Sergiu Al-George vazut de noi, indienii
Autor: Amita Bhose
Editura: Cununi de stele
Format: 13x20 cm
Nr. pagini: 128
Coperta: brosata
ISBN: 978-606-93049-3-8
Anul aparitiei: 2012
Cartea a fost prezentata la Bookfest 2012 - 30 mai, ora 15:00 - de catre actorul si regizorul Dan Puric.
A executat 5 ani si 5 luni in lotul Noica... Pentru a nu fi nevoit sa se umileasca si mai mult in fata gardienilor - detinutii erau obligati sa-si scoata caciula in fata lor - Sergiu Al-George nu purta caciula. In gerurile Baraganului. El si Nicolae Steinhardt au fost singurii care nu au facut un pact cu Securitatea. A fost cel mai mare indianist al nostru si este cel mai bun traducator din limba sanscrita.
CUPRINS:
Cuvant inainte (Carmen Musat-Coman)
Prefata (Dorina Al-George)
Ultimul drum al lui Sergiu Al-George
Articole, studii (in ordine cronologica)
Sergiu Al-George vazut de noi, indienii. 1982
Patosul cosmic. Eminescu - Brancusi - Al-George.1982
Homage to the author of Language and thought in Indian Culture.1987
Ganduri profunde in cuvinte putine. Metafora si filosofie dintr-o perspectiva indiana. 1988
Sergiu Al-George in constiinta culturala romaneasca. 1990
De la Cenaclu la Centru
La reeditarea Bhagavad-gitei.1992
De ce oare romanii iubesc India? Fragment
Cronici, scrisori, prezentari (in ordine cronologica)
Prezentare nedatata, fara titlu
Scrisoare adresata secretarului Ramakrishna Mission Institute of Culture.1985
Sergiu Al-George, Limba si gandire in cultura indiana/ Language and Thought in Indian Culture.1985
Sergiu Al-George, Arhaic si universal (Archaic und Universal). Nedatat
Sergiu Al-George, Arhaic si universal (Archaisch und universal). 1992
Lista publicatiilor.
CUVANT INAINTE:
Cartea aceasta s-a nascut dintr-o privire. A barbatului care, cu cateva luni in urma, se oprea in fata standului Editurii Cununi de stele, imbratisa in gand cartile Amitei Bhose si apoi, cu o speranta un pic adumbrita de cautarea indelungata, intreba: ``Aveti vreo carte a lui Sergiu Al-George?``. Stia ca oficial exista doar cele trei carti fundamentale, in posesia carora se afla, citise si cartea ``Socul amintirilor`` a sotiei indianistului, Dorina Al-George dar, cred eu, presimtea ca ar mai fi ceva, ceva nedefinit, legat de numele spre care il purtasera pasii: Amita Bhose. Privirea lui era atat de deznadajduita, ca am avut impresia ca insasi existenta lui depinde de acea carte nescrisa, negasita inca.
Si atunci, urmarindu-l indepartandu-se, am inteles ca, de fapt, venise momentul sa reunesc intr-o carte tot ce a scris Amita Bhose despre Sergiu Al-George. Nu a fost greu, pentru ca domnia-sa a pastrat, cu grija, articolele scrise despre bunul sau prieten, articolele altora despre Al-George, nu multe, si si acelea postrevolutionare, caci inainte de 1989 putini se incumetau sa-l pomeneasca; printre acestea, convorbirile lui Nicolae Steinhardt cu Al-George, publicate in Convorbiri literare in serial; pana si taieturile din ziare care anuntau plecarea indianistului din aceasta lume. Le-am structurat cronologic - ca si scrisorile, recenziile - insa am ales spre intampinarea cititorilor amplul articol Ultimul drum al lui Sergiu Al-George aparut postum, in noiembrie 1992, in Literatorul. Ca prefata mi s-a parut potrivit textul Dorinei Al-George, in mare parte inedit, caci nu l-am regasit decat ca prima parte, drept postfata la Bhagavad-gita, publicata de Editura Informatia, in 1992, si la care Amita Bhose face referire in articolul La reeditarea Bhagavad-gitei. Textul Dorinei Al-George l-am dactilografiat in 1991 la masina de scris a lui Didi - asa ii spuneam noi, studentii, profesoarei noastre, Amita Bhose, Didi insemnand "sora mai mare in bengali"- si se afla in arhiva domniei sale, cu mici insemnari ale sale pe margine, cu creionul.
