POLITICI SI MASURI DE REDUCERE A EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERA DIN SECTORUL ENERGETIC IN UNIUNEA EUROPEANA (Urmare din nr. trecut)
Data: 1-15 august 2004
In 1999, monitorizarea a devenit o parte esentiala a procesului de integrare, pentru a stabili in continuare prioritati pentru dezvoltarea durabila. In acest context, Comitetul de Asistenta pentru Dezvoltare al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a stabilit in strategia sa pentru secolul al XXI-lea (1996) obiectivul de a obtine o inversare a tendintelor actuale de degradare a resurselor de mediu pana in 2015.
Totusi, in ceea ce priveste schimbarile climatice, situatia va continua sa se agraveze si dupa 2015. Tarile in curs de dezvoltare, si in special populatia saraca din mediul rural din aceste tari, se preconizeaza sa fie printre cele mai puternic afectate. Politica de dezvoltare a Comunitatii Europene isi propune deja sa imbunatateasca conditiile de viata ale populatiei rurale sarace; eforturile viitoare vor creste, cu accent pe reactia la dezastre, adaptarea rurala si protectia resurselor de apa.
Strategia pentru integrarea problemelor de mediu in politica de dezvoltare pentru a promova dezvoltarea durabila (2001) stabileste ca eforturile de intarire a capacitatii tarilor in curs de dezvoltare in negocierile UNFCCC si in implementarea rezultatelor acestora vor fi sprijinite de Comunitatea Europeana.
2.1.4. Strategii specifice inainte de ratificarea de catre Uniunea Europeana a Protocolului de la Kyoto
Prima strategie comunitara de limitare a emisiilor de CO2 si de imbunatatire a eficientei energetice a fost prezentata in 1991. Obiectivul general a fost de a stabiliza emisiile de CO2 in Comunitate pana in 2000 la nivelul anului 1990. Uniunea Europeana a reusit sa atinga acest obiectiv. In 1992, o Comunicare din partea Comisiei Europene a propus un pachet comun de intarire a unor masuri si programe descrise in prima Comunicare a Comisiei catre Conventia Cadru a Natiunilor Unite pe Schimbari Climatice.
In 1997, UE a convenit in cadrul Protocolului de la Kyoto asupra obiectivului de a atinge o reducere generala de 8% a emisiilor de gaze cu efect de sera comparativ cu nivelul anului 1990, in perioada de angajament 2008-2012. Principala modalitate de atingere a acestui obiectiv din Protocolul de la Kyoto este prevazut a fi reprezentata de actiunile la nivel national.
Uniunea Europeana a negociat atingerea obiectivului sus-mentionat folosindu-se de asa-numita prevedere “balon” (‘bubble’) a Articolului 4 din Protocol. Prevederea permite unui grup de tari – dupa ratificarea Protocolului – sa isi redistribuie angajamentele lor de emisii intr-un mod in care sa se pastreze totalul colectiv. In acest context, UE si-a redistribuit angajamentele sale de emisii intre statele membre, conform asa-numitului “acord de impartire a sarcinii” (‘Burden Sharing Agreement’).
Observatie. Comunitatea Europeana a celor 15 state membre a semnat si ratificat Protocolul. Desi ulterior si-a schimbat numele in “Uniunea Europeana” si de curand a acceptat noi membri, Comunitatea, conform Articolului 4, ramane de 15 state pentru prima perioada de angajament a Protocolului de la Kyoto. De aceea, extinderea UE cu tari din Europa Centrala si de Est nu va fi folosita ca o modalitate de a respecta angajamentul UE la Protocol.
In 1999, Comisia Europeana a prezentat o Comunicare Consiliului si Parlamentului privind “Pregatirea pentru implementarea Protocolului de la Kyoto”, care a conturat actiunile necesare in UE pentru a permite aplicarea completa a prevederilor Kyoto. Datele din Comunicare au aratat ca actiunile nationale din cadrul UE ar putea fi suficiente pentru atingerea obiectivului Kyoto si ca o treime din aceasta reducere ar putea fi realizata cu costuri reduse; doua treimi au fost estimate a fi realizabile cu costuri variind intre 5 si 50 de euro pe tona de CO2.
In 1999, Comunicarea Comisiei Europene “Politicile si masurile UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera: Catre un Program european in domeniul schimbarilor climatice” face propuneri pentru avansarea politicilor printr-un astfel de program.
