Alianta pentru crearea unui serviciu de taxi aerian
Data: 1-15 ianuarie 2020
Compania americană de ride-sharing Uber și producătorul auto sud-coreean Hyundai au convenit asupra unui parteneriat pentru a dezvolta un serviciu de taxi aerian electric. Hyundai ar urma să fabrice vehiculele, în timp ce Uber va veni cu logistica pentru ca serviciul să poată opera, să conecteze piloţii cu pasagerii, şi va gestiona sosirea şi îmbarcarea utilizatorilor în heliporturi. Cele două companii au dezvăluit acordul de colaborare în cadrul Salonului de tehnologie CES, de la Las Vegas (SUA), şi au spus că speră să facă primele probe chiar în acest an, urmând ca serviciul să devină total operaţional în 2023. Vehiculul aerian va fi complet electric și va putea transporta până la patru pasageri și un pilot, în călătorii de până la 100 de kilometri (se va axa pe curse scurte, de mai puţin de 30 de minute).