Zodia deficitelor
Data: 16-31 mai 2010
Daca ar fi sa identificam termenii cu frecventa cea mai mare in aceste vremuri grele, cu siguranta, ne vom opri si asupra celui care sintetizeaza starile de fapt din intreaga viata sociala a tarii, si anume DEFICITUL. Sensul „clasic“ de lipsa, diminuare, scadere, deficienta a capatat concretizari care vizeaza bugetul, balanta de plati, comertul exterior, resursele financiare, lichiditatile din sistemul bancar si multe altele la scara macroeconomica si, prin reactii in lant, pina la nivel individual.
Cele mai recente date statistice arata ca eforturile indreptate spre reducerea unor asemenea deficite au dat, deocamdata, roade extrem de modeste, ceea ce atesta si slaba eficienta a unor masuri. Dar, daca este sa parcurgem lantul cauzal, nu ne va fi dificil sa constatam ca la originea masurilor cu slaba eficienta se afla alte tipuri de deficite decit cele strict economice. Din acest motiv, se cuvine (cel putin) sa le percepem corect, adica in toata amploarea si gravitatea lor.
Fara sa intram in zonele de stricta specialitate, apare cit se poate de limpede ca, in anumite centre decizionale deloc neimportante, se inregistreaza o combinatie cum nu se poate mai nociva, a doua deficite: de competenta si de caracter. Nu avem cum sa eludam aceasta trasatura a realitatilor, deoarece ne intilnim cu ea la tot pasul; suntem, in mare parte, victimele ei. Nu de exemple ducem lipsa. Bunaoara, cind se vorbeste – cu temei – despre necesitatea reducerii deficitului bugetar, se comit zilnic ilegalitati flagrante in gestionarea banului public, fie ca este vorba despre alocari destinate clientelelor politice, fie – pur si simplu – se efectueaza cheltuieli care depasesc de citeva ori media costurilor normale de piata, acte care au capatat proportii considerabile mai ales in sectoarele legate de infrastructura (de transport, de comunicatii), din sfera educatiei, sanatatii, si chiar a culturii. Cind se incearca sa se obtina o diminuare a cheltuielilor bugetare la pensii si salarii echivalenta cu 1 – 2 la suta din produsul intern brut, se irosesc – prin asa numitele achizitii de bunuri si servicii – potrivit calculelor specialistilor, 3 – 4 procente din valoarea nou creata la scara intregii economii. Presa cotidiana prezinta neintrerupt modalitatile cele mai diverse prin care „se da iama“ in banul public.
Deficitele de competenta si de caracter pot fi semnificativ diminuate prin mijloacele existente intr-un stat de drept, intr-un regim democratic, de la legislatie pina la institutii, de la educatie in sensul profund al notiunii (cunostinte si constiinta) pina la punerea in functiune a mecanismelor societatii civile, a oprobriului public.
Sunt, insa, mijloace insuficient utilizate incepind cu principalele autoritati ale statului si terminind cu administratiile locale. Tocmai de aceea se impune a se adopta o viziune sistemica si strategica pe care o poate asigura numai aplicarea conceptului de dezvoltare durabila in care principala preocupare o constituie (sau trebuie s-o constituie) resursele umane. Orice deficit in aceasta zona se regaseste amplificat si acutizat pina la indicatorii macroeconomici evocati.
Deficitele, asa cum a confirmat propria noastra experienta istorica, „altoita“ pe cea universala, nu reprezinta o fatalitate. Au fost numeroase perioade faste cind ele s-au redus si chiar s-a ajuns la excedente (bugetare, comerciale, de cont curent etc.). Desigur, sub aspect etic nu putem sa vorbim despre excedente, dar cerinta de a ne apropia de normalitate, de standardele lumii civilizate nu este deloc utopica. O dovedesc elitele societatii, in rindurile carora se afla – ca veritabile modele – numerosi ingineri. Sunt modele – inainte de toate – prin absenta deficitelor de competenta si de caracter.