Acad. CORIOLAN DRAGULESCU (1907 – 1977) Primul decan al Facultatii de Chimie Industriala a Politehnicii din Timisoara
Data: 16-31 mai 2007
S-a nascut la 4 aprilie 1907 in comuna Varadia, jud. Caras-Severin. Tatal, invatatorul Stefan Dragulescu, i-a fost model si mentor, iar mama, Elena, casnica, i-a fost exemplu de modestie si comportament social.
A urmat cursurile Liceului Constantin Diaconovici Loga din Timisoara. Si-a dat bacalaureatul in anul 1925, fiind un elev exceptional. A fost student al Universitatii din Cluj, la Facultatea de Stiinte, Sectia chimie, de unde a obtinut licenta in anul 1930, cu calificativul foarte bine.
In anul 1930 si-a inceput activitatea de custode al Laboratorului de chimie fizica de la Universitatea din Cluj. In anul 1936 si-a sustinut doctoratul in chimie fizica, obtinând titlul de doctor cu mentiunea Magna cum laudae.
Prof. C. Dragulescu a debutat in productie in calitate de chimist la Primaria orasului Cluj si la Fabrica de Spirt din Timisoara.
Dupa razboi s-a stabilit la Timisoara si a fost profesor la Politehnica, unde preda la Facultatea de Agronomie chimia agricola. Prof. C. Dragulescu, sustinut de rectorul Institutului Politehnic din Timisoara, care era atunci prof. Ilie Murgulescu, a prezentat un memoriu pentru infiintarea Facultatii de Chimie Industriala, care se baza pe faptul ca in regiune functionau numeroase unitati industriale. Datorita acestei initiative, prin Decretul nr. 161 din 22 iulie 1948 a fost infiintata pe lânga Politehnica din Timisoara, Facultatea de Chimie Industriala, la care a fost numit ca prim decan si profesor sef de catedra la Chimia anorganica si analitica, Coriolan Dragulescu. A detinut functia de decan timp de 14 ani, cu scurte intreruperi, când a fost rector al Institutului Politehnic Timisoara si ministru adjunct la Ministerul Invatamântului.
In anul 1962 a dat concurs pentru ocuparea postului de profesor de chimie anorganica la Institutul Politehnic Bucuresti, unde a functionat timp de sase ani.
Prof. Dragulescu a format numeroase serii de ingineri chimisti, bine pregatiti, capabili sa lucreze in industrie, si a indrumat 38 de candidati pentru obtinerea titlului de doctor. Si-a completat activitatea didactica cu actiuni stiintifice importante, organizând conferinte si simpozioane de specialitate cu participare internationala. Pentru documentarea specialistilor si a studentilor a editat o serie de cursuri si tratate: Elemente de teoria si practica pH-ului, aparuta in Editura Cartea Româneasca, Cluj, 1944; Analiza chimica volumetrica, Editura Universitatii, Cluj, 1947; Manualul de chimie anorganica, trei volume, litografiat, 1956; Introducere in chimia anorganica moderna, Timisoara, 1973 si ultima, Chimie structurala moderna, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1977.
In tot timpul activitatii sale, prof. Dragulescu, paralel cu activitatea didactica a desfasurat o sustinuta activitate de cercetare.
In anul 1951 s-a infiintat la Timisoara o filiala de cercetare a Academiei Române, la care activitatea de chimie s-a desfasurat sub conducerea prof. C. Dragulescu. Ca rezultat al cercetarilor stiintifice a publicat 230 de lucrari valoroase, apreciate pe plan mondial.
Principalele obiective de cercetare ale profesorului au fost in domeniul chimiei anorganice, chimiei analitice, tehnologiilor chimice anorganice si pentru valorificarea resurselor minerale autohtone, in special minerale rare si disperse (bismut, beriliu, uraniu s.a.).
Folosind metode moderne ca radiometria, spectrofotometria, roentgenografia termica, metodele electrometrice si altele, a experimentat noi tehnologii industriale care au fost preluate de productie.
Rezultatele cercetarilor sale profesorul C. Dragulescu le-a comunicat la reuniuni stiintifice din tara si strainatate, dintre care retinem: la Uniunea Internationala de Chimie Pura si Aplicata (UICPA); Conferinta internationala de chimie cantitativa; Conferinta internationala de solventi neaposi.
A fost membru de onoare al Societatii de Chimie Industriala din Paris, din anul 1970.
Academia Româna l-a ales membru corespondent la 12 iulie 1956, membru titular la 21 martie 1963 si presedinte al Sectiei de Stiinte Chimice (1970 -1977).
Activitatea de om de stiinta a fost recunoscuta prin numeroase ordine si distinctii, ca Ordinul Muncii (1963), Meritul Stiintific (1966), titlul de Om de stiinta emerit (1970).
A trecut in nefiinta la 1 iunie 1977 la Bucuresti.