Adunarea Generala a Academiei de Stiinte Tehnice din Romania
Data: 16-31 mai 2018
Evaluări exigente, demers comun în vederea promovării celor mai noi și avansate cuceriri ale științei și tehnicii contemporane
La 16 mai 2018, a avut loc, la sediul AGIR din Bdul Dacia nr. 26, edificiu unde se află şi sediul Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR), Adunarea Generală a înaltului for ştiinţific al comunităţii inginereşti a românilor de pretutindeni. Reuniunea a fost consacrată evaluării bilanţului activităţii conducerii ASTR în perioada în care şi-a exercitat mandatul şi stabilirea, pe această bază, a programului de activitate pentru următorul mandat, 2018 - 2022. De asemenea, conform Statutului, au fost aleşi noi membri titulari, corespondenţi şi de onoare. Adunarea Generală a ales şi noua conducere a ASTR.
Au participat 127 de membri titulari şi membri corespondenţi din totalul de 165 care fac parte din ASTR, precum şi numeroşi invitaţi, membri de onoare, membri asociaţi, alte personalităţi din sfera ştiinţelor tehnice, din economia reală, din învăţământul de specialitate, din sfera cercetării-dezvoltării-inovării.
Consacrăm paginile de faţă acestui important eveniment, temele abordate şi hotărârile adoptate oferind o largă deschidere spre o mai activă implicare a Academiei, a tuturor membrilor la rezolvarea obiectivelor fundamentale ale progresului economico-social al României.
Repere ale angajării științifice și civice în procesul modernizării economice și sociale a țării
Darea de seamă privind activitatea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România a fost prezentată de preşedintele ASTR, Mihai Mihăiţă. Este un document amplu, în care bilanţul unei activităţi fructuoase s-a îmbinat cu evaluări teoretice şi practice menite să dezvolte şi să aprofundeze rezultatele de până acum în parcurgerea - odată cu întreaga societate românească - a unor etape superioare de creaţie ştiinţifico-tehnică, de progres şi prosperitate a întregii ţări.
„În concepția mea - a spus preşedintele ASTR -, a fi român înseamnă, în primul rând, să-ți cultivi şi să-ţi valorifici potențialul, astfel încât să strălucească gândirea şi să crească eficienţa acţiunilor celor care te înconjoară. Cu aceste obiective am plecat noi, la drum, când a fost aleasă conducerea Academiei al cărei mandat expiră astăzi. Este folositor să privim în trecutul apropiat la ceea ce reprezintă menirea noastră, la evoluția societății și, pe baza concluziilor, să acționăm cu onestitate, cu discernământ. Această abordare este foarte importantă pentru că astăzi vom alege conducerea Academiei pentru următorii patru ani. În intervalul de timp pe care îl analizăm astăzi, ASTR a făcut pași importanți în afirmarea ca instituție de elită. Are în rândurile ei oameni de înaltă probitate științifică și moralitate ridicată, care s-au implicat profund în dezvoltarea societății românești, care au dat dovadă de rigoare, eficiență și modestie, caracteristici esenţiale ale profesiei de inginer".
Un bogat program de acţiuni cu impact naţional şi internaţional
În continuare, Darea de seamă s-a referit, pe larg, cu numeroase concretizări, la modul în care a crescut vizibilitatea Academiei, mai ales prin cele peste 250 de acţiuni ştiinţifico-tehnice pe care le-a desfăşurat la nivel local, naţional şi internaţional. A fost remarcat, mai ales, efortul unor membri ai ASTR în organizarea Saloanelor Naţionale de Inventică de la Cluj, Galați şi Iaşi, participarea tot mai numeroasă a firmelor dovedind că mediul de afaceri începe să înţeleagă că viitorul aparține inovării, creaţiei ştiinţifico-tehnice.
De asemenea, a fost menţionată contribuţia membrilor Secţiilor la acţiuni finalizate cu oferirea de soluţii tehnico-economice în numeroase domenii, precum petrochimia, valorificarea resurselor minerale, energetica, construcţia de maşini. Unele studii și documentații au fost înaintate organelor administrative locale și centrale, la Parlamentul României sau prezentate ca luări de poziție în publicaţia Univers ingineresc și prin alte mijloace de comunicare în masă.
Referitor la bogata activitate publicistică a membrilor Academiei, s-a relevat importanţa protocolului de colaborare cu Asociația Generală a Inginerilor din România, prin care s-a convenit ca, sub îngrijirea Editurii AGIR - care are o tradiție de peste 60 de ani în domeniul publicațiilor tehnice - să apară și lucrări elaborate sub egida ASTR, precum și ale membrilor acesteia. În perioada 2013 - 2017, în Editura AGIR au apărut aproximativ 100 de lucrări elaborate de membri ai ASTR, în calitate de coordonatori, autori, coautori. După menţionarea seriilor tematice publicate de Editura AGIR, precum şi a unor apariţii în edituri prestigioase din străinătate, precum Springer, Taylor-Francis, Dunod, Mac Graw Hill, s-a relevat că, începând cu anul 2016, prin străduința prof. Valeriu Jinescu, apare revista ASTR - Journal of Engineering Sciences and Innovation.
O mare atenţie s-a acordat seriei de lucrări consacrate Istoriei Dezvoltării Industriei României, inițiată și condusă - la rândul ei - tot de prof. Valeriu Jinescu.
În anul Centenarului Marii Uniri, când Academia Română a inițiat un proiect de mare anvergură, Istoria tehnicii româneşti între anii 1918 - 2018, a solicitat, pentru elaborarea unor capitole, participarea unor membri ai ASTR, participare care s-a caracterizat prin competenţă, pasiune şi responsabilitate.
Ancorarea în realitate, caracteristică esenţială a activităţii ASTR
În Darea de seamă, un spaţiu amplu a fost consacrat activităţii de cercetare a membrilor Academiei, remarcându-se, în acest context, un deficit de dorință de colaborare din partea actorilor importanți, cu putere de decizie la nivel național și la nivelul entităților din economie. Un rol stimulativ în activităţile de cercetare îl au acţiunile desfăşurate în colaborare cu Academia de Științe Agricole și Silvice şi Academia de Științe Medicale.
Totodată, Darea de seamă s-a referit la contribuţia ASTR la elaborarea unor acte normative, între care Legea Standardizării nr. 163/2015. Implicarea ASTR în soluționarea unor cerințe majore ale societății este atestată și de participarea activă a Filialelor la viața tehnico-științifică a zonei, fiind în contact permanent cu reprezentanți ai administrațiilor locale și ai mediului economico-social. În acest sens, s-au menţionat rezultatele înregistrate la nivelul filialelor, inclusiv de cercurile constituite pe lângă Filiala Brașov, Filiala Craiova și la Oradea.
În consonanță cu imperativele unei lumi în schimbare, ASTR este o prezență activă în viața internațională din sferele științelor tehnice. Este semnificativ că, în cei 10 ani de apartenență la Euro-CASE, activitatea Academiei pe plan internațional a cunoscut o dezvoltare continuă. Au fost menţionate rezultatele fructuoase ale vizitei secretarului general al Euro-CASE, Jacques Lukasik, la Bucureşti şi la Zilele ASTR de la Sibiu, şi implicarea ASTR în realizarea proiectului SAPEA, inițiat de Mecanismul European de Consiliere Științifică (SAM), prin care se asigură Comisiei Europene accesul la cea mai bună consultanță științifică independentă. În cadrul acestui proiect, ASTR a organizat workshop-ul cu tema Bune practici de interacțiune între academii și factorii de decizie politică, care s-a desfăşurat în perioada 16 - 17 octombrie 2017, la București.
Caracterul sistematic, metodic, de creștere a rolului ASTR în viața societății a fost asigurat, într-o măsură semnificativă, de desfășurarea anuală a Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România în principalele centre cultural-științifice din țară. S-a ajuns la cea de a XII-a ediție, iar tematica a fost și este aleasă cu grijă în vederea abordării, cu finalitate, a unor probleme de actualitate și de perspectivă. În acest sens, au fost menţionate temele şi localităţile în care s-au desfăşurat Zilele ASTR în ultimii ani - Braşov, Sibiu, Galaţi, Tîrgu Mureş, Constanţa.
Consacrarea ştiinţifică, premisă a unor noi performanţe
Împlinirea a 20 de ani de la înființarea Academiei a prilejuit organizarea unei Adunări Generale Extraordinare, la care s-au acordat, pentru prima dată, Premiile ASTR pentru realizări tehnico-științifice valoroase, pentru cele 10 Secții, și care poartă numele unor personalități din domeniu. S-a editat o broșură care cuprinde O scurtă istorie în date a Academiei, s-a organizat un concert simfonic la Ateneul Român și s-a iniţiat medalia aniversară, care s-a alăturat celorlalte medalii acordate în această perioadă, Medalia ASTR, Medalia Primus Inter Pares și Medalia ASTR la 15 ani. Ca o recunoaștere a meritelor deosebite, s-a acordat Premiul Opera Omnia unor personalități din Academie.