In 2001 a fost elaborata o propunere de directiva privind comertul cu emisii de gaze cu efect de sera in cadrul Comunitatii Europene (aprobata in 2003) si in 2002 UE a ratificat Protocolul de la Kyoto in bloc
2.1.5. Programul european in domeniul schimbarilor climatice
Programul european in domeniul schimbarilor climatice (‘European Climate Change Programme’ – ECCP) reprezinta cadrul principal pentru actiune la nivel de politici UE in domeniul schimbarilor climatice. A fost infiintat in anul 2000 pentru a ajuta in identificarea masurilor aditionale cele mai eficiente pentru mediu si din punct de vedere al costului pentru indeplinirea obiectivului de reducere al UE. Programul este unul din instrumentele de implementare a Programului 6 de Actiuni de Mediu.
ECCP a fost infiintat ca un proces consultativ cu mai multe parti interesate, ce s-a concentrat pe energie, transport, industrie, cercetare si agricultura si pe problema comertului cu emisii in cadrul UE.
Programul a investigat in total mai mult de 40 de masuri, folosind criterii de selectie precum costuri si limite de timp. Au fost identificate 8 masuri ca fiind in stadii avansate de pregatire. Pentru acestea, a fost identificat un potential estimat de reducere a emisiilor eficient din punct de vedere al costului de 240 Mt CO2e, sprijinind eficient, astfel, politicile si masurile statelor membre. Sunt in pregatire si alte masuri identificate de ECCP, cu un potential estimat de reducere a emisiilor eficient din punct de vedere al costului de circa 140 Mt CO2e. In total, ECCP ar putea identifica optiuni eficiente din punct de vedere al costului cu mai putin de 20 euro/t CO2e pentru 664-765 Mt CO2e.
In 2001, Comisia Europeana a adoptat o Comunicare ce contureaza primul set concret de masuri de implementare a ECCP ce urmau sa fie abordate in urmatorii doi ani. Aceste masuri intra in patru categorii: intersectoriale, energie, transport si industrie. Ele reprezinta un potential de reducere eficienta din punct de vedere al costului de aproximativ 122-178 Mt CO2e.
Totusi, ECCP a subliniat si importanta masurilor, ce sunt promitatoare indeosebi pe termen lung. In aceasta privinta, potentialul de reducere a emisiilor ar putea creste cu inca 100 Mt CO2e, avand in vedere reflectarea politicilor proactive in domeniul cogenerarii si biocombustibililor.
2.1.6. Planul de actiune al Uniunii Europene pentru imbunatatirea eficientei energetice
Planul de actiune al UE pentru imbunatatirea eficientei energetice are drept scop atingerea potentialului economic pentru eficienta energetica conform obiectivului propus de reducere a intensitatii energetice cu 1% pe an si peste tendintele actuale. Estimarile arata ca aceasta va duce la evitarea unor emisii de CO2 de aproape 200 Mt/an.
Planul de actiune prezinta o combinatie integrata si coerenta de instrumente – politici proiectate sa se sustina reciproc si sa complementeze activitatea statelor membre in acest domeniu in perioada de pana in anul 2010. Sunt propuse trei tipuri de masuri:
- masuri proiectate sa integreze dimensiunea eficientei energetice in politicile si programele comunitare non-energetice;
- masuri de intarire si extindere a politicilor si masurilor de eficienta energetica existente, de exemplu etichetarea si standardele;
- noi politici si masuri.
Totusi, in pofida Planului de actiune, ritmul imbunatatirilor in eficienta energetica in UE a continuat sa scada.
2.1.7. Implementarea mecanismelor flexibile ale Protocolului de la Kyoto in Uniunea Europeana
2.1.7.1. Directiva 2003/87/EC care stabileste o schema pentru comertul cu credite de emisii de gaze cu efect de sera in cadrul Comunitatii si amendeaza Directiva Consiliului 96/61/EC
In 2000, Comisia Europeana a adoptat o Carte Verde privind “Comertul cu emisii de gaze cu efect de sera in cadrul UE” pentru a lansa discutiile asupra comertului cu emisii in interiorul UE si asupra relatiei dintre comertul cu emisii si alte politici si masuri care sa se adreseze schimbarilor climatice. Raspunsurile primite au fost intr-o proportie coplesitoare in favoarea comertului cu emisii. In 2003, Directiva privind schema UE de comert cu emisii a fost aprobata si inaintata statelor membre spre implementare.
