Programul educational „Alt Viitor“: dezvoltarea de competente digitale prin predarea de ore de programare in scoli
Data: 1-15 iulie 2018 2018
Recent, a fost lansat programul Alt Viitor, care va sprijini dezvoltarea de competențe digitale, cu focus pe programare, pentru peste 11 000 de elevi, și le va oferi acestora instrumentele esențiale pentru dezvoltarea lor viitoare. De asemenea, prin acțiuni specifice, proiectul va crește nivelul de conștientizare în ceea ce privește noile tehnologii în rândul a peste 160 000 de copii. Pentru a asigura un impact de durată, Alt Viitor va desfășura formări de specialitate pentru minimum 4500 de profesori din întreaga țară. Alt Viitor este un proiect educațional finanțat de Microsoft România cu 1 milion de dolari și care va fi dezvoltat și derulat pe perioada a doi ani de un consorțiu de organizații nonprofit din România format din: CoderDojo București & Școala de Valori, Asociaţia E-Civis, Fundația EOS, Asociația Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step.
90% din întreaga populație a globului va fi conectată la internet în următorii 10 ani
„Impactul pe care îl are tehnologia în societate și în economie este din ce în ce mai puternic. Viteza și volumul informațiilor au crescut exponențial. Experții preconizează că 90% din întreaga populație a globului va fi conectată la internet în următorii 10 ani. Digitalizarea are un impact puternic pe piața muncii, la nivelul competențelor de care este și va fi nevoie în economie și în societate, în condițiile în care 90% dintre locurile de muncă de astăzi necesită deja un nivel de bază al abilităților digitale", se precizează într-un comunicat al Microsoft România. Conform Raportului Future of Jobs al Forumului Economic Mondial, abilitățile de care va fi nevoie pentru a fi competitiv în contextul celei de-a patra revoluții industriale au cunoscut modificări esențiale, iar în top 3 se situează rezolvarea de probleme complexe, gândirea critică (analitică) și creativitatea. Dezvoltarea de competențe digitale prin predarea de ore de programare în școli le dezvoltă copiilor tocmai aceste trei abilități necesare pentru viitorul lor.
Obiectiv: cât mai mulţi elevi să opteze pentru a urma o facultate în domeniul tehnologiei
În acest context - subliniază iniţiatorii programului - nevoia unei strategii privind creșterea competențelor digitale este una stringentă în România, care se clasează în mod constant pe ultimele locuri conform datelor DESI (Raportul de țară privind Indicele Economiei și Societății Digitale). „Mai mult, studiile arată că nevoia de specialiști în domeniul IT&C va crește substanțial în toate sectoarele economiei, iar până în 2020 se va înregistra un deficit de 500 000 de profesioniști în domeniu la nivel european, în timp ce, în România, numărul de absolvenți ai facultăților cu profil tehnic (STEM) a înregistrat o scădere față de raportarea precedentă. Pentru a ne asigura că un număr tot mai important de elevi va alege să urmeze o facultate în domeniul tehnologiei, este important să cultivăm interesul față de domeniu și să clădim primele cunoștințe practice cât mai devreme", se subliniază în comunicat.
Tocmai de aceea, integrarea și folosirea creativă a tehnologiilor digitale în cadrul procesului de învățare au devenit o politică prioritară asumată la nivel european, dar și național. UE și statele membre, printre care și România, prin introducerea programării în curricula gimnazială, își asumă nevoia de a opera modificări în ceea ce privește educația. „Alt Viitor susține acestă inițiativă curajoasă, completând pe de o parte activitatea școlară, iar, pe de altă parte, oferind suport profesorilor ca să poată preda noile noțiuni", subliniază iniţiatorii.
Ateliere interactive, precum şi workshop-uri de programare gratuite
Programul Alt Viitor aduce sub același concept patru asociații experimentate și inovatoare care au construit proiecte durabile în sistemul educațional din România. În cadrul programului, fiecare organizație își va pune în valoare expertiza și va aborda problema din perspectiva proprie, toate acțiunile prevăzute armonizându-se și completându-se în vederea realizării obiectivului comun, acela de a dezvolta competențele digitale și de a pregăti tânăra generație astfel încât să își poată construi un alt viitor, unul productiv și sustenabil.