În anul 2014 s-a realizat și, de atunci, se poartă, costumul academic, ca însemn al consacrării științifice, alături de insigna ASTR.
Preşedintele ASTR a apreciat că „trecerea în revistă a preocupărilor și rezultatelor Academiei, în plan intern și internațional, constituie o valoroasă experiență pentru reflecții deosebit de utile pe teme teoretice și practice care izvorăsc din însăși rațiunea de a fi a Academiei de Științe Tehnice din România". În acest sens, a fost evocat un raport al UE referitor la locul şi rolul ingineriei în lumea contemporană şi s-a subliniat că se impun măsuri pentru o mai bună valorificare a creaţiei ştiinţifico-tehnice româneşti. S-a remarcat că „foarte mulți membri ai ASTR sunt conducători de doctorate și masterate la universități de prestigiu din țară și străinătate, reușind să crească vizibilitatea Academiei, aducându-și contribuția la dezvoltarea științei și tehnicii, la formarea viitorilor specialiști și cercetători.
Pentru atragerea tinerilor către activitatea științifică s-au creat Cercuri de cercetare și s-au organizat seminarii. Aceasta a fost o preocupare a Secțiilor, dar și a Filialelor Timișoara, Brașov și Craiova. În aceleași Filiale, s-au organizat dezbateri cu inspectorii școlari și cu conducerea unor licee pentru atragerea tinerilor către învățământul tehnic".
După menţionarea unora dintre aceste acţiuni, în Darea de seamă s-a precizat că „Academia are zece secții de specialitate cu 247 de membri, din care 87 titulari, 78 corespondenți, 72 membri de onoare - dintre care 35 sunt din alte țări - și 10 membri asociați. În această perioadă, au plecat dintre noi 47 de membri dintre cei 247 câți erau în 2013, iar cu primirile de astăzi vom avea 271 de membri. Această situaţie ne determină să insistăm, încă odată, ca, la alegerile viitoare, secţiile să ofere mai multe şanse unor candidaţi mai tineri proveniţi din învăţământ, cercetare, industrie, mediu economic, chiar dacă aceştia nu au CV-ul unui «senior», dar au garanţiile unor evoluţii inginereşti de prestigiu".
În continuarea Dării de seamă s-au prezentat unele aspecte cu caracter organizatoric referitoare la activitatea Prezidiului ASTR şi a Secţiilor, recomandându-se ca membrii de onoare, personalități de prestigiu, care sunt activi, să fie antrenați în activitățile Secțiilor.
În document s-a mai relevat că trebuie soluţionate o serie de probleme, între care cea a sediului, prevăzut în Legea 230/2008 privind înființarea și funcționarea ASTR, și cea referitoare la aparatul de lucru, așa cum este stipulat în Hotărârea de Guvern nr. 620/ 20 mai 2009. Demersurile, insistente și repetate, la organele administrative de la toate nivelurile pentru obținerea spațiului, precum și solicitările adresate Ministerului Educației Naționale - care a inițiat hotărârea ilegală de a reduce numărul de posturi de la 32 la două -, nu au dus la rezultatul dorit, chiar și atunci când la conducerea Ministerului se aflau membri ai Academiei.
În încheiere, Darea de seamă a relevat: „În perioada analizată (precum și în tot timpul de la înființare), Academia a beneficiat de spațiul corespunzător, de logistica necesară, de sprijinul organizatoric și material necesar desfășurării unei bune activități pe baza colaborării cu Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR). Prin publicațiile AGIR au fost mediatizate toate activitățile, realizările și inițiativele Academiei, iar prin aparatul de lucru s-a suplinit lipsa de personal din schema Academiei.
După sărbătorirea a 20 de ani de activitate, Academia noastră intră în al treilea deceniu de existenţă. Un drum ascendent, cu rezultate de la an la an mai bune, în ciuda greutăților cu care ne-am confruntat și a nerespectării drepturilor pe care le avem.
Acţionând cu profesionalism, înţelegând cursul vremurilor şi responsabilitățile pe care le are, prin acţiunile sale și contribuția la dezvoltarea societăţii româneşti, ASTR a devenit o instituţie de înalt nivel ştiinţific, respectată atât în ţară, cât şi peste hotare. A urmat crezul înaintaşilor de a acţiona cu generozitate pentru transferul de cunoştinţe, continuând şi îmbogăţind, astfel, o deosebit de valoroasă tradiţie, ceea ce constituie adevărata «forță a ASTR» şi, totodată, dă expresie speranţei noastre că va fi catalizatorul energiilor de care ţara are nevoie.