Volumul reuneste articolele, studiile, recenziile cartilor lui Sergiu Al-George, traducerea conferintei pe care acesta a sustinut-o la al V-lea Congres International de sanscrita de la Banares, insotita de note ample ale traducatoarei (Amita Bhose), prezentarile operei lui Al-George facute de autoare la Ambasada Indiei, Ramakrishna Mission din Calcutta, scrisori inedite ale Amitei Bhose in care pleda pentru traducerea operei lui Al-George. De cercetam bibliografia sanscritologului pana la moartea Amitei Bhose, 1992, singurele traduceri, recenzii, interviuri, articole despre Sergiu Al-George sunt cele realizate de domnia-sa. Dincolo de valoarea stiintifica, aceasta carte fiind singura care analizeaza si prezinta, din punctul de vedere al unui alt mare specialist in cultura indiana, activitatea de sanscritolog a lui Al-George, volumul are si valoare memoralistica, deoarece il cunoastem si pe omul Al-George, cel ce se aseza in banca, alaturi de studenti.
Intitulata Sergiu Al-George vazut de noi, indienii, cartea s-ar putea numi la fel de bine Sergiu Al-George vazut de noi, romanii. Deoarece Didi ``a iubit tara noastra poate mai mult decat multi romani si a slujit-o cu inteligenta si condeiul ei`` (Zoe Dumitrescu-Busulenga); a trait si a murit in Romania din dragoste pentru opera eminesciana, a creat, de una singura, o punte de legatura intre cultura romana si cea indiana. Intr-un interviu, Amita Bhose se intreba in ce categorie o va situa o istorie a eminescologiei romane si straine` In cea a exegetilor romani sau straini? Raspunsul ni l-a dat doamna Zoe Dumitrescu Busulenga mai sus, in postfata cartii Eminescu si India, aparuta la Editura Cununi de stele (2009, 2011). Cat despre Sergiu Al-George, acesta va fi perceput de indienii care l-au cunoscut ca avand ``aceeasi structura mentala ca si sanscritologii indieni; altfel n-ar fi putut sa inteleaga spiritualitatea indiana in propria-i perspectiva``. Didi il si numeste ``indo-roman`` si ``fiu spiritual al Indiei``. Si totusi, fiul spiritual al Indiei a vizitat India tarziu, o avea insa in suflet.
Marele specialist al lingvisticii sanscrite, precum si al culturii indiene vechi, Sergiu Al-George avea sa-i marturiseasca lui Nicolae Steinhardt, in detentie fiind: ``Spre deosebire de Mircea Eliade n-am fost in India. Tara aceasta pe care nu o cunosc o port in inima si-n minte. O vad scaldata in azurul intelepciunii si rourata de smerenie.`` Pentru el, ``India este o a doua patrie``. Poate si de aceea s-a apropiat de Amita Bhose, cea care facuse drumul in sens invers, din India spre Romania unde-si aflase domnia-sa a doua patrie. S-au regasit intru Eminescu, Brancusi, Blaga. Ca si Al-George, Amita Bhose avea sa sustina si sa demonstreze ideea ``Eminescu a cunoscut filologia si filosofia indiana mai mult decat marii sai exegeti au fost dispusi sa creada``. La indemnul lui Al-George, Amita Bhose a tradus Iona lui Marin Sorescu in bengali, limba lui Tagore. ``Ii datorez interpretarea piesei ca un sacrificiu de sine -atmanyajna - (nota Amita Bhose), asa cum a spus dumnealui in sanscrita.``
Un sacrificiu de sine a fost viata lui Al-George, desi nu l-a vazut astfel. Nicolae Steinhardt, in scrisoarea ce insoteste textul Convorbirilor, il prezinta in acesti termeni: ``medic si orientalist, mi-a fost coleg de detentie si - indraznesc a spune - prieten. Un om admirabil. Textul meu reprezinta amintiri si convorbiri libere despre subiecte foarte diferite (arta, medicina, drumetie, literatura, etica`) cu omul acesta de mare valoare, tinuta si cultura.``
Mircea Eliade, in singurul articol publicat in 40 de ani in periodicele romanesti afirma, despre Al-George ca ``A fost, fara indoiala, cel mai inzestrat si cel mai creator indianist roman``. Regreta ca doar cateva dintre studiile acestuia sunt publicate in revistele straine de orientalistica. Totodata isi exprima speranta ca ultima sa carte - Arhaic si universal: India in constiinta culturala romaneasca - va fi tradusa, deoarece ilustreaza ``o noua metoda comparativa pentru cercetarea si intelegerea creatiilor civilizatiilor traditionale``. E ceea ce a sustinut mereu Amita Bhose - traducerea intr-o limba de circulatie internationala a cartilor si studiilor lui Sergiu Al-George, pentru ca tot mai multi specialisti, inclusiv cei indieni, sa poata avea acces la exegezele acestui mare savant. Arhaic si universal, cel putin, ``va servi criticii contemporane indiene ca model desavarsit pentru analiza operelor scriitorilor clasici, dupa canoanele esteticii indiene.`` Spre deosebire de Mircea Eliade, Amita Bhose avea sa si faca demersuri in aceasta directie: marturie sunt scrisorile adresate Ambasadei Indiei la Bucuresti, reprezentantilor Ramakrishna Mission din Calcutta. Deschizatorul de drumuri in studiile de indianistica, singurul sanscritolog roman, cunoscand sanscrita pana la ultimele-i subtilitati, Al-George avea sa ajunga in India si sa cunoasca marii filosofi si sanscritologi indieni si datorita Amitei Bhose. Tot Amita Bhose a fost mana destinului care i-a scos-o in cale, la Calcutta, pe Maitreyi. De acolo, din orasul natal al ``Amitei`` - asa-i spuneau Al-George si sotia sa, Dorina Al-George, in casa carora era oaspete deseori - acesta avea sa aduca in tara doua carti in bengali, oferindu-i-le Amitei Bhose cu dedicatie:
``Omagiu de prietenie si afectiune din partea unuia care a ajuns la fruntariile visului.