CoderDojo este o mișcare internațională, inițiată în Irlanda în anul 2011, care oferă gratuit copiilor cu vârste cuprinse între 7 - 17 ani contextul în care să poată învăța programare într-un mediu informal, îndrumați de mentori care activează voluntar în cadrul dojo-ului. Proiectul CoderDojo Tech Academy din cadrul programului Alt Viitor va fi derulat în parteneriat cu asociația Școala de Valori și presupune deschiderea de noi dojo-uri (ateliere interactive de programare) în şapte județe din România unde în prezent nu există o astfel de inițiativă. Aici, copiii vor învăța programare folosind diverse tehnologii, în funcție de competențele fiecărui mentor și de resursele preferate (Minecraft education, Java, Scratch etc). În același timp, datorită colaborării cu Școala de Valori, elevii vor avea ocazia să dezvolte un set de soft skills precum comunicare eficientă sau lucrul în echipă. Proiectul are și o componentă online, o platformă deschisă, unde se estimează că peste 5000 de elevi, profesori și voluntari vor accesa informații de actualitate despre tehnici de codare sau folosirea tehnologiilor pentru dezvoltarea competențelor digitale.
E-Civis este o asociație activă în România din 2009, membră la nivel local și european a Digital Skills and Jobs Coalition, precum și a Rețelei Europene de Robotică. Prin proiectul Everyone Digital, dezvoltat în cadrul programului Alt Viitor, E-Civis își propune să asigure accesul egal la tehnologie pentru toți copiii și tinerii, concentrându-se pe zone sărace din sudul țării, dar adresându-se și copiilor din București ale căror familii nu își permit un curs de robotică sau programare. În cadrul programului Alt Viitor, un Robo hub de tehnologie va fi deschis în București în vara aceasta iar aici se vor organiza workshop-uri de programare gratuite pentru copiii ai căror părinți nu pot plăti astfel de cursuri. În plus, voluntari din cadrul asociației vor merge în școlile din zonele vizate unde vor preda câte 6 ore de informatică elevilor pentru a veni în completarea programei școlare și pentru a le trezi interesul față de tehnologie.
Un al treilea proiect, Informatica 365, derulat în cadrul programului Alt Viitor de Fundaţia EOS România, are drept scop instruirea cadrelor didactice la nivel național pentru predarea unei discipline nou introduse în programa școlară de gimnaziu începând cu anul școlar 2017 - 2018, Informatica și TIC. În cadrul proiectului, profesorii de gimnaziu vor avea acces la instrumente şi resurse educaţionale inovatoare pentru predarea acestei discipline, precum Minecraft pentru Educaţie şi Make Code.
Proiectul New Kids of the Code: Fun, Creativity, Applicability Sustainability, parte - la rândul lui - a programului Alt Viitor, derulat de Asociația Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step, propune o abordare inovativă și revoluționară a provocărilor generate de nevoia dezvoltării de competențe digitale. Scopul este dezvoltarea gândirii critice și logice a copiilor din învățământul primar și răspunde programei școlare naționale propunând un Ghid de gândire critică și un curs opțional integrat, bazat pe tehnologia informației, pentru învățământul secundar inferior.
„Pe baza unei școli de matematică puternice construite cu niște zeci de ani in urmă, prezentul României este integrat într-un cadru general european în ceea ce privește competitivitatea populației active, ceea ce explică și prezența atâtor firme de tehnologie care au adevărate hub-uri și care contribuie astfel în mod semnificativ la PIB-ul României. Este momentul să ne implicăm din nou cu toții, să remodelăm educația, pentru a putea păstra o astfel de realitate și în viitor. Sau chiar pentru a construi o realitate și mai bună", a declarat Gabriela Matei, CEO Microsoft România.