Credibilitatea prognozelor
Data: 16 - 30 iunie 2012
In ultimul timp au aparut, la nivel national, comunitar si global, numeroase prognoze revizuite referitoare la perspectivele economiei romanesti in acest an. De regula, avem de-a face - pe fondul turbulentelor din intreaga lume - cu o revizuire „in jos“. Nu cu mult, ci doar cu una-doua zecimi de procent, ceea ce nu ar fi, la prima vedere, alarmant. Dar, cum bine stiu nu numai economistii, ci si inginerii, in analiza unor procese si fenomene conteaza foarte mult tendinta, ceea ce se remarca a fi dominant in evolutiile examinate.
Bombardati cu tot felul de informatii, mai mult sau mai putin interesante, multi concetateni nu mai dau atentie unor astfel de anticipari privind viitorul comun al cetatenilor acestei tari, fie si numai din pricina faptului ca prea putine prognoze s-au adeverit. Neincrederea este cumva similara cu cea provocata de sondajele de opinie (inclusiv exit-poll-urile de la alegerile locale).
Trebuie, insa, spus ca prognozele (ne referim exclusiv la cele care merita acest nume) sunt rezultanta unor calcule complexe, bazate tocmai pe trendurile cele mai semnificative pe o perioada suficient de lunga deoarece, in caz contrar, nu reprezinta decat variante contemporane ale celebrelor oracole ale antichitatii. De aici, o doza deloc neglijabila de credibilitate. Repetam: nu este vorba despre implinirea la cote milimetrice a ceea ce se anticipeaza, ci despre evolutii care vizeaza fondul activitatii economice, ca tendinta dominanta.
Nu este lipsit de importanta nici impactul psihologic al prognozelor. Pe de-o parte, ele reflecta, de foarte multe ori, starile de spirit ale intreprinzatorilor (bunaoara, prognozele Institutului National de Statistica si ale Bancii Nationale se bazeaza pe un sistem permanent de intervievare a unor esantioane reprezentative ale mediului de afaceri), iar, pe de alta parte, ii influenteaza intr-o mare masura chiar pe intreprinzatori, determinandu-i sa actioneze intr-un anumit mod. Optimismul si pesimismul (ca sa ne rezumam la aceste „sentimente“) au valoarea lor economica de necontestat. Prin urmare, se s-ar putea face, in aceste conditii, in planul politicilor publice pentru reale schimbari in bine?
Un posibil raspuns (fie el si numai partial) a fost dat, recent, de Consiliul Fiscal. Acest for de analiza si de recomandari aduce in atentia factorilor decidenti, la nivel national, o serie de conditii referitoare la transformarea sistemului de impozite si taxe intr-o parghie mai puternica de stimulare a proceselor pozitive din economie, mai aproape de prognozele oficiale. Practic, este vorba despre imbunatatirea Strategiei fiscal-bugetare pe o perioada de trei ani, astfel incat sa existe un minimum de predictibilitate macar in acest domeniu.
Unele masuri in directia mentionata s-au luat, in special, in privinta maririi accesului IMM-urilor la sursele de finantare prin intarirea sistemului public de garantare si contragarantare a creditelor. Remarca este valabila pentru intreprinzatorii din industrie si agricultura, fapt demn de retinut deoarece accentul se pune pe cresterea substantei economice, productive si nu speculatii de natura bursiera sau in privinta cursului de schimb.
Marele merit al prognozelor (chit ca unele cifre se mai modifica) rezida si din faptul ca inventariaza vulnerabilitatile, riscurile. Tocmai contracararea acestora, incepand cu politicile guvernamentale si terminand cu planurile de afaceri la nivel de firma, este de natura a crea climatul necesar de incredere ca nu suntem supusi, iremediabil, fatalitatii. Prognozele pot fi „citite“ in fel si chip. Dar, daca ofera macar temeiuri serioase pentru actiuni convergente, la scara nationala, pentru „actorii“ economici, isi indeplinesc rolul cu varf si indesat. Un lucru facut bine implica mai putin efort decat incercarea de a se explica (justifica) un esec.