Subsidiaritatea, un principiu cu o larga utilizare
Data: 15-30 iunie 2005
Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, subsidiar se refera la ceva "care se adauga, ca element secundar, la argumentatiile pentru sustinerea unui rationament, a unei teorii; complementar, auxiliar, secundar". In contextul utilizarii lui actuale, cel mai apropiat inteles ar fi de asigurarea de servicii complementare in conditiile jucarii (interpretarii) unui rol secundar. Despre aplicarea principiului subsidiaritatii la nivelul Uniunii Europene, de exemplu, s-au scris o serie intreaga de articole si carti si se organizeaza dezbateri frecvente. La o cautare pe internet referitoare la principiul subsidiaritatii, in limba romana am primit 124 de raspunsuri, iar in limba engleza 40.200. Repetand intrebararea dupa numai 30 de minute, numarul de raspunsuri a ajuns la 40.800. Numai din parcurgerea titlurilor rezulta o gama mare de domenii de aplicare (religie, guvernare, management, piata, mediu, tineret, energie etc.).
Fara a avea pretentia unei abordari de stricta specialitate, o sa prezint pe scurt cateva din principalele utilizari, asa cum au fost ele percepute sau selectate de mine.
Referitor la diminuarea interventiei statului in controlul cetateanului si a activitatilor lui. Bazele pricipiului subsidiaritatii, in acest sens, au fost puse de Papa Pius al XI-lea (1931) si, ulterior, clarificate de Papa Ioan Paul al II-lea (1991). In general, el inseamna non-actiune din partea statului si ajutor atunci cand cetateanul are nevoie. O definire mai generala ar fi: "O comunitate de nivel inalt nu trebuie sa interfereze in viata comunitatii de nivel mai jos, vaduvind-o de functiile ei, dar trebuie sa intervina atunci cand aceasta are nevoie de ajutor pentru a-si putea corela activitatile ei cu ale celorlalte componente ale societatii din care fac parte, vazute, intodeauna, ca un bun comun".
Referitor la rezolvarea problemelor unui sistem, cea mai buna rezolvare are loc la nivelul subsistemelor in care ele apar. Aceasta abordare ar fi similara cu managementul prin exceptie. Trebuie intervenit numai atunci cand este necesar. Subsistemele sunt incurajate sa-si rezolve singure problemele (inclusiv conflictele), fara sa apeleze la autoritati de nivel superior.
Referitor la guvernarea Uniunii Europene, aplicarea principiului subsidiaritatii se refera la transferarea deciziei la nivelul cel mai apropiat de cetatean. Se poate afirma ca bazele aplicarii subsidiaritatii, din acest punct de vedere, au fost puse prin Tratatul de la Maastricht in 1993. Uniunea Europeana devine o uniune de entitati federale care respecta atat diversitatea lor culturala si politica, cat si drepturile minoritatilor la nivel local, regional, si national. Apar probleme dificile in definirea, implementarea si monitorizarea aplicarii regulilor prin care se va pune in practica principiul subsidiaritatii, atat la nivel de stat cat si de Uniune. Se stie, in principiu, ce ar trebui facut, dar sunt inca multe semne de intrebare referitoare la cum s-ar aplica practic. Impartirea competentelor intre niveluri trebuie facuta astel incat sa se asigure o coeziune economica si sociala acceptabila (concept agreat de toti). Pentru a defini acest acceptabil, s-a introdus si principiul proportionalitatii. Exista, deja, o serie de particularizari (implementari) ale principiului subsidiaritatii la nivelul fiecarui stat. S-a pornit de la delegarea de competente de la niveluri superioare catre cele inferioare, in vederea cresterii eficientei, si s-a ajuns la propuneri de variante de descentralizare si pe alte criterii, mai mult sau mai putin subiective (etnice, religioase, geografice etc.). Pornind de la o uniune europeana de tip federativ se poate usor specula promovarea conceptului de state federative etc.
Referitor la organismele cu autoreglementare. Acestea au aparut ca o alternativa la aplicarea principiilor de reglementare clasica. Reglementarea clasica, fiind bazata pe legi, este un sistem care se adapteaza greu la ritmul actual al schimbarilor necesare integrarii in noul context economic si politic. La nivelul Uniunii Europene se pot identifica o serie intreaga de entitati: Comisia Europei, Parlamentul Europei, statele membre, autoritatile nationale, industria, a treia parte, organizatiile neguvernamentale etc., fiecare avand un anumit tip sau anumite initiative de reglementare (autoreglementare, reglementare voluntara, co-reglementare, intelegeri sau tratate negociate sau voluntare etc.). Desi, inca, nu este foarte clar care si cat din acestea sunt responsabile pentru monitorizarea sau implementarea unui anumit tip de reglementare, dezvoltarea organizatiilor neguvernamentale (care functioneaza pe principiile autoreglementarii) a facilitat dezvoltarea societatii civile. Aplicarea principiului subsidiaritatii la nivelul fiecarei componente a societatii civile permite acesteia si acestora sa poata sa-si indeplineasca rolul lor dublu: de partener si contraparte in relatia cu Executivul. Aceasta inseamna ca Executivul deleaga o parte din competente catre componentele societatii civile, iar societatea civila monitorizeaza programele de guvernare din punctul de vedere al respectarii drepturilor si intereselor cetateanului. Cetateanul, ca membru al unei comunitati de afaceri, de exemplu, va beneficia si de aplicarea principiului subsidiaritatii de catre comunitatea respectiva din care face parte. Un exemplu concret in acest sens este Carta Camerelor Europene de Comert si Industrie, care recomanda aplicarea principiului subsidiaritatii la nivelul mediului de afaceri european. Aplicarea principiului subsidiaritatii la acest nivel este inca in faza de inceput. Solutiile de organizare si functionare a actualelor institutii care se ocupa de organizarea si functionarea mediului de afaceri (local, regional, national, european) sunt foarte variate si, deci, integrarea in piata unica europeana este si va fi un proces complex si dificil.
Corelarea aplicarii principiului subsidiaritatii cu alte principii de baza, ca acelea ale competitiei, democratiei, eticii, dezvoltarii sustenabile, este o tema care ar trebui sa aiba o larga dezbatere si in Romania, atat la nivelul specialistilor cat si al cetateanului de rand, deoarece complexitatea procesului de integrare in UE este amplificata de globalizarea pietelor si de tranzitia la societatea informationala. Este nevoie de cunoastere si comunicare pentru a selecta si aplica cele mai bune practici si tendite. Sper ca aceasta prezentare sa constituie o provocare la o dezbatere in detaliu privind aplicarea principiului subsidiaritatii atat la nivelul AGIR-ului, cat si la alte niveluri sau domenii ale societatii.