Principalele obiective
Schema de comert cu emisii (‘Emission Trading Scheme’ – ETS) este un sistem la nivel de instalatii, de tip "plafon si comercializare" (‘cap and trade’), ce acopera emisiile de CO2 pentru inceput. Ea a fost proiectata ca un instrument de conformare a UE cu obiectivul stabilit in cadrul Protocolului de la Kyoto.
Cadrul temporal
ETS va fi implementata in doua perioade: 2005-2007 si 2008-2012. Cea de a doua perioada a ETS a fost proiectata intentionat sa coincida cu prima perioada de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto.
}ari, sectoare si gaze acoperite
ETS va cuprinde toate statele membre ale UE (25 de tari). ETS va afecta initial aproximativ 12 000 de instalatii din urmatoarele cinci sectoare:
- producerea de energie electrica si caldura (pentru instalatii cu o putere termica de peste 20 MW);
- rafinarii de petrol si cocserii;
- producerea si procesarea metalelor feroase, inclusiv minereu metalifer, fonta si otel;
- producerea de clincher de ciment, sticla, tigla, caramizi si portelan;
- producerea de celuloza si hartie (pentru instalatii cu capacitate de productie ce depaseste 20 tone pe zi).
ETS va cuprinde initial doar emisiile de CO2 ale acestor instalatii. {i alte gaze cu efect de sera din alte sectoare – printre altele din activitatile din domeniul aluminiului si cel chimic – ar putea fi incluse dupa revizuirea directivei, in 2006, iar statele membre ale UE pot include individual alte instalatii care emit CO2. Directiva permite excluderea temporara si limitata (in prima perioada a schemei de comert) a unor instalatii, dar nu permite excluderea unor sectoare intregi. Excluderea instalatiilor este supusa unor conditii stricte, care includ aplicarea unor politici si masuri alternative in aceste situatii, ducand la reduceri echivalente de emisii si luand in considerare niveluri similare de monitorizare si penalizari pentru non-conformare. Aceasta va asigura o participare si o lichiditate mai sporite ale schemei.
Procesul de alocare a creditelor
Statele membre UE vor trebui sa aloce credite instalatiilor din toate sectoarele cuprinse in Directiva ETS pentru a atinge obiectivele nationale conform Protocolului de la Kyoto si stabilite in acordul de impartire a sarcinii.
Statele membre trebuie sa ia masuri ca operatorii activitatilor specificate sa detina o autorizatie de emisii de gaze cu efect de sera si sa-si monitorizeze si raporteze emisiile.
Comisia Europeana a emis linii directoare pentru alocare si termenul limita pentru inaintarea Planurilor nationale de alocare a fost 31 martie 2004. Pentru perioada de trei ani ce incepe la data de 1 ianuarie 2005, statele membre UE vor aloca cel putin 95% din credite gratuit. Pentru perioada de cinci ani, 2008-2012, statele membre vor aloca cel putin 90% din credite gratuit. Cand decid asupra alocarii, statele membre trebuie sa ia in considerare necesitatea de a permite si accesul unor noi instalatii in schema.
Observatie. Directiva dispune ca statele membre sa nu aloce mai mult decat este probabil sa fie necesar. In unele tari in curs de aderare, acest fapt va duce la o controversa, intrucat li se va permite sa creasca mai mult decat o vor face de fapt. Cu alte cuvinte, guvernele ar putea supra-aloca credite industriilor lor, pretinzand scenarii de “actiune timpurie“ (‘early action’) si de crestere economica, in timp ce Comisia va sustine ca, in anumite conditii, supra-alocarea va constitui subventie de stat.
Penalizari
In timpul perioadei de trei ani ce incepe la data de 1 ianuarie 2005, statele membre vor aplica o penalizare de 40 euro pentru fiecare tona de CO2e emisa de instalatia pentru care operatorul nu a predat credite. In perioada urmatoare, penalizarea va fi de 100 euro pe tona de CO2e.
Registrele
Statele membre UE vor infiinta si mentine un registru pentru a asigura contabilizarea corecta a emiterii, detinerii, transferului si anularii de credite. Orice persoana poate detine credite, iar informatiile din registru vor fi accesibile publicului.
Sinergia si coordonarea cu Directiva 96/61/EC (IPPC)
Directiva 96/61/EC (privind prevenirea si controlul integrat al poluarii –‘Integrated Pollution Prevention and Control’ – IPPC) are drept scop asigurarea unei abordari integrate a masurilor necesare pentru prevenirea, reducerea si controlul poluarii. Pentru a putea functiona, instalatiile poluante trebuie sa obtina o autorizatie integrata de mediu de la autoritatea competenta a statului membru. Instalatiile existente trebuie sa utilizeze cele mai bune tehnici disponibile (‘Best Available Techniques’ – BAT), pentru a preveni si minimiza impactul asupra mediului.
