Blitz
Data: 1-15 august 2017
● Monitorul orașelor culturale și creative. Șase orașe din România - Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara - fac parte din cele 168 de localități europene analizate în prima ediție a Monitorului orașelor culturale și creative, publicat recent de Comisia Europeană. Noul instrument oferă date comparabile cu privire la modul în care acestea își îndeplinesc obiectivele la nivelul a nouă dimensiuni din sectoarele culturale și creative, măsurate prin intermediul a 29 de indicatori (între care cererile de brevete în sectorul TIC, numărul de muzee și de săli de concerte, ocuparea forței de muncă în sectoarele culturale și creative) și evidențiază modul în care performanța lor contribuie la dezvoltarea socială, creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Monitorul este rezultatul unui proiect de cercetare care a cuprins orașe din 30 de țări europene. El este disponibil sub forma unui instrument interactiv care permite utilizatorilor să efectueze căutări în cadrul orașelor selectate, precum și în cadrul unei game largi de informații cantitative și calitative privind performanța acestora. Concluziile cercetării arată, între altele, că dimensiunea unui oraș nu determină performanța sa în domeniul culturii și creativității, orașele mici și mijlocii obținând în medie un punctaj relativ bun față de cele mai mari. Se preconizează ca Monitorul să fie actualizat o dată la doi ani.
● Autobuze electrice în Cluj-Napoca. Primăria Cluj-Napoca a finalizat licitația privind cumpărarea a 30 de autobuze electrice, a anunțat Emil Boc, primarul municipiului. Prețul unui autobuz electric este de aproximativ 500 000 euro. Primele 11 autobuze electrice vor fi livrate, potrivit contractului, în maximum 9 luni de la semnarea contractului subsecvent (cel târziu, martie 2018). Banii pentru aceste 11 autobuze provin din fonduri elvețiene (85%) și de la bugetul local (15%). Următoarele 19 vor fi achiziționate din fonduri locale și europene. Autobuzele au o capacitate de 78 de locuri, vor fi dotate cu wi-fi, camere video, aer condiționat și platformă joasă pentru persoanele cu dizabilități. Au o autonomie de 105 km și vor fi încărcate în 13 stații lente și rapide. Încărcarea lentă durează 6 ore, iar cea rapidă 10 minute.
● UTCN lansează un masterat în colaborare cu Bosch România. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a anunţat încheierea unui parteneriat cu Grupul Bosch privind lansarea programului de masterat în domeniul ingineriei electrice, intitulat Sisteme și structuri electrice avansate. Programul masteral va fi lansat la începutul anului universitar 2017 - 2018. Programa a fost gândită împreună cu specialiştii Bosch din Cluj, pentru a corela oferta educațională la cerințele actuale ale industriei. Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca va oferi studenţilor merituoşi burse de excelență în funcție de performanță. Bursierii vor fi selectaţi în urma unui interviu, care se va desfăşura la începutul fiecărui an de studiu.