Ținând seama de experiența acumulată, de evoluția societății, pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am stabilit, ne propunem să formăm un colectiv din care vor face parte și parlamentari, membri ai Academiei.
Ceea ce am realizat şi ceea ce avem de făcut în perioada următoare au implicat şi vor implica sprijinul Dumneavoastră. Vă aducem sincere mulţumiri, odată cu recunoştinţa noastră pentru strădaniile comune prin care am reușit dezvoltarea și consolidarea Academiei. Acum ne este mai ușor ca, pe un fond solid, cu experiența dobândită, împreună cu valoarea intelectuală pe care o au membrii noștri, să îmbogățim seria succeselor."
*
Prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu, vicepreşedinte al ASTR, a prezentat Programul de activităţi pe care Academia urmează să le desfăşoare în perioada următoare sub semnul unei angajări mai active a membrilor Academiei la ridicarea nivelului ştiinţific al cercetării din domeniul tehnicii şi sporirii contribuţiei la soluţionarea celor mai importante cerinţe ale dezvoltării întregii societăţi româneşti. În unul dintre numerele viitoare ale publicaţiei noastre vom prezenta detalii privind conţinutul acestui document.
O nouă etapă în consolidarea și aprofundarea locului și rolului ASTR în viața științifică, economică și socială a țării
În conformitate cu Ordinea de zi, Adunarea Generală a ASTR a validat conducerile Secţiilor şi Filialelor. Astfel, noua conducere a acestora are următoarea structură:
♦ Secţii: 1 - Mecanică tehnică (preşedinte - prof. dr. ing. Polidor-Paul Bratu; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Vasile Năstăsescu; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Costică Atanasiu); 2 - Inginerie mecanică (preşedinte - prof. dr. ing. Octavian Bologa; vicepreşedinte - dr. ing. Florea Chiriac; secretar ştiinţific - dr. ing. Ion Șereş); 3 - Electrotehnică, Energetică (preşedinte - prof. dr. ing. Nicolae Golovanov; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Aurel Câmpeanu; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Mihai-Alexandru Morega); 4 - Electronică, Automatică (preşedinte - acad. Ioan Dumitrache; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Mircea Ivănescu; secretar ştiinţific - dr. ing. Ion Bibicu); 5 - Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor - Calculatoare şi Telecomunicaţii (preşedinte - prof. dr. ing. Nicolae Țăpuș; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Dumitru Stanomir; secretar ştiinţific - dr. ing. Ion Stănciulescu); 6 - Construcţii şi Urbanism (preşedinte - prof. dr. ing. Dan Stematiu; vicepreşedinte - prof. arh. Emil Barbu Popescu; secretar ştiinţific - dr. ing. Victor Popa); 7 - Ingineria transporturilor (preşedinte - prof. dr. ing. Corneliu Berbente; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Gheorghe Manolea; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Cristian Andreescu); 8 - Inginerie chimică (preşedinte - prof. dr. ing. Alexandru Woinaroschy; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Maria Georgescu; secretar ştiinţific - dr. ing. Doru Vladimir Pușcașu); 9 - Ştiinţa şi ingineria materialelor (preşedinte - prof. dr. ing. Leontin Drugă; vicepreşedinte - prof. em. dr. ing. Cornel Samoilă; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Ioan Vida-Simiti); 10 - Ingineria petrolului, minelor şi geonomiei (preşedinte - prof. dr. ing. Nicolae Iliaș; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Gheorghe Dorel Zugrăvescu; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. G. Teșeleanu)
♦ Filiale: ▪ Timişoara (preşedinte - prof. dr. ing. Vladimir-Ioan Creţu; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Gheorghe Lucaci; secretar ştiinţific - prof. as. dr. ing. Doru Romulus Pascu); ▪ Iaşi (preşedinte - prof. dr. ing. Mihai Voicu; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Adrian Dima; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Octavian Păstrăvanu); ▪ Cluj-Napoca (preşedinte - prof. dr. ing. Gavril Ioan Toderean; vicepreşedinte - acad. Dorel Banabic; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Sergiu Nedevschi); ▪ Braşov (preşedinte - prof. em. dr. ing. Cornel Samoilă; vicepreşedinte - prof. em. dr. ing. DHC Gheorghe-Alexandru Radu; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Ioan Giacomelli); ▪ Craiova (preşedinte - prof. dr. ing. Aurel Câmpeanu; vicepreşedinte - prof. dr. ing. Andrei Marinescu; secretar ştiinţific - prof. dr. ing. Gheorghe Manolea); ▪ Chişinău (preşedinte - prof. univ. dr. hab. Viorel Bostan; vicepreşedinte - prof. univ. dr. hab. Tudor Ambros; secretar ştiinţific - prof. univ. dr. hab. Valeriu Dulgheru).
