Societatea Politehnica
Doua evenimente marcante, ce pot constitui pe drept cuvânt doua “repere” ale ingineriei românesti, aveau sa se produca la aceeasi data, acum 130 de ani: inaugurarea liniei de cale ferata Buzau-Marasesti, prima construita de catre inginerii romani si înfiintarea primei “Societati trainice de ingineri si tehnicieni romani” - Societatea Politehnica.
Initiative de “coagulare” a activitatilor ingineresti au existat si anterior, cand, spre exemplu, în anul 1872, un grup de ingineri si arhitecti a editat o revista tehnica saptamanala, “Inginerul”, aparuta în 17 numere, sub conducerea inginerului Davidelu.
O alta încercare a apartinut celor 30 de ingineri si arhitecti care, în 1876, au publicat “Revista Societatii de Ingineri si Arhitecti”, din care s-au tiparit 3 numere. Societatea cuprindea un numar prea mare de straini ce nu aveau interes sa conlucreze la dezvoltarea tehnicii nationale, si de aceea, nu a dainuit decat foarte putin.
La data de 18/30 octombrie 1881, în gara Focsani – scena inaugurarii liniei Buzau-Marasesti, la care însusi Regele Carol I a adus laude inginerilor romani pentru noua realizare – în entuziasmul general al participantilor, s-a hotarat fondarea unei societati de ingineri si arhitecti care “sa actioneze si sa lupte pentru propasirea ingineriei în tara noastra”.
Societatea s-a constituit la 6/18 decembrie 1881, la ora 10.00, în sala de asteptare a clasei I din Gara de Nord, sub presedintia colonelului ing. ?tefan Falcoianu, director general al Cailor Ferate Romane, care studiase la Paris ingineria si Scoala de Stat Major.
La sedinta inaugurala au participat 34 de membri, care l-au desemnat ca presedinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunza, fostul director al constructiei liniei ferate Buzau-Marasesti. La înfiintare, societatea cuprindea ca membri si pe profesorii Spiru Haret, Miltiade Tzony, pe coloneii J.Lahovary, N.Dabija, Gheorghiu s.a.
Prin decret regal, la 25 ianuarie 1882, “Societatea Politehnica” este recunoscuta de utilitate publica, iar prin legea promulgata la 9 martie 1883, este declarata persoana morala si juridica.
Initial, în anul 1881, Societatea Politehnica avea 52 de membri. La începutul anului 1885, ea numara 135 de membri, ajungand în curand la cifra de 200. Presedintia lui Anghel Saligny a adus, în 1893, 81 de membri noi, asa ca la finele acelui an, numarul trecea de 400. Anii de criza din 1899-1901, cu licentieri în masa si pensionari numeroase, au dus la o reducere a membrilor societatii.
În anul 1914, numarul lor trecea de 500, dar în timpul razboiului a scazut, iar pana în 1928 numarul lor nu a depasit 600. Inaugurarea localului societatii a produs o afluenta de înscrieri, astfel ca la sfarsitul anului 1930 erau 720 de membri. În continuare cresterea a fost lenta, astfel ca la 31 decembrie 1940 – pana cand exista date – societatea a ajuns sa aiba 1026 de membri, ceea ce revine la o medie de aproximativ 17 membri anual. Aceasta crestere mica se datoreste mai multor factori. S-au înfiintat si alte societati, care au dirijat catre ele nu numai membri noi, ci si fosti membri ai Societatii Politehnice; s-au constituit: Societatea Romana de Stiinte, cu sectii de matematica, fizica, chimie si stiinte naturale; Asociatia Inginerilor si Tehnicienilor din Industria Miniera; Asociatia Generala a Inginerilor din Romania – cercul Tehnic etc.
Societatea Politehnica, pentru a-si pastra unitatea de actiune si de conducere, a fost refractara la împartirea ei pe specialitati sau la crearea de centre regionale, ceea ce a contribuit mult la taria ei. Nu s-a ajuns însa ca membrii ei, care efectuau anumite studii sau aveau diferite interese, sa se adune la societate pentru a discuta si lucra. Astfel, în mai 1931, inginerii electricieni s-au constituit într-un grup “Cercul Electro-Tehnic Roman”, care se aduna la societate pentru conferinte si discutii de specialitate. Tot astfel, si inginerii de cale ferata au facut în 1933 un “Cerc de Cai Ferate”; în 1932 a luat fiinta “Cercul Aerotehnic” etc.