Autorizatii
Cele mai multe dintre instalatiile cuprinse in ETS sunt supuse si Directivei IPPC. Pentru simplificarea procedurilor administrative, Directiva ETS permite statelor membre sa combine procedura de eliberare a creditelor pentru comertul cu emisii de GES cu cea pentru Directiva IPPC. Daca statele membre aleg sa nu combine procedurile, atunci vor trebui sa coordoneze conditiile si procedura pentru emiterea autorizatiei de comert cu emisii cu eliberarea autorizatiei integrate de mediu conform Directivei IPPC.
Limitele de emisie
Directiva ETS amendeaza Directiva IPPC in sensul ca, daca emisiile unui gaz cu efect de sera ale unei instalatii sunt cuprinse in schema de comert cu emisii, atunci autorizatia integrata de mediu de sub IPPC pentru acea instalatie nu stabileste o limita pentru emisiile gazului respectiv. Stabilirea unei valori a limitei de emisie ar diminua beneficiile comertului cu emisii; in cadrul unei scheme de comert cu emisii, operatorul unei instalatii trebuie sa poata decide, pe criterii economice, daca este mai bine ca emisiile instalatiei respective sa creasca (si atunci operatorul va cumpara creditele corespunzatoare) sau sa descreasca.
Corelarea ETS cu mecanismele bazate pe proiect ale Protocolului de la Kyoto
Directiva recunoaste importanta permiterii importului de credite de emisii dobandite prin proiecte de JI si CDM. Totusi, specifica faptul ca “utilizarea acestor mecanisme va fi suplimentara actiunilor interne”, ceea ce sugereaza ca va fi stabilita o limita a cantitatii de credite bazate pe JI si CDM ce poate fi importata in schema UE. Permiterea introducerii creditelor din mecanismele bazate pe proiecte va ajuta la reducerea costurilor de conformare in UE. Totusi, conditiile specifice pentru corelare au ramas a fi introduse intr-o directiva ulterioara.
2.1.7.2. Propunerea de Directiva de conectare a mecanismelor JI si CDM cu schema de comert cu emisii a Comunitatii Europene
Context
In 2003, Comisia Europeana a propus o directiva pentru amendarea Directivei privind comertul cu emisii descrisa mai sus, pentru a permite includerea creditelor de reducere a emisiilor (ERU, respectiv CER) generate de mecanismele bazate pe proiect din Protocolul de la Kyoto (JI, respectiv CDM). Aceasta este asa-numita "Directiva de conectare" (‘Linking Directive’) care va permite companiilor europene care investesc in proiecte de reducere a emisiilor in Europa de Est, Rusia sau in tari mai putin dezvoltate sa poata lua in considerare aceste reduceri la indeplinirea angajamentelor lor din cadrul schemei UE de comert cu emisii.
Adoptarea de catre Parlamentul European
In aprilie 2004, Parlamentul European a aprobat prima citire a compromisului agreat intre raportorul parlamentar si Consiliu. Principalele elemente ale directivei sunt prezentate in continuare.
Nu sunt prevazute importul si conversia:
- creditelor de emisii generate de activitati ale proiectelor ce implica instalatii nucleare (in conformitate cu excluderea unor astfel de credite din mecanisme conform reglementarilor Natiunilor Unite), cel putin pana in 2012;
- creditelor de emisii rezultand din activitati legate de modul de utilizare a terenurilor, schimbarea modului de utilizare a terenurilor si silvicultura (LULUCF), cel putin p@na la revizuirea Directivei EU ETS din 2006;
- unitatilor de cantitate alocate (AAU).
Creditele de emisii din investitii in centrale hidroelectrice mari (> 20 MW) vor fi permise doar daca sunt indeplinite anumite criterii stricte ale Comisiei Mondiale a Barajelor.
Nu va exista o limita cantitativa ex ante pentru importul de ERU si CER. Sarcina de limitare a numarului de credite provenite din proiecte JI si CDM pe care le pot utiliza companiile in cadrul schemei UE de comercializare revine statelor membre.
