Saptamana europeana a energiei durabile
Data: 16 - 31 iulie 2013
Cu prilejul Saptamanii europene a energiei durabile 2013, asociatii, intreprinderi, centre de cercetare, organizatii neguvernamentale si autoritati locale si-au prezentat, in perioada 24 - 28 iunie a.c., proiectele de promovare in acest domeniu. Romania a participat la editia din acest an cu o serie de manifestari organizate de asociatii, universitati si intreprinderi private. Una dintre manifestarile incluse in program a fost cea de-a 4-a sesiune a Grupului de Lucru Interorganizational creat in cadrul proiectului Imbunatatirea eficientei energetice in gospodariile cu venituri reduse si comunitatile din Romania, finantat prin Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si Fondul global pentru mediu. Au fost dezbatute posibilitatile de integrare a conceptului de saracie energetica in politica administratiei publice, la nivel national si local. Reamintim ca, pentru 2020, UE si-a fixat obiective ambitioase in domeniul energetic, ca parte a strategiei sale pentru crestere economica si ocuparea fortei de munca. In cei 7 ani care au mai ramas pana atunci, emisiile de gaze cu efect de sera ar trebui sa scada cu 20% fata de nivelul din 1990, 20% din energia utilizata ar trebui sa provina din surse regenerabile, iar eficienta energetica ar trebui sa inregistreze o crestere de 20%.