Citandu-l pe unul dintre marii militanti ai Societatii Politehnice, prof. Ion Ionescu, ne putem da seama de gandirea ce statea la baza ei: “Puterea unei societati, pentru sustinerea intereselor membrilor ei, o poate da numarul mare al acesteia; puterea morala si fala ei nu i-o pot da decat personalitatea si renumele celor care o compun, care o conduc, care o sustin si care lupta dezinteresat pentru tara, pentru neam, sau pentru omenire. Valoarea unei societati este integrarea valorilor pozitive a personalitatilor din sanul ei. Societatea Politehnica a urmarit totdeuna acest principiu: ea nu a cautat sa mareasca în mod nemasurat si cu orice pret numarul membrilor, nici nu a pus piedici formarii altor societati, chiar cu membrii din sanul ei, cand diferite interese profesionale sau de specializare au cerut asemenea separatiuni”.
Cateva dintre personalitatile care au prezidat si au activat în Societatea Politehnica, cu precizarea ca figura proeminenta a fiecareia dintre ele ar putea face obiectul unei monografii, sunt: Nicolae Dabija, Stefan Falcoianu, Dimitrie Frunza, Olanescu, I.G. Cantacuzino, Spiridon Yorceanu, Gheorghe I.Duca, Scarlat Varnav, Alexandru Gorcucu, Anghel Saligny, Elie Radu, M.I.Romniceanu, Alexandru Cutescu, Dimitrie Sturdza, Grigore Cazimir, Teodor Dragu, Niculae P.Stefanescu, Ion I.C.Bratianu, Vintila Bratianu, Spiru Haret, Alex Orascu, Constantin Istrati, Gheorghe ºiteica, Ion Ionescu, P.Zane, Traian Lalescu, Aurel Vlaicu, Gheorghe Assan si foarte multi altii.
Din acest punct de vedere, Societatea Politehnica ocupa un loc de frunte printre societatile similare din tara. Dintre membrii sai activi au fost multi oameni de stat, ministri, secretari generali de departamente, directori generali ai Cailor Ferate, ai Postelor, Telegrafelor si Telefoanelor, sau ai Regiei Monopolurilor Statului, ai porturilor si cailor de comunicatie pe apa, directori si sefi ai serviciilor tehnice din ministerele de lucrari publice, de comunicatii, de agricultura si domenii, de industrie si comert. Toti presedintii Consiliului tehnic superior si cea mai mare parte dintre membrii acelui consiliu au fost membri ai societatii. Din societate au facut parte toti inginerii care au proiectat si executat cele mai importante lucrari din tara în perioada respectiva, marii antreprenori de lucrari publice, directorii marilor uzine si, în ultima perioada, si directorii unora dintre cele mai importante institutii financiare din tara noastra. De asemenea, au facut parte profesori ai institutiilor tehnice de învatamant superior, arhitecti, agronomi, silvicultori, profesori ai facultatilor de stiinte, ai scolilor militare. Printre membrii societatii se întalneau oameni care se ocupau cu stiinta pura si aplicata, ofiteri care se ocupau cu organizarea si administrarea armatei, care au luptat în razboaiele de Independenta si de Întregire a neamului.
La început, mijloacele materiale ale societatii au fost foarte slabe. În anul 1884 ele au fost de 5742,5 lei aur, atingand un maxim în 1912, de 47 571,85 lei aur, scazand apoi dupa razboiul de Reîntregire.
Valoarea din 1912 a fost depasita în 1928, cand s-a inaugurat localul din Calea Victoriei al societatii si s-au obtinut venituri importante din închirierea magazinelor de la parter. Din anul 1928 si pana în 1938, bilantul a înregistrat în fiecare an un excedent, cu exceptia anilor de razboi si de criza, astfel ca s-a reusit sa se creeze un fond social. Asa se face ca în octombrie 1933, s-a putut cumpara de la Societatea de Navigatie Maritima Romania etajul VI din localul societatii, ea fiind ajutata de Societatea “Creditul pentru întreprinderi electrice”, care i-a acordat un împrumut de 500 000 lei, cu dobanda de 8% pe timp de 3 ani. Achizitionarea acestui etaj si închirierea lui au sporit veniturile societatii.