Observatie. Ca urmare a adoptarii directivei de catre Parlamentul European, cu compromisul de a nu stabili limite clare pentru includerea de credite din proiecte de JI si CDM in schema UE de comert cu emisii, opt ONG-uri de mediu (intre care Greenpeace, CAN Europe, BirdLife, Friends of the Earth si WWF) au protestat printr-un comunicat de presa. Ele au aratat ca UE “isi submineaza propria politica de protectie a climei, nereusind sa impuna limite asupra utilizarii mecanismelor exterioare in sistemul sau de comert cu emisii (ETS). Sistemul UE de comert cu emisii, drapelul politicii sale climatice, devine rapid o farsa”. Organizatiile au cerut statelor membre UE sa intareasca acest “slab acord european”.
Pasii urmatori:
* Se asteapta aprobarea Directivei de catre Consiliu intr-una din urmatoarele sale intalniri.
* Dupa publicarea in Monitorul Oficial, statele membre UE vor avea 12 luni la dispozitie pentru a transpune Directiva in legislatiile nationale.
Observatie. Restrictiile asupra importului de ERU si CER sunt necesare intrucat, conform Protocolului de la Kyoto, UE trebuie sa se asigure ca utilizarea mecanismelor exterioare se face suplimentar fata de eforturile interne din Uniune si ca reducerile interne de emisii reprezinta o “parte semnificativa” din eforturile de reducere a emisiilor.
Acquis-ul comunitar va fi utilizat la stabilirea nivelurilor de baza (‘baselines’) pentru proiectele de JI intreprinse in statele care au semnat tratate de aderare la UE. Astfel, noile state membre UE nu vor putea folosi mecanismul JI in scopul realizarii conformitatii cu prevederile acquis-ului comunitar. ERU vor fi acordate numai in momentul depasirii acquis-ului.
Instalatiile care cad sub incidenta Directivei EU ETS si care sunt aprobate ca proiecte JI inainte de 31 decembrie 2004 isi pot mentine statutul de JI. Totusi, nivelurile lor de baza trebuie sa fie conforme cu acquis-ul comunitar.
Observatie. Directiva furnizeaza linii directoare pentru statele membre UE, inclusiv pentru cele admise de curand. Romania si Bulgaria nu sunt inca supuse restrictiilor mentionate mai sus privind proiectele de JI.
2.1.8. Mecanismul de monitorizare
Mecanismul de monitorizare este un instrument pentru evaluarea corecta si regulata a progresului facut in indeplinirea angajamentelor Comunitatii conform UNFCCC si Protocolului de la Kyoto.
Decizia 280/2004/EC a Parlamentului si Consiliului Europei pentru un Mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de sera ale Comunitatii si implementarea Protocolului de la Kyoto
Decizia abroga Decizia 93/389/EEC si are drept scop sa:
- reflecte in mecanismul de monitorizare obligatiile de raportare si liniile directoare pentru implementarea UNFCCC si a Protocolului de la Kyoto;
- armonizeze si furnizeze mai multe informatii asupra prognozelor de emisii la nivelul statelor membre si la nivelul Comunitatii;
- adreseze cerinte legate de raportare si impartire a sarcinii intre Comunitate si statele sale membre.
Decizia largeste domeniul mecanismului de monitorizare anterior, pentru a lua in considerare registrele, mecanismele flexibile si cooperarea sub Protocolul de la Kyoto. Rapoartele anuale vor acoperi, astfel, inventarele de emisii de gaze cu efect de sera si informatiile suplimentare definite in Protocolul de la Kyoto. In fiecare an, pana la data de 15 ianuarie, statele membre vor trebui sa raporteze Comisiei asupra emisiilor si absorbtiilor lor de gaze cu efect de sera. Din 2005, acest tip de rapoarte vor deveni bianuale si vor trebui de asemenea inaintate pana la data de 15 ianuarie. Decizia prevede un sistem comunitar de inventariere a gazelor cu efect de sera. Comunitatea si statele membre trebuie sa infiinteze registre pentru a contabiliza emiterea, detinerea, transferul, anularea si retragerea unitatilor in cadrul schemei comunitare de comert cu credite de emisii de gaze cu efect de sera. Informatiile din registrele nationale vor fi disponibile Administratorului central desemnat in cadrul schemei de comert cu emisii.
2.2. Politici si masuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera in sectorul energetic in Uniunea Europeana
Sectorul energetic, si in special sectorul de producere a energiei electrice, este cel mai mare contribuitor la emisiile de gaze cu efect de sera (aproximativ 30% revin sectorului de
producere a energiei electrice) in UE. Acest fapt este strans legat si de utilizarea eficienta a energiei electrice la consumatori. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in acest sector poate avea loc in mai multe moduri, de exemplu prin dezvoltarea unor tehnologii noi, curate, de producere a energiei, cresterea eficientei centralelor electrice pe combustibili fosili si trecerea la combustibili cu continut mai mic de carbon, precum si prin reduceri in cererea de energie electrica.
