Salonul International de Inventii si Inovatii „TRAIAN VUIA“ Timisoara - editia a III-a
Data: 1-15 august 2017
Cea de a III-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii TRAIAN VUIA Timişoara a găzduit peste 200 de proiecte de inventică, din nouă ţări. În perioada manifestării, Casa Tineretului din Timişoara - care a găzduit evenimentul - a fost vizitată de sute de timişoreni curioşi să admire şi să încerce cele mai noi produse şi servicii prezentate de inventatori din Moldova, Rusia, Belarus, Serbia, Muntenegru, Ungaria, Italia, Austria şi România. Evenimentul, cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş, a fost organizat de Societatea Inventatorilor din Banat (SIB), sub coordonarea preşedintelui organizaţiei, Remi Rădulescu.
În cadrul Salonului au fost prezentate proiecte de inventică, prototipuri funcţionale, produse comerciale din mai multe domenii - mecanică, motoare, maşini, utilaje, procedee industriale, securitate, salvare-alarmă, artă menajeră, materiale şi echipamente comerciale, industriale şi de birou, agricultură, zootehnie, horticultură, grădinărit, îmbrăcăminte, textile, medicină, optică, metode şi materiale didactice, instrumente muzicale, materiale pentru arte, mijloace de transport, alimentaţie, paramedicină, sănătate, igienă, sport, noutăţi practice, protecţia mediului, jocuri.
Juriul care a evaluat lucrările a fost format din specialişti corespunzători claselor de înscriere a invenţiilor.
În urma procesului de jurizare, au fost acordate peste 200 de diplome, medalii de aur, de argint şi de bronz, 15 premii de excelenţă şi 48 de premii speciale pentru invenţii speciale. S-a ţinut cont de următoarele criterii: noutate, aplicaţii, avantaje, preţ, impact social, economic şi asupra mediului. Juriul a apreciat, în evaluare şi, implicit, în acordarea premiilor, atât invenţiile propriu-zise, cât şi creativitatea, dăruirea şi efortul inventatorilor.
Marele premiu al celei de-a III-a ediţii a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii TRAIAN VUIA Timişoara a fost câştigat de Farcas Adrian, de la SC Termocasa SRL, din Oradea, pentru invenţia Schimbător de căldură Geometria formei - schimbător de căldură destinat pompelor de căldură apă-apă.
Printre invențiile care s-au remarcat și au atras privirile vizitatorilor și ale presei sunt: ▪ Robinet multistop care se închide automat la spărturile de țeavă; ▪ EKO-MONTE țigaretă fără nicotină: ▪ Sistem pentru sterilizarea bancnotelor și monedelor; ▪ Barieră automată simplificată la trecerea la nivel cu calea ferată; ▪ Soluție ignifugă pentru tratarea lemnului: ▪ Dispozitiv pentru monitorizarea parametrilor unei platforme aeriene; ▪ Dronă solară; ▪ Uscător solar reglabil; ▪ Sistem mecatronic de mare precizie; ▪ Instalație electrică pentru dezinfectarea aerului din unitățile medicale dentare.