Cotizatiile membrilor au fost întotdeauna foarte mici, doar cat sa poata acoperi cheltuielile. Societatea a putut face fata nevoilor prin ajutoare date de membrii sai si de institutii prin subventii, chiar si pentru tiparirea Buletinului. Suma platita anual pentru cotizatii nu acoperea nici abonamentul la Buletin.
Construirea localului si procurarea mobilierului s-au realizat din sume adunate din contributii benevole de la institutii financiare, de la industriasi, de la comercianti si de la persoane fizice, fara nici o contributie din partea statului.
Inaugurarea a avut loc la 11 martie 1928, în prezenta înaltei regente, a membrilor guvernului prezidat de Vintila Bratianu, a multor ministri si înalti demnitari, a unui mare numar de invitati si de membri ai societatii, semnati cu totii în Cartea de Aur.
Localul Societatii Politehnice, facut dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, este una dintre podoabele capitalei, cum spun înaintasii nostri. Si tot ei scriu, în documentul de ianugurare, la 11 martie 1928, ca ea este fapta unei tovarasii desavarsite. Si documentul adauga: “Dea Domnul ca acest asezamant, care va sta neclintit si impunator în Calea Victoriei, sa tie de-a pururi strans uniti pe inginerii si învatatii tarii, pentru a înalta necontenit faima si propasirea patriei noastre iubite”.
Pentru a-si procura venituri, la început societatea aviza documentatii tehnice, executa lucrari particulare pentru membrii sai, executa expertize, studia legi si regulamente.
O parte din veniturile realizate din aceste activitati reveneau societatii. Ea a fost consultanta în anteproiecte de legi si regulamente, o contributie deosebita avand la elaborarea Legii corpului tehnic si, mai ales, în toata perioada pana în anul 1938, cand s-a obtinut Legea pentru pastrarea titlului de inginer, exercitarea profesiunii de inginer si înfiintarea Colegiului Inginerilor. Aceste legi au garantat titlul si exercitarea profesiunii prin Colegiul Inginerilor.
Problema normelor si prescriptiilor pentru materiale si lucrari, a uniformizarii nomenclaturii tehnice a preocupat societatea neîncetat. Numeroase au fost actiunile în acest sens: lucrari, conferinte, comunicari, publicatii.
Societatea Politehnica a dus o lupta apriga contra angajarii strainilor pentru proiectarea si executarea lucrarilor publice si în alte activitati, obtinand succese în majoritatea cazurilor. Acolo unde nu s-a putut reusi, timpul a dovedit marile greseli ce s-au facut prin nesocotirea capacitatii inginerilor si antreprenorilor romani. Suveranii au fost deseori pusi la curent de catre Societatea Politehnica asupra greselilor ce se preconizau a se face în aceasta directie. Astfel, printr-o interventie la Regele Ferdinand, s-a oprit concesionarea Atelierelor Cailor Ferate Romane strainilor.
În 1932, societatea a intervenit la Ministerul Lucrarilor Publice si Comunicatiei, protestand cu privire la felul cum Societatea de Telefoane, concesionata, proceda la licitatiile pentru echipamente si constructii. Tot în acest an, societatea a intervenit sa nu se mai prelungeasca permisele inginerilor straini care ocupau locurile inginerilor romani ramasi fara ocupatie.
În timpul crizei din 1889-1901, inginerii au fost acuzati ca au saracit tara prin risipa si lucrul ce l-au facut la executarea lucrarilor publice. Societatea Politehnica a spulberat acuzatiile si a lamurit opinia publica prin publicatia “Lucrarile publice si exploatarea cailor ferate. Raspuns la criticile aduse inginerilor” – pe care a raspandit-o în toata tara.
Societatea Politehnica s-a preocupat continuu de învatamantul tehnic superior, aducandu-si contributia la buna si rationala lui organizare si la continua adaptare la evolutia economiei. Ea a dus o lupta sustinuta pentru concentrarea învatamantului ingineresc în politehnici. A cautat tot timpul sa-si exprime parerile în problemele care interesau inginerimea romana, considerand ca grija organizarii învatamantului tehnic superior nu incumba numai politicienilor si organelor tutelare. Ea a format o comisie în vederea gasirii celor mai potrivite formulari ce trebuiau cuprinse în legi.
