A 4-a Conferinta Internationala de Robotica – ROBOTICS ’08
Data: 1-15 ianuarie 2009
In perioada 13 – 14 noiembrie 2008 a avut loc la Brasov a 4-a Conferinta Internationala de Robotica – ROBOTICS ’08. Aceasta conferinta este organizata de Societatea de Robotica din Romania – SRR, la fiecare doi ani, incepind din 2002, in colaborare cu o universitate din tara, recunoscuta ca avind rezultate deosebite in acest domeniu. În anul 2008, universitatea co-organizatoare a fost Universitatea Transilvania din Brasov, prin Facultatea de Inginerie Tehnologica, respectiv, Catedra de design de produs si robotica. Trebuie mentionat ca aceasta conferinta este continuatoarea Simpozionului National de Roboti Industriali, a carui prima editie a avut loc in anul 1981 la Institutul Politehnic din Bucuresti. Conferinta, ca si manifestare stiintifica, a mai cuprins: o Expozitie de Sisteme Robotizate – Produse si Aplicatii si o Masa Rotonda a SRR cu tema Cercetarea stiintifica si educatia in domeniul roboticii din perspectiva strategiei europene.
Conferinta si expozitia au avut o tematica dirijata spre urmatoarele domenii de virf si cu impact asupra dezvoltarii economiei: Mecanisme si transmisii mecanice pentru roboti; Sisteme de prehensiune; Controlul miscarii robotilor; Senzori si traductoare; Microrobotica; Roboti mobili; Inteligenta artificiala; Modelarea si simularea sistemelor robotizate; Realitate virtuala; Sisteme CIM; Sisteme CAD/CAM/CAE; Sisteme expert; Sisteme de teleoperare; Roboti pentru servicii; Roboti medicali; Mecatronica; Sisteme master-slave etc.
Mentionam ca cercetarile din domeniile precizate mai sus, orientate spre Robotica, fac parte din domeniile prioritare ale Planului National de Cercetare, Dezvoltare si Inovare II, aprobat de Guvernul Romaniei, programele ANCS, inclusiv programele de excelenta, si strategiei europene din cadrul programelor in vigoare, inclusiv FP7 (Domeniul prioritar 4: Tehnologii informatice si de comunicatii; Aria tematica 7: Tehnologii informatice in sisteme robotice - sisteme avansate autonome, procese cognitive, de control si abilitate de actiune in sistemele robotice).
La conferinta au fost acceptate spre prezentare si publicare in Proceedigs 117 lucrari, grupate pe urmatoarele sectiuni: Structurile, cinematica si dinamica robotilor; Controlul si simularea robotilor; Actionarile robotilor; Roboti mobili; Roboti paraleli; Aplicatii ale robotilor; Fabricatia robotizata; Sisteme de prehensiune; Vedere artificiala in robotica; Realitatea virtula in robotica; Instruirea in robotica, care au reflectat deosebit de bine rezultatele cercetarilor din acest domeniu la nivel national si rezultate de nivel european ale unor colective de specialisti din Franta, Ungaria, Serbia, Portugalia, Italia, Germania, Polonia si Spania. Conferinta s-a bucurat de o participare foarte buna, in jur de 110 specialisti din tara si din strainatate, reprezentind in primul rind mediul universitar, dar si institute de cercetare si unitati de comercializare, implementare si de productie din domeniul roboticii.
Dintre concluziile reiesite in urma prezentarii lucrarilor in plen: Timely Trends in Robotics, prezentata de prof. dr. ing. Mircea Ivanescu; Mobility, Connectivity, Overconstraint and Redudancy of Parallel Robots, prezentata de prof. dr. ing. Grigore Gogu si Trends in Robot Vision for Service Oriented Manufacturing, prezentata de prof. dr. ing. Theodor Borangiu, ca si din discutiile care au avut loc la prezentarea lucrarilor pe sectiuni, de interes pentru orientarea cercetarilor viitoare in domeniul roboticii, se pot evidentia urmatoarele: continuarea studiilor pentru optimizarea structurala, cinematica si functionala a robotilor paraleli; intensificarea cercetarilor privind dotarea robotilor mobili cu sisteme inteligente de orientare in medii cu configuratii complexe si dinamice; stimularea studiilor si mai ales realizarea de prototipuri in domeniul prehensoarelor antropomorfe pentru roboti, care nu se regasesc inca la nivelul asteptat pe piata europeana; continuarea cercetarilor privind cresterea performantelor traductoarelor si in special senzorilor (de proximitate, inclusiv vedere artificiala; de contact; de alunecare etc.) din dotarea robotilor pentru a le spori capacitatea de interactiune cu mediul exterior; dezvoltarea intensiva a studiilor si cercetarilor privind sistemele microrobotice; continuarea cercetarilor privind simularea activitatilor robotice in realitate virtuala si pentru realizarea unor interfete functionale intre simularile din realitatea virtuala si sistemele robotice reale, astfel ca domeniul roboticii se dovedeste de certa actualitate in general, ca si de perspectiva, in special privind: sistemele robotice inteligente de fabricatie; robotii de serviciu, robotica medicala si robotica virtuala.
În ce priveste expozitia, trebuie remarcata participarea firmei ROBCON din Timisoara, specializata pe implementarea de celule robotizate de sudura.
Parerea unanima a participantilor a fost ca a 4-a Conferinta Internationala de Robotica – ROBOTICS ’08 si-a atins pe deplin scopurile propuse, a prilejuit un util schimb de idei, a pus bazele unor colaborari promitatoare si a impulsionat in mod cert interesul pentru activitatile de cercetare, de aplicare si de formare universitara din domeniul Roboticii, in contextul mai larg al Mecatronicii. Astfel, exista premise deosebit de favorabile pentru urmatoarea conferinta, care va avea loc la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, in anul 2010.