Apararea coastei Marii Negre impotriva eroziunii marine
Data: 16-31 iulie 2005
Zona litorala a Marii Negre este intr-o degradare continua prin actiunea destructiva pe care o exercita valurile asupra tarmului. Plajele vor disparea daca nu se iau masuri urgente, ca si malurile cu constructiile existente, minuscule corpuri geometrice fata de puterea si intensitatea fenomenului. In ultimii ani s-au pierdut 2000 ha de plaje prin eroziunea valurilor. Se impun masuri urgente, sunt necesare cercetari, studii de detaliu, proiecte eficiente, investitii importante si o legislatie corespunzatoare.
Autoritatile locale, centrale, internationale, societatea civila s-au sesizat si printr-o serie de conferinte au ajuns la concluzia ca studiul de fezabilitate sa se concretizeze pana in octombrie 2006, investitiile sa inceapa in anul 2020, dar termenul este prea indepartat.
In acest context a avut loc la Mangalia, in zilele de 23-25 iunie a.c., Simpozionul international cu tema "Protectia si managementul coastelor si zonelor umede", sub auspiciile Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor.
Au participat: Asociatia Balcanica de Mediu - BENA (Balkan Environmental Association), presedintele Consiliului executiv F.K. Vosniakos - Grecia; membrii Comitetului international stiintific din Grecia, Bulgaria, Bosnia Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Croatia, Ucraina, Federatia Rusa, Romania, Spania, Germania, Italia, Comisia Europeana, UE, Egipt, Israel, Siria, Turcia, SUA; Comitetul national stiintific, presedinte C. Iulian; Comitetul national de organizare, presedinte Petre Dan Lazar; Secretariatul simpozionului si relatiile cu publicul, L.G. {erbanescu; RO-BENA.
La deschiderea oficiala au participat: D. Culetu, prefect al municipiului Constanta; N.D. Constantinescu, presedintele Consiliului Constanta; Z. Iorgus, primar Mangalia; F.K. Vosniakos, presedinte BENA; {erban Ursu - UNESCO; P.D. Lazar, presedintele Fundatiei pentru Reconstructie Ecologica si Dezvoltare Continua s.a.
In sedinta plenara s-au discutat probleme acute, ca: Protectia zonelor marine din sudul Balcanilor; Efectele accidentelor nucleare submarine asupra mediului; Efectele vaselor scufundate in zona costiera; Riscurile deversarii petrolului in mare asupra sanatatii oamenilor si ecosistemului.
A urmat prezentarea de comunicari pe sectiuni.
In Sectiunea 1 - Eroziunea coastelor - probleme si solutii, au fost prezentate studii si proiecte, dintre care citam: Aspecte teoretice privind transportul nisipului pe plaje; Structura valurilor marine; Controlul asupra eroziunii; Evaluarea potentialului eolian; Solutii pentru prevenirea eroziunii in zona litorala romaneasca a Marii Negre; Metode de prevenire a eroziunii marine; Modele matematice privind sedimentarea marina; Cunostintele actuale despre eroziune si rezultatele eroziunii.
In Sectiunea 2 - Poluarea marina si tehnologii de curatare, au fost prezentate comunicari referitoare la reziduurile urbane si industriale care sunt deversate in mare si implicatiile asupra ecosistemelor si punctual asupra unor specii de plante si animale.
In Sectiunea 3 - Zonele umede si dezvoltarea durabila, comunicarile s-au referit la o serie de probleme ecologice legate de existenta portului Constanta si a lacurilor Razelm, Sinoe, Techirghiol, Siutghiol, referindu-se la pastrarea echilibrului ecologic.
In Sectiunea 4 - Legislatia si educatia de mediu, s-au prezentat comunicari referitoare la practica pedagogica in invatamant pentru instruirea tineretului in spiritul ocrotirii mediului natural in care oamenii isi desfasoara activitatea.
Intr-o sesiune paralela a avut loc o masa rotunda in care s-au discutat solutii practice si aplicatii pentru conservarea durabila a litoralului Marii Negre.
Cateva concluzii
O mare parte din populatia planetei Pamant locuieste pe tarmurile Oceanului Planetar, fapt care a determinat oamenii de stiinta sa observe fenomenul de eroziune cu atentie, distrugerile pe care le face asupra tarmului si daunele pe care le provoaca direct comunitatilor umane.
Plajele, constructiile civile si cele de apararea malurilor (diguri) sunt distruse sistematic de valurile marine provocate de curenti si de maree (flux - reflux).
Studiul atent sistematic al eroziunii marine pe litoralul romanesc a inceput in anul 1980, intensificandu-se in ultimii sapte ani. Astfel s-a alcatuit o baza topografica, plecand de la reteaua geodezica de stat, la care au colaborat Consiliul National al Apelor; Institutul Roman de Cercetari Marine; Institutul de Proiectari Judetene; Institutul de Geodezie - Fotogrametrie. Pentru cercetari s-au utilizat cele mai noi metode de cercetare.
Intrucat eroziunea coastelor Marii Negre in zona romaneasca se accelereaza, se considera ca termenul de incepere a lucrarilor de investitie 2020 este prea indepartat si se propune a fi scurtat.
Comunicarile, discutiile si intregul material prezentat la acest simpozion international vor putea fi consultate de cei interesati in curand.