Societatea a organizat o biblioteca, ce s-a îmbunatatit mereu prin donatiile membrilor ei, dintre care mentionam pe Panait Donici, I.C.Cantacuzino, C.Olanescu, C.D.Busila si altii. Cu sprijinul diferitelor societati (Societatea de Tramvaie Bucuresti, Santierele Navale de la Dunare, Creditul pentru Întreprinderile Electrice), la cabinetul de lectura existau reviste tehnice si stiintifice si alte publicatii platite de catre acestea.
Pentru asigurarea permanenta a schimbului de idei si de cunostinte din vastul camp al problemelor stiintifice, tehnice, economice, s-au tinut numeroase conferinte, si atunci cand societatea nu avea local propriu, si foarte numeroase dupa aceea. Printre conferentiari putem cita pe C.Olanescu, Gh.Duca, Dr.C.I.Istrate, Ion I.C.Bratianu, Vintila Bratianu, C.Slimaristeanu, Traian Lalescu si altii. În cadrul acestor conferinte a fost expus un material extrem de variat si de întins, folositor nu numai pentru membrii societatii, ci si pentru propasirea generala si pentru progresul tarii.
Pe langa personalitatile cele mai de seama din lumea noastra tehnica si economica, în sala societatii au conferentiat personalitati eminente din strainatate, savanti, profesori de renume, stabilind legaturi între tarile mai înaintate si activitatea promitatoare de la noi. Societatea se facea tot mai cunoscuta în tarile din Apus si era tot mai des invitata la congrese internationale stiintifice si tehnice, aniversari de institutii, asociatii ingineresti si alte evenimente, fiind reprezentata de membrii sai marcanti.
Pentru ca membrii societatii sa poata vedea marile lucrari ce se faceau în tara, constructiile ei industriale si frumusetile ei, se organizau numeroase excursii. S-au facut excursii si în strainatate. Conform uzantelor si regulamentului, comisia ce se alegea anual si care se ocupa de organizarea excursiilor, se ocupa si de organizarea banchetelor anuale ale societatii, a serbarilor, seratelor, serbarii Pomului de Craciun, receptiilor în onoarea oaspetilor de peste hotare etc.
Societatea dispunea si de fonduri speciale provenite din donatii destinate acordarii unor premii pentru lucrari originale, participari la congrese, cumparari de carti etc.
O preocupare majora a Societatii Politehnice a fost tiparirea Buletinului ei, care a început sa apara în 1885, pentru a dovedi ca “societatea exista si produce”. Greutatile financiare au facut ca el sa nu apara în 1887 si în intervalul 1916-1919. Apoi s-a reluat tiparirea la dimensiuni reduse. Dupa razboi, continua sa fie publicatia tehnica cea mai importanta de la noi din tara în acea perioada. Materialele publicate în Buletin priveau toate ramurile din stiinta, inginerie, economie nationala, organizare, tehnica, istoria ingineriei etc. Pentru Buletin s-au facut sacrificii materiale mari, el consumand deseori, înainte de 1927, peste 5% din totalul veniturilor anuale ale societatii. Cheltuielile au întrecut întotdeauna totalul cotizatiilor încasate de la membri. În Buletin, societatea a publicat în 1931, 3 volume intitulate “Istoricul dezvoltarii tehnice în Romania – în decursul ultimilor 50 de ani”, un volum comemorativ, în 1930, cu ocazia Centenarului Cailor Ferate si a închinat numere întregi vietii si operei lui I.G.Duca, Anghel Saligny, C.Olanescu, Elie Radu si N.P.Stefanescu. Printre redactori gasim nume ca Ion I.C. Bratianu, M.Romniceanu, Gh.Em.Filipescu, Ion Ionescu, C.D.Busila, Serban Ghica, D.Stan si altii.
În septembrie 1894, la Scoala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti s-a tinut un examen de admitere în anul întai, iar printre inginerii la care a facut apel conducerea scolii pentru supravegherea tezelor candidatilor a fost si inginerul Ion Ionescu. Acesta a constatat pregatirea slaba a candidatilor. Din discutia asupra acestui rezultat, Ion Ionescu si colegii sai si-au dat seama ca principala cauza a rezultatului slab rezida în faptul ca nu exista nici o revista romaneasca de matematici care sa îndrume elevii de liceu spre rezolvari de probleme si spre obtinerea unei pregatiri speciale. Cei ce stabileau astfel cauzele rezultatului slab de la examenul de admitere la Scoala de Poduri si Sosele – inginerii Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Roco si Ion G.Zottu – au ajuns la concluzia ca trebuie editata o revista pentru ridicarea nivelului cunostintelor matematice ale elevilor din licee.
