„Fondul Suveran de Investitii“: 3 miliarde euro pentru dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport
Data: 1-15 ianuarie 2017
Una dintre noutăţile importante ale anului 2017 o constituie demararea operaţiunilor legislative şi instituţionale pentru crearea Fondului Suveran de Investiţii. Este vorba despre o structură experimentată cu succes în Norvegia, Franţa, Italia şi Polonia, prin care s-au asigurat resurse financiare în vederea realizării unor obiective economico-sociale prioritare. Fondul, care urmează să fie înfiinţat în perioada imediat următoare, va avea la dispoziţie circa 10 miliarde de euro, asigurate din veniturile din dividende ale companiilor de stat şi din emisiuni de obligaţiuni, precum şi din vânzarea de active neperformante din sectorul public.
Conform Programului de Guvernare, „scopul Fondului va fi de a dezvolta sau construi, de la zero, obiective din domenii prioritare pentru statul român, menite să susţină economia".
Din cele 10 miliarde euro, 3 miliarde vor fi alocate construcţiei de autostrăzi şi căi ferate rapide, acordându-se cea mai mare atenţie finalizării obiectivelor în curs de execuţie, mai ales din programele finanţate din fonduri europene până în anul 2000.
Până în prezent, şi-au exprimat interesul pentru realizarea de parteneriate cu Fondul Suveran de Investiţii din ţara noastră Banca Mondială, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii. Este vorba mai ales despre constituirea de parteneriate public-privat pentru construirea de autostrăzi şi pentru modernizarea căilor ferate româneşti.
Simultan cu înfiinţarea acestui Fond, cel mai târziu în al doilea semestru din anul în curs se va crea Fondul Naţional de Dezvoltare, care va cuprinde companii unde statul deţine participaţii administrate de AVAS, precum şi companii de stat care nu vor putea fi incluse în Fondul Suveran de Investiţii ca urmare a unor reglementări ale UE care prevăd că, în unele cazuri, companiile de producţie şi distribuţie nu pot fi administrate de aceeaşi entitate economică. Este cazul unor companii precum Transelectrica şi Transgaz.
Cele două fonduri îşi vor desfăşura activitatea în paralel cu procesele investiţionale finanţate de la bugetul public, precum şi din anumite programe operaţionale ale Fondurilor Europene. În acest mod, se vor asigura resursele necesare pentru realizarea integrală a obiectivelor prevăzute în Programul guvernamental pentru perioada 2017 - 2020, în care prioritare sunt obiectivele din sfera infrastructurii de transport, îndeosebi rutieră şi feroviară.