INS: 50,8% din populatia rezidenta a Romaniei era conectata, in anul 2017, la sistemele de canalizare
Data: 1-15 iulie 2018 2018
Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2017 a reprezentat 50,8% din populaţia rezidentă a României, iar populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a reprezentat 49,4% din populaţia rezidentă, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit INS, anul trecut, 9 978 886 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând - aşa cum am mai menţionat - 50,8% din populaţia rezidentă a ţării, cu 276 147 persoane mai mult decât în anul 2016.
În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 9 710 077 persoane (respectiv, 49,4% din populaţia rezidentă), cu 294 553 persoane mai mult decât în anul 2016.
„Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de darea în folosință a unor noi stații de epurare a apelor uzate", precizează reprezentanţii INS.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în totalul populației rezidente, s‐a înregistrat în regiunea București‐Ilfov (84,4%), urmată de regiunea Centru (62,9%) și Vest (57,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s‐a consemnat în regiunile: Sud‐Muntenia (35,0%), Nord‐Est (35,4%) și Nord‐Vest (50,2%).
În anul 2017, în mediul urban, populația conectată la canalizare a fost de 9 234 259 persoane, reprezentând 87,7% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural 744 627 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 8,2% din populația rezidentă rurală.