17 septembrie 1972``
``Cu prietenie ` (neinteligibil ) de Marele drum pentru Amita Devi.
17 septembrie 1972``
Prin intalnirea celor doua mari personalitati - Amita Bhose cu Sergiu Al-George - istoria studiilor indiene a cunoscut, in cei 9 ani, intre 1972, anul in care s-au cunoscut si 1981, anul mortii sanscritologului, perioade intense de entuziasm si efervescenta. Didi considera, cel putin lunile Cenaclului de indianistica, drept un ``moment istoric al studiile indianiste``. Cei care au avut privilegiul de a participa la sedintele Cenaclului de indianistica, de a se afla in preajma celor doua personalitati singulare au fost, desigur, profund marcati de similitudinea gandirii si atitudinii lor. De altfel, nici unul dintre cei doi nu a acceptat compromisuri, efectele fiind, in cazul lui Al-George, detentia, in al Amitei Bhose - desfiintarea postului de la Universitatea Bucuresti. Pana si anii petrecuti aici, pe pamant, au fost aceiasi: 59.
*
Fiecare adauga portretului marturia sa de martor implicat direct sau tangential in viata acestor mari personalitati - prin trecerea timpului, din ce in ce mai putini - sau de spectator, peste ani, ai marturiilor celor ce le-au fost aproape. Asa cum mentioneaza si Amita Bhose si Dorina Al-George, cu o insistenta premonitorie parca, aceia care l-au cunoscut cu adevarat pe singurul nostru sanscritolog au datoria de ``a nu-l lasa necunoscut``. Elena Andronache, si ea fosta studenta a Amitei Bhose, membra a Cenaclului de indianistica nota, intru completarea portretului celui ce apartinea lumii ``ce gandea in basme si vorbea in`sutrele lui Panini``:
``Au mai existat, in cultura romana, indianisti, nume cunoscute sau chiar ilustre - Theofil Simensky, Aram Frenkian, Mircea Eliade - dar nici unul nu a avut o cunoastere atat de profund desavarsita a limbii sanscrite, nici nu a patruns cu atata profunzime fenomenul indian, pe care l-a simtit, iubit si inteles cu sufletul, cu inima, mintea si spiritul. Sergiu Al-George ramane expresia cea mai inalta a afinitatii spirituale profunde dintre cultura romana si cea indiana; structura lui mentala s-a grefat pe structura limbii sanscrite, limba perfecta a zeilor si inteleptilor, spiritul lui si-a gasit implinirea in gandirea indiana, sufletul lui a vibrat o data cu sufletul indian, pierdut in imensitatea sufletului universal. Retras in ermitajul gandirii sale, a fost intr-o continua cautare a adevarului si a desavarsirii spirituale, fara a astepta roadele faptelor sale; a stiut sa zambeasca si cerului si soarelui si firului de iarba, sa treaca senin peste tragediile vietii, peste visul unei existente efemere. A intrat in eternitate, si destinul sau se impleteste cu acela al marilor creatori si ganditori ai neamului romanesc.``
*
Varsta si locul nu mi-au dat privilegiul de a-l cunoaste pe Sergiu Al-Geroge. Pentru mine, marunt discipol al Amitei Bhose, acesta este, neindoios, marele sanscritolog, medicul-cercetator. Pentru mine, Sergiu Al-George este, mai ales, omul care, in inchisoare aflat, nu a purtat niciodata caciula, in ciuda gerului, pentru a nu fi obligat sa o scoata in fata gardienilor, asa cum cerea regulamentul. Bineinteles, privatiunile, chinurile, incercarile de umilire, torturile psihice carora a fost supus acest mare om au fost nenumarate si mult mai severe decat gerul indurat. Mie insa acesta mi se pare gestul suprem al demnitatii umane.
Iar cartea aceasta s-a nascut dintr-o privire.
A demnitatii.
Carmen Musat-Coman