„Noua revolutie in IT“, promovata de universitati din tara noastra
Data: 1 - 15 ianuarie 2015
IBM Romania a anuntat castigatorii Concursului National Studentesc IBM Best Linux Application 2014. Roxana Istrate, studenta a Facultatii de Automatica si Calculatoare a Universitatii Politehnica din Bucuresti s-a clasat pe primul loc. Pe locurile doi si trei s-au clasat Claudiu Olteanu si Alexandru ?ifrea, si ei studenti ai Facultatii de Automatica si Calculatoare a Universitatii Politehnica din Bucuresti.
Aflat la cea de-a noua editie, competitia, initiata in anul 2005 de IBM Romania si Centrul de Competenta IBM Linux din Bucuresti, are ca scop promovarea utilizarii sistemului de operare Linux in randul studentilor precum si rezolvarea unor probleme ale comunitatii Linux. Studentilor li se propune sa aduca imbunatatiri sistemului de operare Linux, sa dezvolte aplicatii inovative in domeniul dispozitivelor mobile, sau chiar sa imbunatateasca performantele si gradul de utilizare al unei aplicatii deja existente, aducandu-si astfel contributia la proiectele comunitatii open source.
Pentru a putea participa, studentii trebuie sa fie inmatriculati la o universitate sau colegiu acreditate de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice. Pentru a participa la concurs, fiecare student trebuie sa propuna o aplicatie open source, careia sa ii descrie obiectivele, metodologia utilizata, contributiile originale si rezultatele preconizate, iar in final sa predea codurile sursa ale proiectului spre evaluare. Lucrarea trebuie sa fie individuala, sa includa aspectele inovative propuse de student, solutiile dezvoltate si aplicabilitatea. Castigatorii concursului au fost desemnati de catre un juriu format din specialisti din cadrul IBM Romania, IBM Linux Competence Center si din profesori de la Universitatea Politehnica din Bucuresti.
IBM Romania si Centrul de Competenta Linux promoveaza - prin intermediul Concursului National Studentesc IBM Best Linux Application - noua revolutie in IT. Comunitatea Open Source, care s-a dezvoltat odata cu sistemul de operare Linux, Firefox, grid computing si alte domenii tehnologice, reprezinta un model de inovare colaborativ la nivel global. Prin organizarea anuala a acestei competitii, universitatile din Romania sunt implicate activ in dezvoltarea comunitatii Open Source.
In cele noua editii ale concursului, au participat studenti de la cele mai importante universitati tehnice din tara: Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea Transilvania din Brasov, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Timisoara, Universitatea Tehnica Gh. Asachi din Iasi, Universitatea A.I. Cuza din Iasi, Universitatea din Craiova, Universitatea Dunarea de Jos din Galati, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava si Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti.