Profesorul dr. ing. NICOLAE BUDISAN la 80 de ani
Data: 16-31 iulie 2007
Prestigios cadru didactic si cercetator în domeniul electrotehnicii si al automatizarilor, pionier în domeniul echipamentelor electrice si de automatizare a sistemelor de conversie a energiilor neconventionale
S-a nascut la 21 iulie 1927, în satul Cuvin din Podgoria Aradului, într-o familie modesta, mama fiind descendenta unei familii de tarani „cu dare de mâna“ care, ipotecând averea pentru a face investitii profitabile, au falimentat, pierzându-si averea. Tatal mamei a cumparat o moara de vânt, ce a fost distrusa de o furtuna. „Poate, de la aceasta moara mi se trage si mie aventura cu vântul“, povesteste, glumind, profesorul, vorbind despre cercetarile sale în domeniul energiei eoliene.
A fost unul dintre premiantii Liceului Moise Nicoara din Arad, pe care l-a absolvit în anul 1946. În acelasi an a intrat, cu succes deosebit, la Scoala Politehnica din Timisoara.
A studiat si a lucrat, timp de saizeci si unu de ani, la 8 institute de învatamânt superior si de cercetare din tara si strainatate: Institutul Politehnic din Timisoara, în calitate de student (1946-1948) si, mai târziu, ca si cadru didactic (1960 – pâna în prezent), Institutul Politehnic din Leningrad, URSS (1948-1953), unde si-a terminat studiile, absolvind-ul cu Diploma de merit, Institutul Tehnic din Craiova, actualmente Universitatea din Craiova (1953-1956), unde a functionat ca asistent si lector, Institutul de Energetica din Moscova, URSS (1956-1959), în calitate de doctorand, unde a sustinut cu succes (1959) doctoratul în domeniul Actionari automatizate (fiind premiat de catre Ministerul Învatamântului din România), Academia Româna, Filiala Timisoara (1959-1963), în calitate de cercetator stiintific principal, Institutul pentru Automatizari, Filiala Timisoara (1985 – 1987), în calitate de sef de filiala, Institutul de Cercetari pentru Echipamente Hidromecanice HIDROTIM S.A. Timisoara (1991 – 1994), în calitate de cercetator stiintific consultant, Universitatea Purdue Calumet, Hammond, SUA (1984 – 1985), în calitate de visiting professor.
A desfasurat activitate didactica în domeniul ingineriei electrotehnice si al automatizarilor: Masini electrice, Actionari electrice, Tractiune electrica, Automatizari si telecomenzi, Teoria sistemelor, Teoria sistemelor automate, Automatizari industriale.
Principiile dupa care s-a condus în activitatea didactica, dupa cum marturiseste chiar el, au fost:
– cuvintele lui Schopenhauer: „Nu lucrez pentru genii, ei îsi au propria orbita… eu lucrez pentru cei multi…“ si
– maxima înteleptilor nostri strabuni romani „non multa sed multum“.
Profesorul povesteste, zâmbind, ca i-ar fi iesit vorbe: „La Budisan, ca sa pici, trebuie sa faci cerere“.
La lucrarile de laborator, aproape tot timpul era folosit pentru experimentari. Lucrarile de diploma trebuiau sa fie cu realizari practice si experimentari. A sustinut cu convingere acest demers, cunoscând ca la institutul unde a facut doctorantura, pentru studentii anilor terminali 4 si 5, o zi din saptamâna era dedicata exclusiv „cercetarii stiintifice studentesti“.
Cercetarea stiintifica este o componenta obligatorie a activitatii cadrelor didactice universitare. Domeniile de cercetare abordate au fost, în principal, masinile electrice, actionarile electrice, tractiunea electrica si, cu precadere, echipamente electrice si de automatizare pentru agregate electrogeneratoare neconventionale – microhidro, eoliene, diesel-vânt, functionând cu biogaz s.a. Numarul manualelor si cartilor de specialitate, al inventiilor si inovatiilor, al lucrarilor comunicate si publicate în reviste de specialitate si la manifestari stiintifice interne si internationale, sau care au facut obiectul unor rapoarte de cercetare contractuala, a ajuns, în prezent (anul 2007) la peste 150.
