VALORIFICAREA PRIN IRIGATII A APELOR UZATE DIN COMUNITATILE RURALE
Data: 1-15 ianuarie 2004
Principalele surse de apa pentru irigat pentru Romania sunt Dunarea si cursurile interioare, ambele posibil de afectat prin secete hidrologice.
In cazul secetelor de intensitate si durata mare, amenajarile de irigatie pot sa fie lipsite pe intervale de timp de ordinul lunilor de resursele fundamentale ale functionalitatii - apa si energia electrica (acceptabila ca pret). Pentru solutionare este necesara valorificarea altor posibilitati locale, la care se adauga tehnicile de irigare si udare cu randamente (hidraulice si energetice) ridicate, echipamentele performante de distributie a apei si aspectele noi ale interrelatiilor apa-sol-planta-mediul ambiant.
Apele uzate din gospodariile taranesti
In Romania existau, la nivelul anului 1996, peste 60000 ha cu amenajari de irigatie cu ape uzate, provenind de la complexele zootehnice, incluse in circa 30 de sisteme de irigatie. In prezent acestea nu mai sunt functionale.
In continuare se face referire nu la aceasta solutie, ci la un aspect care va interesa din ce in ce mai mult viata satelor, in concordanta cu cerintele de irigatii si protectia mediului : valorificarea apelor uzate din gospodariile taranesti si din satele situate in zone cu resurse limitate in apa si afectate periodic de seceta.
Problema apelor uzate si a dejectiilor rezultate din gospodaria taraneasca prezinta interes sub dublul aspect al scopului urmarit : gasirea solutiilor adecvate (tehnic si economic) de colectare si prelucrare (totala si partiala) si de stabilirea procedeelor adecvate de valorificare locala, cum ar fi irigarea si fertilizarea propriilor gradini.
In tarile cu agricultura avansata, la nivelul microfermelor si fermelor, faza lichida este folosita si ca ingrasamant pentru inlocuirea partiala a celor minerale. Si in Romania s-a folosit acest procedeu, dar numai intr-o serie de complexe agrozootehnice, nu si in gospodariile taranesti.
Categoriile de apa uzata din gospodariile taranesti la care se face referire sunt reprezentate de apa menajera, cea din activitatea de cresterea animalelor si cea din diverse produse agroindustriale.
In literatura de specialitate sunt mentionate volumele specifice de apa uzata reziduala provenite din cresterea animalelor in gospodaria taraneasca, precum si caracteristicile acestor ape. Nu trebuie neglijat continutul microbian ridicat al acestor ape (sursa epidemiologica importanta), evolutia solului si subsolului care urmeaza a fi irigat/fertirigat cu apele colectate din gospodariile taranesti, precum si conditiile hidrometerologice si orografice. Acestea nu formeaza obiectul acestui articol, aici facandu-se o prezentare succinta a procedeelor utilizate pe traseul apei uzate pentru a fi valorificata prin irigatie.
Colectarea si tratarea reziduurilor (ape uzate si deseuri)
In prezent, in tara noastra, apa uzata provenita din gospodariile taranesti nu se valorifica prin irigatie sau in alt mod. Aceasta este infiltrata in mod natural in pamant sau imprastiata fara discernamant pe terenul inconjurator, afectandu-l si devenind o sursa de poluare.
In majoritatea gospodariilor taranesti se valorifica numai deseurile solide.
Valorificarea rationala a apelor uzate in gospodaria taraneasca, concomitent cu protectia eficienta a mediului, se poate face dupa ce au fost supuse unei epurari partiale sau complete (treapta mecanica + treapta biologica).
Normele tehnice interne elaborate in anul 2002 prevad ca in lipsa retelelor de canalizare, sa se realizeze sisteme corespunzatoare care sa asigure protectia mediului.
De asemenea, aceleasi norme precizeaza ca valorificarea apelor uzate prin irigarea terenurilor agricole sau silvice se poate face cu acceptul detinatorilor terenurilor respective, cu avizul autoritatilor competente in domeniul imbunatatirilor funciare si avizul inspectoratului teritorial de sanatate publica (in functie de natura culturii).
Tot aceleasi norme mentioneaza ca descarcarea apei uzate epurate in reteaua de canale de desecare cu functie mixta sau de irigatie se va face in conditiile realizarii unei epurari corespunzatoare si numai cu avizul detinatorului acestora. Limitele indicatorilor de calitate pentru apa de irigatie se coreleaza cu standardul privind calitatea apei pentru irigarea culturilor agricole (STAS 9450 – 88 ).