Statul nu sprijinea însa cu fonduri aparitia revistei, motiv pentru care acest nucleu de ingineri luminati si patrioti au hotarat sa finanteze editarea revistei cu fonduri proprii.
Ei au ajuns apoi la concluzia ca, în afara de munca ce trebuia depusa pentru articolele de publicat, pentru problemele propuse, pentru controlul si rezolvarea acestora, era necesara cooptarea a înca cinci insi, care, împreuna cu ei, sa devina membri fondatori. Toti trebuiau sa contribuie cu 20 de lei aur anual pentru tiparirea revistei (mai tarziu s-a dovedit ca era nevoie de numai 15 lei aur anual). Astfel, cei cinci ingineri initiatori au mai gasit alti cinci membri fondatori, si anume pe: inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Nicolescu, Tancred Constantinescu si Andrei Ioachimescu. Fondatorii “Gazetei Matematice” au fost deci, toti zece, ingineri.
Astfel, revista “Gazeta Matematica” apare cu primul numar la 15 septembrie 1895, a doua zi dupa darea în exploatare a podului de peste Dunare , de la Cernavoda, asa cum se hotarase.
Desigur, ingineria nu este matematica, sau, mai exact spus, nu este numai stiinta matematica, calcul matematic, ea este ceva mai mult, matematica plus experienta; calculul matematic este pentru inginer un instrument dintre cele mai pretioase, pe care el trebuie sa stie sa-l manuiasca cu usurinta, cu abilitate si cu discernamant. Calculul matematic si experienta directa, care se controleaza si se verifica reciproc, au permis obtinerea unor imense progrese în toate ramurile ingineriei.
Prin “Gazeta Matematica” nu întelegem numai revista, ci întelegem o scoala, o “biserica unde credinciosii întru matematici au gasit lumina cea adevarata care le-a luminat calea tot timpul vietii lor”, spunea Andrei Ioachimescu.
Acest monument, “Gazeta Matematica”, trebuie sa ne stea mereu în minte, pentru ca el ne arata la ce rezultate admirabile am ajunge daca în mod sincer ne-am calauzi de deviza ei, si anume entuziasm, armonie, sacrificii continue, munca dezinteresata.
Nascuta din dragostea de stiinta, din entuziasmul tineresc si mintile luminate a cinci tineri ingineri care abia terminasera Scoala Nationala de Poduri si Sosele, “Gazeta Matematica” strange în jurul sau si alte spirite de elita, reusind sa formeze continuu o nobila elita intelectuala, raspandita pe tot cuprinsul tarii, care contribuie la renumele stiintei si tehnicii romanesti, ea fiind un polarizator si stimulator al inteligentei tinere.
Aceasta revista este singura publicatie din tara noastra care apare fara întrerupere de 106 ani. În timpul celor doua razboaie mondiale, Gazeta Matematica se afla si în transee unde era primita de abonatii si colaboratorii sai.
În timpul celui de-al doilea razboi mondial, societatea a continuat sa activeze.
Din 1947, cu toate greutatile din timpul razboiului si ale perioadei care a urmat, societatea s-a preocupat de dezvoltarea culturii tehnice si stiintifice în tara, prin încurajarea studiilor si a cercetarilor, prin sprijinirea lor materiala, prin publicarea memoriilor în Buletin, în brosuri sau în lucrari aparte, a tinut legatura cu diferite asociatii internationale de profil, a participat la congrese si, dupa cum spunea fostul presedinte N.P.Stefanescu, societatea s-a preocupat si de cultura tehnica medie, de relatiile dintre stiinta si întreprinzatori, profesionisti si muncitori, pentru a se asigura “pacea nationala si propasirea generala”. Societatea, spunea el, “trebuie sa devina nu numai o asociatie de profesionisti pentru interesele lor profesionale, ci o adevarata academie tehnica în care, pe o parte, sa se cerceteze problemele noi ce se pun, si sa se dea îndrumari fiecarui moment”.