„Nu am fost un Newton, Einstein sau Maxwell“, ne-a spus profesorul, cu modestia care îl caracterizeaza, „am fost, un foarte mic Edison si, bazându-ma pe lucruri/principii cunoscute, am cautat cai noi de a le utiliza. Rezultatele cercetarilor noastre se încadreaza în «conditia» cercetatorului, exprimata de catre fizicianul englez, laureat al Premiului Nobel (1915) pentru lucrarile sale privind structurile cristaline, Sir William Bragg, care spunea: «Cel mai important lucru în stiinta este nu atât în a obtine fapte noi, cât în a descoperi noi cai de a gândi despre ele». Bazându-ne (mai degraba intuind, probabil) pe ceea ce cunoaste orice inginer electrotehnician – principiul reversibilitatii masinilor electrice, l-am enuntat, într-o forma originala, pentru generatorul de inductie, care înca nu îsi gasea loc în electroenergetica, generatorul sincron fiind regele domeniului de peste 100 de ani. Desi cercetarile asupra generatorului de inductie au început înca în anii ’20, aplicatiile industriale întârziau sa apara. Apreciem ca formularile noastre generalizatoare fundamenteaza, teoretic, posibilitatile de utilizare a masinii de inductie ca generator, conducând la noi si noi oportunitati de utilizare a acestuia. Ideile noastre inovative au aparut la Institutul Tehnic din Craiova (1954 – 1956), au continuat în cadrul lucrarii noastre de doctorat la Institutul de Energetica din Moscova (1956 – 1959) si apoi, pâna în prezent (1959 – 2007), la Timisoara, la Filiala Academiei Române, la Universitatea „Politehnica“ din Timisoara, la Filiala Institutului de Automatizari IPA, la Institutul de Cercetari si Proiectari Echipamente Hidromecanice HIDRTIM S.A., si s-au concretizat, în principal, în urmatoarele:
• s-a propus si experimentat (1954-1955) excitarea generatorului de inductie autonom de la un compensator sincron (solutie unanim adoptata în prezent la sistemele electrogeneratoare „diesel – vânt“), de la motoare sincrone sau de inductie sincronizate, ale unor sisteme de actionare;
• s-a propus si experimentat (1954-1955) functionarea generatorului de inductie cu turatie constanta la frecventa reglabila, în trepte, prin comutarea numarului de poli, ceea ce, din generalizarile ce urmau a fi facute în cadrul tezei de doctorat (1959), conducea, teoretic, si la posibilitatea functionarii generatorului de inductie cu frecventa constanta la reglarea în trepte a turatiei acestuia (solutie propusa, de exemplu, mai târziu, pentru agregatele aeroelectrice – în anii ’80).
În cadrul tezei de doctorat (1959), în urma elaborarilor si experientelor realizate, au fost formulate urmatoarele generalizari:
• Orice schema cu masina de inductie, care permite, în regim de motor, obtinerea unei turatii reglabile (comutarea numarului de poli, reostat în circuitul rotoric, masini electrice în circuitul rotoric – asa-numitele cascade cu masini electrice: Schrage-Richter, Scherbius, Kostenko-Polianski etc., sau cu circuite electronice în circuitul rotoric – cascadele statice, alimentarea statorului prin intermediul convertoarelor de frecventa etc.) va permite functionarea masinii de inductie ca generator cu frecventa reglabila, la turatie constanta (asadar, ca sursa de frecventa variabila la turatie constanta);
• Aceleasi scheme, ca mai sus, vor permite functionarea masinii de inductie ca generator cu frecventa constanta, la turatie variabila reglabila (functionare ce s-a dovedit a fi deosebit de favorabila pentru grupurile electroenergetice cu turbine de vânt si hidraulice)“.