Valorificarea apei uzate reclama urmatoarele trei etape: stocarea apelor uzate (1), dilutia cu ape conventional curate (2), transportul acestei ape uzate de la instalatia de tratare-stocare locala la instalatiile de distributie la plante (3). Manipularea si distributia acestor ape trebuie sa se faca in conditii de igiena si protectie sanitara, cu reducerea totala a riscului de poluare.
Traseul parcurs de apa uzata, de la producere, are urmatoarea configuratie:
- colectare in camine adecvate;
- dilutia cu apa conventional curata;
- limpezire - sedimentare parte solida (in fosa septica);
- transport prin retea de conducte (prin pompare sau gravitational) sau cu cisterna la locul de distributie (camp de filtrare – compus din parcele delimitate prin digulete, in sezonul rece sau parcela cultivata, in perioada de vegetatie);
- instalatie de udare pentru apa uzata.
Metodele de udare pot fi:
• prin brazde (brazde scurte pentru legume si culturi de camp si brazde de contur sau rigole de infiltrare, pentru plantatii pomicole);
• prin metode localizate (prin tuburi perforate si udare subterana, la legume si pomi);
• prin udarea subterana (cu drenuri de infiltrare, in cazul solurilor cu permeabilitate ridicata);
• prin aspersiune, cand apa este bine epurata si pentru culturile dese (fanete, pasuni, in cadrul unui program special de pasunat).
In conditiile unor terenuri cu permeabilitate buna, irigatia subterana este preferabila, datorita consumului redus si bine valorificat de apa, dar si prin protectie cu evitarea poluarii zonelor limitrofe.
Apele uzate epurate se pot folosi si in fertirigarea serelor si solariilor, prin tehnica subterana.
Realizari in Comunitatea Europeana
In tarile dezvoltate, modernizarea satelor echivaleaza cu asigurarea infrastructurilor asemanator oraselor, avand ca element prioritar retelele de alimentari cu apa si canalizari. Problema epurarii individuale a apelor provenite din gospodariile populatiei se solutioneaza prin statii comunale de epurare, urmarindu-se un grad de epurare cat mai ridicat.
Cateva solutii aplicate in Germania sunt prezentate in lucrarea "Epurarea apelor reziduale. Statii comunale de epurare. Exemple de proiectare", autori – Klauss R. Imoff si colab, Editura Tehnica, 1998.
In functie de marimea localitatii, se pot amenaja urmatoarele categorii de statii: mici (cu iazuri biologice), mijlocii si mari (cu instalatii de stabilizare aeroba si simultana) si foarte mari (cu concentratoare de namol, spatii de fermentare si utilaje de deshidratare). In continuare se prezinta numai primele doua categorii.
In cazul statiilor mici (pentru localitati cu circa 1000 de locuitori), solutia include: doua bazine pentru decantare grosiera (cu capacitatea de cate 20 m3), doua bazine (iazuri) biologice de aerare (cu capacitatea de 960 m3 fiecare), parcurse de apa paralel sau succesiv. Pentru reglarea scurgerii apei se prevad dispozitive de reglare. Instalatia a fost dimensionata pentru o populatie de 900 de locuitori, debitul de apa uzata care va intra in statie in anotimpul secetos si la ora de varf este de 7 l/s. Se conteaza pe un aport al precipitatiilor (direct si prin infiltratii din exterior).
In cazul statiilor mijlocii si mari, se solutioneaza problema pentru localitati cu 1000 – 30000 de locuitori. Schema tehnologica generala are urmatoarea structura: gratar, denisipator, bazin de capacitate mare cu namol activ (V = 5000 m3, S = 1550 m2), doua decantoare secundare (V = 2200 m3/bazin, S = 630 m2/bazin), 3 – 4 rezervoare etansate pentru namol (Vtotal = 12100 m3, Stotal = 12100 m2), dispozitive de protectie si de masura a debitului, aparatura pentru masurarea parametrilor chimici. Rezervoarele cu namol fac posibila valorificarea acestuia, in functie de perioada de vegetatie.
Solutiile mentionate trebuie sprijinite de un program adecvat de masuri care sa faca posibila trecerea la o faza superioara a agriculturii cu asigurarea protectiei mediului.