15 la suta dintre romani sunt foarte interesati de progresele tehnologice si descoperirile stiintifice
Data: 1-15 iulie 2010
15 la suta dintre romani si trei din 10 cetateni ai Uniunii Europene se declara foarte interesati de progresele tehnologice si descoperirile stiintifice, in timp ce interesul a 49 la suta dintre romani fata de acest domeniu este unul moderat, releva un sondaj Eurobarometru, realizat pe un esantion de 31 243 de persoane din cele 27 state membre UE si din inca 5 tari europene (Islanda, Croatia, Norvegia, Elvetia si Turcia). Alti 37 la suta dintre romani au declarat ca nu sunt deloc interesati de informatiile despre progresele in domeniul stiintei si tehnologiei, fata de o cincime din cetatenii UE. De asemenea, 39 la suta dintre romani, fata de 22 la suta in UE, considera ca stiinta si tehnologiile pot rezolva problemele economice ale tarii, in timp ce 28 la suta dintre romani si 57 la suta dintre europeni nu sunt de acord cu aceasta afirmatie. Sondajul mai arata ca peste 70 la suta dintre europeni sunt de parere ca importanta cercetarii finantate de UE va creste in urmatorii ani, iar 66 la suta cred ca guvernele ar trebui sa faca mai mult pentru a spori interesul tinerilor fata de problemele stiintifice.
La nivelul UE-27, 61 la suta din populatie se considera extrem sau suficient de bine informata despre descoperirile stiintifice si progresele tehnologice, iar 74 la suta dintre cetatenii europeni cred ca cercetarea efectuata in colaborare cu UE si finantata de Uniunea Europeana va deveni din ce in ce mai importanta.
Pe ansamblu, sondajul releva ca europenii sunt destul de optimisti in ceea ce priveste stiinta si tehnologia – 75 la suta dintre respondenti sunt de acord sau tind sa fie de acord cu faptul ca, gratie stiintei si tehnologiei, generatiile viitoare vor beneficia de mai multe oportunitati. Europenii au o parere pozitiva despre efectele implicarii mai profunde a tinerilor in domeniul stiintific, dar resimt ca fiind insuficienta actiunea guvernelor pentru stimularea unui interes mai larg.