Evolutia emisiilor sectoriale de gaze cu efect de sera intre 1990 si 1999, precum si importanta relativa a principalelor gaze cu efect de sera in sectorul energetic al UE sunt prezentate in tabelul 2.1.
Tabelul 2.1. Evolutia emisiilor de gaze cu efect de sera in sectorul energetic
CO2 Mt echivalent CO2t CH4 Mt echivalent CO2t N2O Mt echivalent CO2t Total Mt echivalent CO2t % CO2 % CH4 % N2O
1990 1173 85 15 1273 92 7 1
1999 1068 58 15 1141 94 5 1
Sursa: A treia Comunicare nationala a Uniunii Europene catre UNFCCC
2.2.1. Strategia UE pentru sectorul energetic
Cartea verde asupra securitatii furnizarii de energie
Ingrijorarea cauzata de cresterea brusca a pretului petrolului in 1999 si 2000 a condus la elaborarea de catre Comisia Europeana a Cartii verzi asupra securitatii furnizarii de energie (noiembrie 2000). Documentul ridica o serie de intrebari fundamentale despre modul in care trebuie modelata politica energetica viitoare in cadrul UE, astfel incat sa sepoata face fata cresterii prognozate a cererii de energie, reducerii productiei interne de energie si constrangerilor legate de utilizarea combustibililor fosili, necesare pentru respectarea angajamentelor viitoare in cadrul Protocolului de la Kyoto. Cele mai importante orientari politice ale documentului care abordeaza reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in sectorul energetic sunt urmatoarele:
• Managementul partii de consum (‘Demand Side Management’) – prin economisirea energiei si cresterea eficientei energetice;
• Utilizarea surselor regenerabile de energie din ce in ce mai mult. Obiectivul de 12% pana in 2010 este confirmat si se evidentiaza actiuni specifice in domeniul producerii de energie si al utilizarii biocombustibililor in transporturi;
• Taxe pe energie - necesitatea unor masuri la nivelul UE.
Multe din sugestiile din Cartea verde s-au materializat deja in prevederi legislativ comunitare, iar altele vor urma in viitorul apropiat, pe masura ce perioada de consultare asupra documentelor respective se incheie.
2.2.2. Politici si masuri in sectorul energetic in Uniunea Europeana
2.2.2.1. Dezvoltarea pietei interne
Definitivarea pietei energetice interne este o prioritate pentru politica energetica comunitara. Obiectivul este de a imbunatati competitivitatea industriilor europene si de a impulsiona cresterea economica si crearea de locuri de munca in Europa. In paralel, politica energetica va trebui sa contribuie la atingerea celorlalte obiective ale Comunitatii in scopul protectiei mediului, in particular la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, precum si la securitatea aprovizionarii cu energie. In continuare sunt prezentate pe scurt evolutia pietelor de energie electrica si de gaze naturale.
2.2.2.1.1. Directiva 96/92/EC privind regulile comune pentru piata interna de energie electrica
Adoptarea Directivei 96/92/EC in 1997 a activat si mai mult procesul de creare a unor piete competitive de energie electrica in Comunitatea Europeana. In prezent, doua treimi din consumul de energie electrica din UE sunt in mod teoretic deschise competitiei. Piata a inregistrat o scadere a pretului energiei electrice in aproape toate statele membre si pentru toate grupurile de consumatori. Totusi, competitia este limitata, in practica, de constrangeri legate de transmisia energiei electrice in unele regiuni, precum si de o varietate de obstacole de reglementare ce nu au fost inca indepartate.
2.2.2.1.2. Directiva 98/30/EC privind regulile comune pentru piata interna de gaze naturale
Marea majoritate a statelor membre au implementat aceasta directiva in 2000, aproape toate mergand mai departe decat stipularile legale in ceea ce priveste deschiderea pietei Prin deschiderea spre competitie a pietelor nationale si prin integrarea pietelor nationale de gaze naturale intr-una singura va fi creat un domeniu larg pentru competitie, cu realizarea unor servicii mai bune si a unor preturi mai mici. In prezent, trei patrimi din consumul de gaze naturale din UE este deschis pentru competitie.
Experienta castigata in implementarea directivelor privind e