Blitz
Data: 16-30 mai 2011
- Studiu privind emisiile de CO2 din Romania. Presedintele Bancii Mondiale, Philippe Le Houerou, a dat asigurari ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, ca institutia financiara va ajuta Romania sa realizeze studiul necesar monitorizarii si reducerii emisiilor de CO2, dupa un model polonez care este deja in implementare. Declaratia a fost facute cu prilejul vizitei in SUA a ministrului Laszlo Borbely, in calitate de presedinte al celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila.
- Statul va vinde pachete semnificative din actiunile Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Autoritatile romane vor demara in urmatoarele luni vanzarea unor pachete semnificative de actiuni ale unor companii energetice de stat, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, a declarat seful misiunii FMI, Jeffrey Franks. Reamintim ca Guvernul a vorbit, in toamna anului trecut, de o eventuala listare a Nuclearelectrica, dar ulterior subiectul a fost abandonat, intrucat intentia declarata a autoritatilor era de a crea doua mari companii energetice, Electra si Hidroenergetica, prin fuziunea mai multor societati energetice detinute de stat. Potrivit oficialului FMI, decizia de vanzare a actiunilor Nuclearelectrica si Hidroelectrica a fost luata dupa ce planul de infiintare a celor doua mari societati a fost blocat in ultimele luni.
- Hidrocentrala de la Tarnita va fi pusa in functiune in 2019. Hidrocentrala de la Tarnita-Lapustesti (judetul Cluj) va fi pusa in functiune in 2019, dupa o investitie estimata la 1,028 miliarde euro, si va fi realizata de o societate mixta in care compania de stat Hidroelectrica va detine 51% din actiuni, potrivit directorului de dezvoltare al Hidroelectrica, Razvan Cojoc. Societatea de proiect va fi detinuta de parteneri privati care vor cumula 49% din capital si care „vor fi invitati sa contribuie numai prin finantare directa“, se arata in documentul de prezentare a proiectului. Procesul de atragere a investitorilor va fi derulat in perioada iunie 2011 – ianuarie 2012, iar societatea de proiect va fi constituita in februarie 2012.
- IBM Systems & Technology Truck, in Romania. IBM Romania a organizat IBM MidMarket Day, eveniment in cadrul caruia specialistii gigantului IT au prezentat cele mai noi tendinte si tehnologii pentru companiile midsize. Cu aceasta ocazie, a fost prezent la Bucuresti inclusiv IBM Systems & Technology Truck, o masina expozitie, special echipata, care beneficiaza de toate facilitatile necesare pentru realizarea de prezentari si demonstratii ale sistemelor expuse. In turneul prin Europa, IBM Systems & Technology Truck a stationat in Romania in perioada 3 – 20 mai, orasele vizitate fiind: Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Bucuresti, Constanta, Iasi. Expertii IBM au oferit aici demonstratii referitoare la solutiile de virtualizare, management al sistemelor, solutii BladeCenter, dar si la solutiile software de ultima generatie.