Noi investitii de 8 milioane euro, pentru reciclarea echipamentelor electrice si electronice
Data: 16-31 mai 2017
Compania GreenWEEE International SA - care deține la Buzău cea mai mare fabrică integrată de tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) din România - a anunțat că va investi, în al doilea semestru al acestui an, 4,5 milioane de euro pentru modernizarea și mărirea capacității de producție și achiziția primei linii tehnologice pentru reciclarea echipamentelor LCD din România. Necesitatea unor astfel de investiţii rezidă şi din faptul că ţara noastră trebuie să atingă o serie de standarde impuse la nivelul UE în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Recent, la 18 mai a.c., Comisia Europeană a deschis o serie de proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva a 14 state membre, printre care și România, pentru întârzierea transpunerii în legislația națională a mai multor norme ale UE privind deșeurile.
Prezentă la Buzău din anul 2009 și membră a grupului integrat de reciclare Green Group, compania a investit, totodată, 3,5 milioane euro în a doua fabrică de tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, situată în județul Cluj, care va începe să funcționeze în luna iunie a acestui an. Potrivit managerilor companiei, noua fabrică va beneficia de cele mai avansate tehnologii în reciclarea echipamentelor electrice și electronice și va dispune de linii tehnologice pentru tratarea frigiderelor, a mașinilor de spălat, a echipamentelor IT&C, precum și a altor echipamente electrice și electronice.
„Piața de electronice este în continuă dezvoltare și investițiile actuale au fost un pas necesar pentru mărirea capacităților de reciclare proporțional cu cantitățile puse pe piață, cât și pentru achiziția de noi linii de procesare. În acest moment, GreenWEEE are capacitatea de a recicla toată cantitatea de DEEE pe care România trebuie să o îndeplinească drept țintă de colectare, conform OUG nr. 5/2015, în urma transpunerii Directivei 2012/19/UE", a declarat Marius Costache, director executiv GreenWEEE.
Prin noile investiţii, compania va avea o capacitate de tratare de 100.000 tone DEEE/an. La fabricile GreenWEEE ajung pentru reciclare echipamente frigorifice şi de aer condiţionat, aparate electrocasnice de mici şi mari dimensiuni, unelte electrice sau echipamente informatice şi de telecomunicaţii. Deșeurile provin de pe piața locală, de la operatori economici autorizați pentru preluarea responsabilității producătorului, prin colectare de la persoane fizice, cât și prin contracte cu mari producători sau retaileri de electronice. Pentru a veni in suportul sistemului actual de colectare și pentru a încuraja colectarea direct de la populație, asigurându-se că toate deșeurile ajung direct în fabricile de reciclare, compania a investit în propria infrastructură pentru recuperarea deșeurilor, SIGUREC. Astăzi, există în România 161 de locații fixe și mobile SIGUREC unde pot fi predate toate tipurile de echipamente electronice, pe bază de recompensă.
DEEE-urile sunt alcătuite din materiale care se degradează în mii de ani, conținând inclusiv substanțele toxice. De cele mai multe ori riscurile pentru sănătate și mediu înconjurător derivă din felul greșit în care aceste deșeuri sunt gestionate după terminarea ciclului lor de viață. În urma procesării în fabrică, agenții poluanți sunt îndepărtați în mediu controlat, iar materialele reciclabile sunt introduse în circuitul economic, transformându-se în produse noi. (Al.R.)
Câteva lucruri interesante despre reciclare:
● Reciclarea unui frigider economisește 2,8 tone CO2;
● Reciclarea unui monitor salvează 745 litri de apă potabilă și previne generarea aceleiași cantități de apă reziduală. Aceeași cantitate de apă este folosită pentru 10 dușuri;
● Un tub catodic al unui televizor poluează 50 de metri pătrați de sol timp de 30 de ani.