor deportati, oameni care si-au pierdut familia, agoniseala de-o viata, fara acoperis deasupra capului, haine, loc de munca. In afara cercului se situeaza o categorie foarte subtire : ilegalistii, combatanti in miscarea de rezistenta antifascista, discipoli ai unei utopii sociale, care, pentru moment, le tine loc de realitate. Pentru ei, pentru ``internationalismul proletar``, din care se reclama, singurul criteriu de interes este ``clasa``. Nu realizeaza, nu vor sa realizeze ca, subteran, atit populatia evreiasca cit si societatea romaneasca ii considera evrei.
[...]
Unul din meritele cartii este capacitatea autorului ei de a ``prinde`` psihologia colectiva.
23 august 1945, la Sinaia; butaforia: ``Lumea cinta, asculta cuvintari, aplauda, dar inlauntrul inimii pastreaza rezerva unei rezistente pe care nimic n-o poate fringe. Este o ipocrizie care nici nu se poate bine masca.`` 5 mai 1945 ; marea pacaleala a retrocedarii proprietatilor evreiesti: ``Ministrul Nicolau a fagaduit in numele guvernului ca [...] toti ceneristii [evreii carora li s-au confiscat proprietati, in timpul legislatiei rasiale, de catre Centrul National de Romanizare - n. r.] isi vor avea rezolvata problema. Acum, bomba : nu intra nimeni!`` 24 septembrie 1949. Nepasarea opiniei publice fata de judecarea, la Nurnberg, a criminalilor de razboi nazisti: ``Lumea citea din cind in cind despre aceasta penibila si trenanta judecata [...] Sentinta a zgiltiit nitel indiferenta si abandonul oamenilor.`` Moralistul pune reflectorul cu aceeasi intensitate asupra abjectiei si sublimului uman in situatii de viata-limita : orgiile protipendadei dupa evacuarile ghetoului din Cernauti in timpul ``domniei lui Stere Marinescu``; ``ticalosiile evreilor fata de propriii frati in Transnistria``; zguduirea sufleteasca la lectura spovedaniei lui Traian Popovici, primarul cernautean care a salvat de la deportare si moarte 20 000 de evrei concetateni. Uneori duritatea materiei cercetate este sparta de poezie: ``Ploaia [...] o poti trai cu toate simturile: o vezi, o auzi, o mirosi, o gusti, o pipai.`` Sau: ``Castanul meu s-a imbolnavit. Vintul nu-l mai leagana. Pasarile nu-l mai intereseaza. Ploile il lasa nepasator.`` Uneori gloseaza: ``In tinerete nu exista sentimentul timpului, ceea ce, atunci cind imbatrinesti devine din ce in ce mai clar si mai conturat in constiinta.`` Alteori apeleaza la satira: ``pentru cineva un milion - inaintea stabilizarii - inseamna a trai o luna, pentru altcineva - a deschide o partida de poker sau a cumpara o cravata.`` Sint secvente de jurnal care pun in valoare inzestrarile sale de dramaturg: forta vizualizarii, prin enumerare (obiecte casnice ale celor deportati si ucisi in Transnistria: ``ghete, fotografii cu dedicatie, o farima de covor...``); dialog, plasticitate emotionala a gestului ; economie verbala. Este vorba de scena in care o mama vine in subsolul sediului comunitar in care zac obiectele fostilor deportati, pentru a recupera fotografia fiului pierdut in Transnistria. ``S-a rascolit magazia pina cind, intr-un fund de garderob hodorogit s-a gasit chipul mortului intr-o rama ieftina. Femeia l-a luat in mina, l-a identificat si apoi a spus : Nu-mi mai trebuie nimic! Si apoi a plecat...``»
Iulia Deleanu
Observator cultural, 16-22 august 2007, pp. 12-13.