Prof. univ. Emeritus DHC Peter George Oliver Freund, la 75 de ani
Data: 1 - 15 august 2011
Prof. univ. dr. ing. EurIng Tiberiu Dimitrie Babeu ne-a oferit prilejul de a marca implinirea varstei de 75 de ani de catre prof. univ. Emeritus DHC Peter George Oliver Freund, membru al AGIR si membru de onoare al ASTR,reputat inginer-fizician, cu inalte titluri stiintifice si participari la activitatea unor importante institute stiintifice si universitati din Viena, Geneva, Bologna, Londra, Trieste, Chicago, Princeton, New York, Pasadena, Santa Barbara etc., prin intermediul unui interviu pe care-l publicam in continuare.
Tiberiu Dimitrie Babeu: Inainte de a obtine doctoratul in fizica, ati absolvit Facultatea de Electrotehnica la Politehnica din Timisoara. Cum v-a fost de folos studiul ingineriei intr-o cariera de cercetari in fizica?
Peter Freund: La Politehnica din Timisoara am studiat cu dascali exceptionali. De exemplu, cursul de Electrotehnica a fost predat de Plautius Andronescu, care, apoi, m-a indrumat la elaborarea lucrarii de diploma. Domnia sa m-a facut sa inteleg ca un rezultat teoretic, oricat ar fi de frumos, trebuie luat in serios numai daca poate fi verificat cu succes prin experiente. In lucrarea de diploma, folosind transformarea Laplace, am gasit criterii noi de stabilitate si de calitate pentru sisteme de reglari. Profesorul Andronescu mi-a propus sa iau un regulator de tensiune bine cunoscut, asemenea celui fabricat, daca mi-aduc bine aminte, de Brown-Bovery, si sa-l conving ca satisface criteriile pe care le enuntasem. Am dedus parametrii acestui regulator de care aveam nevoie pentru sustinerea criteriului meu. Cu mare satisfactie am gasit ca, de fapt, acest regulator satisface noul criteriu si, deci, nici Brown-Bovery, nici eu nu vom da... „faliment“. Precizez ca profesorul Andronescu avea doctoratul sustinut la Insitutul Politehnic ETH din Zurich, unde, printre dascali, il avuse si pe marele matematician Hermann Weyl, tatal teoriei campurilor „gauge“, domeniu de care m-am ocupat peste decenii in cercetarile mele de fizica teoretica.
Pot sa argumentez cat de mare a fost influenta principiilor invatate de la profesorul Andronescu. Mentionez aici doar ca, in 1967, cand am abordat teoria fotoproductiei mezonilor vectoriali, am dedus din ea o formula usor de verificat tot prin experiente. De fapt, aceste experiente au fost atunci efectuate la acceleratorul DESY de la Hamburg, cu rezultate care confirmau formula.
T.D.B.: Va rugam sa va mai referiti la profesorii care au contribuit la formarea dvs. profesionala.
P.F.: Cu placere. As aminti aici cursul de Masini Electrice al profesorului Toma Dordea. Imi aduc aminte de atmosfera entuziasta pe care o crea, de pasiunea cu care tinea respectivul curs. Astfel, mi-am dat seama ca pasiunea reprezinta o conditie sine qua non in cercetarea stiintifica. Alaturi de profesorii Andronescu si Dordea, trebuie sa mentionez si alti dascali de la care am „prins“ idei folositoare. Printre altii, este vorba despre profesorii Arghiriade, Silas, Nanu si Rothenstein.
T.D.B.: Cunoastem ca a existat si exista o legatura stransa, o interferenta intre stiintele tehnice, fizica si matematica. Ce exemplu cu caracter istoric ar putea sa sintetizeze aceasta legatura?