Dupa doctorat (1959 -2007), la institutele din Timisoara mentionate mai sus, principalele cercetari si experimentari pe modele de laborator si prototipuri industriale au urmarit implementarea principiilor enuntate mai sus - problematica sistemelor de excitatie pentru generatoarele de inductie autonome si a reglarii automate a tensiunii si turatiei, pâna la nivel de prototip industrial – microhidrocentrala Negoiu din Muntii Fagaras, microhidroagregatele autonome ale institutului de cercetari si proiectari ICPHR Resita, agregatele aeroelectrice de la IPT (30 kW), Hidrotim S.A. (30 kW), platforma aeroenergetica Semenic din Muntii Banatului (300 kW), agregatele electrogene autonome ale institutului de cercetari INMH functionând cu biogaz. Principalele rezultate stiintifice originale au fost:
• reglarea tensiunii generatorului de inductie autonom excitat cu condensatoare cu capacitate constanta, prin reglarea turatiei în limite restrânse (pentru microhidrocentrale s.a.);
• reglarea tensiunii generatorului de inductie autonom excitat cu condensatoare cu capacitate constanta, prin reglarea automata a sarcinii cu ajutorul unui sistem de încarcare/descarcare cu rezistoare, comandat prin intermediul unor amplificatoare magnetice (sistemul de reglare cu ajutorul sistemelor de încarcare/descarcare, în compensatie, se aplica în prezent în mod curent la microhidrocentrale autonome, la sistemele diesel-vânt autonome s.a.);
• reglarea tensiunii si turatiei generatorului de inductie autonom/neautonom cu ajutorul convertoarelor electronice de putere, problema constituind obiectul cercetarilor noastre cele mai recente.
Au fost realizate aplicatii originale cât si ale altor cercetatori din întreaga lume: generatorul de inductie a fost reabilitat! În prezent se studiaza noi aplicatii, în special pentru agregatele aeroelectrice si energetica neconventionala, în general.
Cele mentionate mai sus sunt lucruri originale sau, cel putin, elaborate în mod independent. Originalitatea cercetarilor scolii timisorene nu este, credem, afectata de lucrarile independente ale altor cercetatori, tot asa cum originalitatea unor descoperiri poate apartine mai multor cercetatori ce au lucrat independent. Asa au stat lucrurile si cu cercetarile profesorului Budisan – independente, oricum! Au fost mereu în „topul“ cercetarilor mondiale, daca nu chiar cu un pas înainte.
Credem ca este o prioritate româneasca si a Scolii Politehnice Timisorene si înmanuncherea realizarilor acestei scoli (în principal) cât si ale altor cercetatori din întreaga lume, în problema reabilitarii generatorului de inductie, în recent-aparuta carte (Editura Politehnica Timisoara, 2003), Problems of Induction Generator Systems at unconventional wind, diesel-wind, microhydro, biogas etc. groups, plants, farms. Cartea are un caracter original, deschizând noi cai pentru aplicatii si oferind sugestii de cercetare si implementare pentru cercetatori, studentii masteranzi si doctoranzi, cât si pentru producatorii de echipamente pentru energetica neconventionala. Lucrarea a fost distinsa cu Premiul „Aurel Vlaicu“ pentru Stiinte Tehnice al Academiei Române (2005).
Pentru întreaga activitate didactica si stiintifica, profesorul dr. ing. Nicolae Budisan a fost primit în rândurile membrilor de onoare ai Academiei de Stiinte Tehnice din România (2006).
Profesorul dr. ing. Nicolae Budisan este membru al Asociatiei Generale a Inginerilor din România si un cunoscut specialist în mediul academic international.
Consecvent cautarilor care i-au calauzit activitatea didactica si tehnico-stiintifica mai bine de 50 de ani, profesorul Nicolae Budisan ne promite, la împlinirea a 80 de ani de viata (în anul 2007) sa-si continue activitatea creatoare, stiind ca „copacii mor în picioare“.