Tot în conformitate cu Ordinea de zi, au fost aleşi 7 membri titulari, 10 membri corespondenţi şi 7 membri de onoare.
După prezentarea documentelor prevăzute în Statut, au avut loc dezbateri la care au participat prof. univ. dr. ing. Ioan Vida-Simiti, prof. univ. em. dr. ing. Valeriu V. Jinescu, acad. Ioan Dumitrache, prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu, care au formulat aprecieri pozitive privind activitatea ASTR şi au relevat cerinţa concentrării eforturilor la nivel de Secţii, Filiale şi de Prezidiu ale Academiei în vederea unei implicări mai active în stimularea creaţiei ştiinţifico-tehnice în participarea sistematică la fructificarea potenţialului membrilor la rezolvarea unor cerinţe actuale şi de perspectivă atât la nivelul entităţilor administrativ-teritoriale, cât şi la scara întregii ţări.
Mandat de încredere, responsabilități sporite
După dezbateri şi adoptarea hotărârilor de aprobare a documentelor prezentate - inclusiv a bilanţului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 şi a prevederilor pentru anul 2018 - s-a trecut la alegerea conducerii ASTR.
Cei doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte, Mihai Mihăiţă şi Ioan Dumitrache, au susţinut, în scurte alocuţiuni, motivaţia lor pentru asumarea funcţiei de cea mai mare răspundere în conducerea prestigiosului for ştiinţific, aducând argumente care s-au referit la activitatea ştiinţifică, tehnică şi managerială pe care au desfăşurat-o, cu accent pe participarea la acţiunile ASTR, pe obiective pe care şi le asumă în cazul în care vor fi aleşi. Totodată, au fost relevate elemente care privesc viziunea asupra locului şi rolului Academiei în viaţa ştiinţifică şi socială a ţării. Astfel, în cuvântul său, Mihai Mihăiţă a pornit de la sfatul lui Platon, potrivit căruia se impune „să vorbim ca şi cum va trebui să dăm socoteală". Vorbitorul a pledat pentru abordări realiste privind posibilităţile care vor permite ASTR să aducă o contribuţie tot mai mare la ceea ce reprezintă obiective fundamentale pentru comunitatea ştiinţifică inginerească din România. Astfel, a menţionat că „sunt încă lucruri care trebuie continuate şi altele care trebuie rezolvate, certitudinea că obiectivele propuse vor fi îndeplinite împreună cu toţi membrii ASTR reprezentând principala sursă de energie, inspiraţie şi entuziasm. Important este să ai curajul să faci ceea ce nu face oricine, să faci lucruri noi în situaţii atipice".
La rândul său, susţinându-şi candidatura, acad. Ioan Dumitrache s-a referit la concepţia sa privind rolul ASTR pe multiple planuri, de la for de consacrare până la factor esenţial de promovare a progresului ştiinţifico-tehnic, punând accentul pe modalităţile de implicare în stimularea activităţii de cercetare orientată spre soluţionarea celor mai importante probleme ale economiei româneşti, toate acestea sintetizate în concluzia potrivit căreia „ASTR poate deveni o instituţie cu largă recunoaştere naţională şi internaţională, bazându-se pe potenţialul asigurat de personalităţile care există în componenţa sa".
Adunarea Generală fiind legal constituită, s-a trecut la alegerea, prin vot secret, a noii conduceri a ASTR. În funcţia de preşedinte a fost ales Mihai Mihăiţă, cu 92 de voturi pentru, 32 contra şi 3 abţineri. Ioan Dumitrache a obţinut 32 voturi pentru, 92 contra şi 3 abţineri. Pentru funcţiile de vicepreşedinţi nu s-au înregistrat contracandidaţi; astfel, au fost aleşi: Florin Teodor Tănăsescu, Şerban Raicu şi Radu Munteanu. În funcţia de secretar general a fost ales Valeriu V. Jinescu. (A.P., T.B.)