P.F.: Intrebarea dvs. imi prilejuieste constatarea ca fac parte din ultima generatie careia i s-a mai predat „Geometria Descriptiva“ a lui Gaspard Monge, fondatorul Scolii Politehnice de la Paris. Pornind tocmai de la acest exemplu, as aminti, intre altele, ca obiectele construite de oameni, spre deosebire de majoritatea celor care apar „gata“ in natura, au o simetrie. De exemplu, un tun are simetrie axiala, iar o fortificatie are si ea numeroase simetrii. Totusi, pana la Monge, un inginer facea un desen in perspectiva a obiectului de construit, ca si cum ar fi fost vorba despre un obiect fara nicio simetrie, ca fata Mona Lisei a lui Leonardo. Un asemenea desen nu este prea precis. Monge isi daduse seama ca pentru obiecte tridimensionale, cu tot felul de simetrii, se pot face proiectii pe planuri, din care obiectul se poate reconstrui in mod precis. Folosind asemenea reprezentari se pot produce atunci obiecte cu toleranta mult mai severa si, ca atare, de o calitate superioara. Aceasta idee a permis sa se asigure superioritatea armamentelor produse in Franta pe timpul imparatului Napoleon I si a contribuit in mod esential la victoriile militare ale acestuia. De fapt, Napoleon si-a dat seama de importanta progresului tehnologic si se pare ca, astfel, pentru prima data in istorie, un rezultat stiintific a fost declarat „secret de stat“. De-abia dupa caderea imparatului s-a permis prezentarea in public a geometriei descriptive. Prima prelegere a lui Monge a atras un mare public, printre care si marele matematician J. L. Lagrange, care, la sfarsitul prelegerii, a declarat: „Toata viata am cunoscut geometria descriptiva, fara sa-mi fi dat seama de acest fapt“.
T.D.B.: Ar fi, de asemenea, interesant de aflat - de data aceasta in cazul dvs. - cum ati facut tranzitia de la inginerie la fizica teoretica.
P.F.: Inca din liceu eram pasionat de fizica si, in consecinta, doream sa devin fizician. M-am inscris la Facultatea de Electrotehnica deoarece aici predau unii dintre cei mai buni matematicieni si fizicieni. Dar atunci, la sfarsitul studiilor, a intervenit - ca sa spun asa - destinul.
In ’58, ni s-a oferit noua, absolventilor, o lista de posturi in industrie. Cu pete de cerneala foarte negre pe fisa mea politica, am primit ultimul post pe aceasta lista: „Electrificarea agriculturii in satele din Regiunea Oradea“. Numai ca, peste cateva zile, postul meu a fost desfiintat. Intr-o tara care se proclama „fara somaj“, precum R.P.R., se instituise o formula menita sa mascheze adevaratele stari de fapt. Cei in situatia mea au fost declarati „cetateni «intre posturi»“. Puteai ramane „intre posturi“ un an intreg, dar daca nici dupa acel interval nu aveai un post, atunci deveneai „parazit social“ si-ti dadea statul de munca.
La varsta de 22 de ani, un an este o eternitate. Eu am folosit acest interval pentru a studia si a lucra in domeniul teoriilor moderne ale fizicii impreuna, in parte, cu persecutata fiziciana Reli Ziegenlaub si cu micul grup al profesorului Mircea Zaganescu la Universitatea de Vest, respectiv Institutul Pedagogic, cum se chema pe atunci. Asa ca situatia descrisa s-a dovedit, paradoxal, un avantaj imens pentru mine: am dispus de timpul necesar pentru a ma pune la curent cu cercetarile moderne in fizica. Anul respectiv a fost, astfel, marcat de o activitate intensa, cu momente foarte frumoase din toate punctele de vedere. Lucram la dezvoltarea unei idei pe care am avut-o, si inregistram progrese. In toamna lui ’59, se apropia sfarsitul acestui an „intre posturi“. Constantin Salceanu, profesorul de fizica de la Universitate si de la Agronomie, a incercat sa-mi obtina un post de asistent (avea trei posturi libere), dar, la „indicatiile“ partidului si ale UTM-ului, ambii rectori au refuzat categoric si, in cele din urma, ca o mare „favoare“, mi-au permis, in continuare, accesul la biblioteci. Se apropia, insa, momentul in care m-as fi metamorfozat din mamifer biped intr-un „parazit social“. In cele din urma, spre deosebire de Gregor Samsa, eroul superbei nuvele Metamorfoza a lui Franz Kafka, am reusit sa ies din tara trei zile inainte de fatala metamorfoza si sa gust pentru prima oara libertatea individuala.
