Primul program de invatamant profesional dual lansat in Capitala de o companie cu specific energetic
Data: 16-31 mai 2018
În contextul unui deficit semnificativ de personal calificat în anumite sectoare economice, compania Engie România, în parteneriat cu Colegiul Tehnic Mihai Bravu şi Asociaţia Hands Across România, a lansat primul program de învățământ profesional dual cu specific energetic din municipiul Bucureşti, „Energie pentru meseria mea".
Reamintim că învățământul profesional dual reprezintă un tip relativ nou de școlarizare profesională care se organizează după terminarea celor opt clase obligatorii, la cererea companiilor, în calitatea lor de potențiali angajatori. Astfel, cele trei entităţi menţionate au luat iniţiativa înfiinţării a două clase pentru calificarea „Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze" în sistem de învaţământ profesional dual, începând cu anul şcolar 2018 - 2019.
Programul se adresează îndeosebi elevilor de clasa a VIII-a care doresc să urmeze o meserie tehnică cu calificarea de Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, dar şi oricărui absolvent al învăţământului obligatoriu care a întrerupt studiile, dar care nu a depășit vârsta de 26 de ani. În baza parteneriatului existent între companiile Grupului Engie România şi instituţia de învăţământ parteneră, Colegiul Tehnic Mihai Bravu din Bucureşti, elevul beneficiază de formare teoretică și practică de la școală și companie, timp de trei ani, în baza unui contract de pregătire practică. Școala asigură resurse umane şi financiare pentru formarea teoretică, iar compania asigură resursele umane şi financiare pentru formarea practică a elevilor care subscriu pentru această formă de învăţământ. Înscrierile oficiale la Colegiul Tehnic Mihai Bravu se deschid la 15 iunie și se încheie la 19 iunie 2018. Elevii care doresc să se înscrie se vor adresa secretariatelor școlare de care aparțin, care trebuie să completeze fișa de înscriere, în vederea depunerii acesteia la colegiu.
„Avantajele înscrierii în această formă de învăţământ sunt multiple: elevii acumulează experiență practică în companie, pot absolvi școala și dobândi o calificare, iar în cazul în care decid să îşi continue studiile, pot obține bacalaureatul. De asemenea, cei care se înscriu au posibilitatea de a obține burse lunar (în valoare de 500 de lei, acordate de Engie, în plus faţă de bursa lunară suportată de statul român, în valoare de 200 de lei) la care, în funcție de rezultatele școlare, se poate adăuga bursa de merit de 200 de lei/lună. De asemenea, pot accesa şi alte facilităţi de decont al cheltuielilor de transport pre-urban în limita a 140 lei/lună, precum şi de a le fi asigurată masa pe perioada practicii", precizează reprezentanţii Engie, într-un comunicat.
„O ameliorare a actului educaţional tehnic, în linie cu noile tehnologii şi oportunităţi de piaţă, va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării profesionale a tinerilor români, aceştia fiind, astfel, pregătiţi corespunzător pentru noile cerinţe ale economiei româneşti, sporindu-şi şansele de a dezvolta o carieră profesională solidă", a subliniat Diana Ghiţă, directorul Departamentului Resurse Umane şi Relaţii Sociale al Engie România.