“În fine, o chestiune pe care trebuie sa o urmareasca societatea de aici înainte, poate cu o mai mare intensitate, este pregatirea muncii tehnice nationale. Starea actuala de lucruri, care aminteste de timpurile cand romanii construiau sosele în Dacia, sau de cele din secolul XVIII, cand austriecii construiau la noi, pe Valea Oltului, soseaua Via Carolina, nu trebuie sa mai fie apreciata de cei care vor serba Centenarul Societatii”. Am citat din lucrarea “60 de ani de la construirea primei cai ferate de inginerii romani si de la înfiintarea Societatii Politehnice”.
La 12 august 1918, la Iasi, la putina vreme dupa pacea de la Bucuresti, cand activitatea economica, în general, si cea tehnico-economica, în special, nu erau de loc încurajate, ia fiinta Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR), presedinte fiind inginerul Teodor Bals.
Pornind de la ideea ca asociatia sa se poata afirma în concordanta cu demnitatea corpului pe care il reprezinta, prin Decretul lege nr.3800 din 21 decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial la 30 decembrie 1918, asociatia este recunoscuta “persoana morala si juridica”.
Un sprijin deosebit pentru obtinerea acestui decret regal a fost primit din partea lui Anghel Saligny.
Asociatia îsi propunea ca toate activitatile ei sa fie subordonate interesului general al tarii, asezarii ei pe legi solide. Refacerea tarii, în toate ramurile, trebuia realizata pe baza de studii reale facute de specialisti în materie, nu pe diferite consideratii, în afara interesului general.
Asociatia nu-si propunea sa urmareasca, în principal, probleme cu caracter stiintific, ele urmand sa ramana în continuare în preocuparile “Societatii Politehnice” sau ale altor societati stiintifice. Îsi propunea ca împreuna cu acestea sa stranga inginerii din Romania reîntregita si sa contribuie la progresul stiintei si tehnicii ingineresti, nefiind în contradictie sau opozitie cu scopurile altor societati cu care îsi propunea sa colaboreze.
AGIR a functionat în paralel cu Societatea Politehnica pana în anul 1949, cand, prin fuzionarea lor, a luat fiinta Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor – AST, care, la primul ei congres, în 1951, a devenit Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor – ASIT. Prin statut se declara persoana juridica fara scop lucrativ. În anii urmatori, cu ASIT au fuzionat Societatea Stiintelor Agricole precum si Asociatia Subinginerilor si Conducatorilor de Lucrari. Ca membri erau primiti ingineri si tehnicieni, inventatori si inovatori, precum si alte persoane (matematicieni, de exemplu) care manifestau interes pentru tehnica. Corespunzator împartirii administrative, functionau filiale ASIT în toate regiunile si subfiliale, în raioane si orase.
Din anul 1962, Asociatiei Stiintifice a Inginerilor si Tehnicienilor (ASIT) i-a urmat Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor (CNIT), care urma sa lucreze sub îndrumarea fostului UGSR. Orice alta forma de organizare autonoma traditionala – asociatie sau societate profesionala – a fost respinsa, atat în faza de organizare initiala cat si în încercarile ulterioare. Dupa cum se stie, acolo unde se instaleaza dictatura, ea începe prin a se razboi cu inteligenta si cu talentul. Elita este dusmanul principal.
În anii grei ai dictaturii, inginerii n-au fost absenti; ei si-au asumat o anumita obligatie morala, reusind ca prin actiunile lor sa pastreze traditia organizatiilor ingineresti.
AGIR are sucursale în majoritatea judetelor, societati de specialitate, membri colectivi, membri sustinatori - institutii si mari întreprinderi care la randul lor cuprind sute sau chiar mii de ingineri. Ponderea membrilor pe specialitati reprezinta situatia la nivel national, iar 70% au varsta sub 50 de ani. Din randul asociatiei fac parte cei care doresc si sunt dispusi sa se identifice cu idealurile ei.
AGIR este membru fondator sau are protocoale de colaborare cu numeroase componente de societati civile în domeniul calitatii, standardizarii, dezvoltarii economice, sanatate, mediu, dezvoltare durabila, conservarea resurselor nationale si energiei, terminologie, Camera de Comert, Oficiul de Stat pentru Marci si Inventii, Uniunea Generala a Industriasilor, Academia Oamenilor de Stiinta si asociatii profesionale importante, s.a.