Am sosit la Viena intr-o dimineata de noiembrie, la orele 7, sperand ca voi putea vorbi cu Walter Thirring, marele fizician austriac, de trei luni seful catedrei vieneze de fizica teoretica. La orele 10, eram la Universitate. M-a primit si am inceput sa-i expun la tabla ideea la care lucrasem la Timisoara. Cand am ajuns la punctul esential, mi-a intuit atat metoda, cat si rezultatul, facandu-ma sa cred ca ceea ce-i spuneam trebuie sa fie bine cunoscut. Dar atunci a scos cateva foi care dovedeau ca si el era preocupat de aceeasi problema si a dezvoltat aceeasi metoda ca si mine. Am comparat rezultatele si a devenit clar ca erau identice. Pe loc - stante pede cum se zice la Viena - mi-a oferit un post de asistent, intrebandu-ma:
Domnule Freund, unde ati facut doctoratul?
Inca nu am facut doctoratul, domnule profesor.
In acest caz, retrag oferta pe care v-am facut-o, dar va propun sa terminati aceasta lucrare aici si o voi accepta ca teza de doctorat.
Sunt foarte onorat si foarte fericit, domnule profesor, dar am o problema foarte mare. Viza mea de tranzit imi permite sa stau la Viena numai trei zile. Desi sunt foarte sigur pe cunostintele mele, nu vad cum as putea sa termin aceasta lucrare, sa o public, sa trec toate examenele si sa particip la decernarea doctoratului intr-un total de trei zile.
Bine, asta nu este o mare problema!
Profesorul Thirring s-a dus la telefon si l-a chemat pe vicecancelarul Austriei, dr. Bruno Pittermann, un bun prieten de-al sau, obtinand o extindere imediata a vizei mele la trei luni. La pranz eram deja membru, cu biroul aferent, al grupei de fizica teoretica.
Am ramas la Viena, iar vara urmatoare am terminat lucrarea si examenele de doctorat. La Craciunul anului 1960, am obtinut doctoratul.
T.D.B.: Datele autobiografice pe care le-ati prezentat ne ofera elemente definitorii ale formarii dvs. ca eminent fizician. De pe aceasta pozitie, cred ca putem incheia convorbirea cu consemnarea opiniei dvs. despre starea actuala a fizicii.
P.F.: In momentul de fata, avem un „model standard“ al fortelor fundamentale si al formelor fundamentale cunoscute ale materiei cu care se pot explica toate rezultatele experimentale obtinute pana acum. Acest model contine parametri numerici cu valori bine masurate, dar inca neexplicate. Respectivul model are si unele probleme in ceea ce priveste intelegerea fortei gravitatiei la nivelul cuantic. In cele din urma, acestui model ii lipseste o calitate pe care as vrea s-o numesc frumusete, calitate evidenta in toate celelalte idei de baza ale fizicii, precum mecanica lui Galileo si Newton, teoriile relativitatii speciale si generale, electrodinamica lui Maxwell, mecanica statistica, mecanica cuantica.
Pentru a ajunge la o intelegere mai adanca si mai unitara a legilor fizicii, se cer luate in considerare cateva idei foarte interesante, intre care teoria stringurilor si supersimetria. Fiecare dintre aceste idei are anumite consecinte pentru experiente. Acum, dupa o foarte lunga perioada de asteptare, noul accelerator LHC de la CERN (Geneva) va putea lamuri care dintre aceste idei are sansa de a fi pe calea „aleasa“ de natura. Dupa o epoca in care aceste idei au fost dezvoltate numai teoretic, experientele ne vor ajuta in constructia unui nou model standard adanc si frumos, cu care se pot intelege si fenomenele la cele mai inalte energii. Remarcabil este si faptul ca aceste idei au consecinte si pentru domeniul astrofizic. Este vorba aici despre cosmologie, despre materie intunecoasa, despre energie intunecoasa si despre intelegerea gaurilor negre.
Pe scurt, sunt optimist. Pentru mine, cea mai neplacuta surpriza ar fi daca acceleratorul LHC nu ar aduce nici macar o singura mare... surpriza.