Atragerea, formarea si conservarea elitelor constituie principalele deziderate ale asociatiei si în acest sens a fost creata Academia de Stiinte Tehnice din Romania. Cultivarea elitelor este sustinuta si în cadrul asociatiei pentru ca o societate fara elite nu se poate afirma.
Pentru marcarea în mod simbolic si demn importanta profesiei noastre am obtinut hotararea Guvernului dupa o insistenta de cinci ani pentru a sarbatori în fiecare an la 14 septembrie “Ziua inginerului”. Odata cu aceasta sarbatoare se acorda si premiile AGIR pentru cele mai valoroase lucrari realizate si aplicate în anul precedent. Prin aceasta se încurajeaza si se apreciaza activitatile ingineresti în toate domeniile.
Activitatea internationala este bine conturata si dezvoltata, suntem membru national ai Federatiei Mondiale a Organizatiilor Ingineresti (FMOI), ai Federatiei Europene a Asociatiilor Nationale Ingineresti (FEANI) avand reprezentant în Comitetul Executiv, suntem membrii ai Asociatiei Internationale pentru Educatie Continua (IACEE), a altor organizatii regionale, si avem conventii de colaborare cu organizatii similare de pe toate continentele. Am obtinut acreditarea de catre FEANI aproape tuturor facultatilor tehnice din tara si ca urmare peste 170 ingineri romani au obtinut titlul de inginer european EURING. Pentru a strange legaturile cu inginerii romani de pretutindeni, la început anual, acum la doi ani, se organoizeaza simpozioane cu teme de mare actualitate. Pe langa avantajele stiintifice si economice, prin aceste simpozioane s-au stabilit puternice legaturi între inginerii din tara, din diaspora si cei din comunitatile romane din tarile din jur.
Îngrijorati de situatia din tara, împreuna cu alte organizatii profesionale, organizatii ale societatii civile, am adresat apeluri catre presedintele tarii, parlament, guvern si partidele politice, privind situatia critica din economie si societate invitandu-i la dialog. Reactiile au fost sub asteptari, formale, mai mult de complezenta. Fara sa ceara nimic asociatia noastra se ofera sa sprijine societatea si economia romaneasca ceea ce nu poate fi decat benefic.
Extinderea sferei de raspandire a publicatiilor AGIR prin editura si libraria proprie contribuie la cresterea rolului acesteia, la cresterea prestigiului asociatiei si al inginerilor, cartile si periodicele fiind publicatii de cunoastere si informare dar si de opinii.
În mare masura ne preocupa cresterea demnitatii noastre si prin cunoasterea trecutului, dar nu vorbind fara substanta despre romanism. Am comemorat importante evenimente si personalitati din istoria ingineriei romanesti .
Inginerii sunt oameni ai faptelor, dar si ai ideilor, a ideilor care devin fapte. Ei dau viata metalului, pietrei, iar în meseria lor nu este admis sa triseze si nici sa mimeze nu pot; ei nu pot sa se piarda în anonimat si nici sa agreeze compromisul.
Acum, dupa zece ani, putem spune cu modestie ca am realizat ce ne-am propus si chiar mai mult, în toate domeniile pe care le-am avut în vedere.
Astazi, AGIR îsi propune ca, în conditii noi, pastrand si îmbogatind idealurile perene ale inteligentei tehnice romanesti, sa actioneze în structuri noi si cu metode noi.
Inginerii nu cer tarii simpla lor utilizare ca functionari si automate, ci un maximum de eficienta a muncii lor de creatie pentru ridicarea economica a tarii prin efortul tacut si continuu ce caracterizeaza lucrarile metodice, mentalitatea si etica inginereasca.
Responsabilitatea schimbarii ne revine, în principal, noua, inginerilor. Trebuie sa începem cu noi însine, sa ne instruim continuu, sa ne deschidem mintile în fata noului si sa-l promovam. Sa realizam lucruri noi, pentru ca destinul nostru este acela de a crea. A sosit timpul ca tara noastra sa renasca, sa se redescopere în cercetare si în proiecte de viitor, sau, cu alte cuvinte, sa se recreeze cu adevarat.
Vrem sa participam la schimbarea în bine a tarii. Ne-am simti vinovati daca am sta deoparte.