Elie RADU (1853 - 1931) Presedinte al Societatii Politehnice si presedinte al Sectiei I a AGIR – 1918 a inginerilor din serviciile publice
Data: 16-31 august 2008
Elie RADU (1853 - 1931)
Presedinte al Societatii Politehnice si presedinte al Sectiei I a AGIR – 1918 a inginerilor
din serviciile publice
Elie Radu a vazut lumina zilei intr-o epoca de mari prefaceri pentru Tara Romaneasca. S-a nascut la 20 aprilie 1853 la Botosani, ca fiu al lui Ion Radu si al Profirei. Tatal sau a fost caminar (incasator de impozite) si primar al orasului Botosani timp de zece ani. Era un om chibzuit, ordonat si gospodar. Mama, casnica, a fost o femeie severa, energica si devotata familiei. De la parintii lui a mostenit toate calitatile.
Copilaria si-a petrecut-o la Botosani si la proprietatea parinteasca situata la 15 km de oras, la Starosilta. Dupa absolvirea scolii primare si a gimnaziului la Botosani, a fost trimis la Iasi sa isi continue studiile la Academia Mihaileana.
Din povestirile sale reiese ca profesiunea si-a ales-o fiind impresionat de calea ferata, pe care a vazut-o pentru prima data in 1871, la Veresti. Elev fiind, strabatea drumul de la Botosani la Iasi cu trasura de posta (postalionul), pe drumul cu hartoape, in nori de praf, trecand raurile prin vaduri si in primejdia de a fi talharit. Trenul cu vagoane comode, sinele pe care acesta aluneca si gara au constituit o revelatie pentru tanarul de atunci, care s-a hotarat sa devina inginer, visand sa impanzeasca tara cu drumuri si cai ferate.
Tatal sau, om receptiv pentru progres si invatatura, care si-a trimis cele trei fiice la pension, la Facultatea de Medicina din Viena, si pe fiul cel mare, Elie, l-a incurajat in hotararea lui de a deveni inginer. In anii aceia, invatamantul tehnic de la noi din tara era intr-o faza incipienta si nu se eliberau diplome de inginer. In aceasta situatie, tanarul Elie a plecat la Bruxelles, in anul 1872, unde a urmat cursurile la Scoala Politehnica, pe care a absolvit-o in 1877, obtinand titlul de inginer diplomat.
In decembrie 1877, imediat dupa intoarcerea in tara, isi realizeaza visul adolescentei, intrand in serviciul Ministerului Lucrarilor Publice, unde debuteaza ca inginer, alaturi de Anghel Saligny (1854-1925), la controlul liniei ferate Ploiesti-Predeal, constructie concesionata unei firme franceze.
In timpul executiei lucrarilor, la Breaza va fi gazduit in casa modesta a unui tehnician, unde a intalnit-o pe cea care i-a fost sotie devotata, domnisoara Maria Davidescu.
In urma Razboiului pentru Indepen-denta, in Tara Romaneasca, lipsita de drumuri si cai ferate, totul trebuia luat de la inceput. Elie Radu si Saligny au inceput construirea sistematica a acestora. Dar, un merit deosebit il are Elie Radu si in construirea soselelor transcarpatice, realizate dupa Marea Unire cu Transilvania si care legau Vechiul Regat cu aceasta provincie.
In Ministerul Lucrarilor Publice a avansat continuu, ocupand functii ca subdirector, director si director general, ajungand la gradul de inginer inspector general clasa I, care reprezenta cea mai inalta functie in ierarhia corpului tehnic in acea perioada.
Depunand eforturi deosebite, studiind zile si nopti hartile si terenul, pentru a gasi solutii corespunzatoare, a proiectat 650 km de cai ferate dupa conceptii proprii. Unul dintre cele mai importante trasee de cale ferata realizate de el este linia Tg. Ocna – Comanesti – Palanca.
A proiectat si realizat numeroase poduri din beton armat si tabliere metalice. In acest domeniu, este considerata ca o realizare deosebita legarea malurilor Siretului prin opt poduri.
In Bucurestiul sfarsitului de secol al XIX-lea, in plina dezvoltare, aprovizionarea populatiei cu apa potabila se facea cu sacale trase de cai, care se incarcau direct din raul Dambovita. Elie Radu realizeaza, in 1889, o statie de captare a apei subterane, la Bragadiru, care asigura un debit de 31000 mc/zi, unica in Europa, si prima retea de alimentare a orasului.
Ulterior a mai realizat alimentarea cu apa a oraselor Sinaia, Turnu-Severin, Targoviste, Botosani si Iasi.
Tot lui i se datoreaza proiectarea si construirea a 60 de cladiri de gari, remarcabile fiind cele de la Curtea de Arges, Comanesti si Galati.
Sub conducerea sa a fost proiectata si realizata constructia Ministerului Lucrarilor Publice, in prezent Primaria Capitalei.
In anul 1894 a fost numit profesor la Scoala Nationala de Poduri si Constructii Civile, unde a predat cursurile de Trigonometrie, Poduri si Constructii Civile. La infiintarea Scolii Politehnice din Bucuresti, in 1920, va preda aici cursurile: edilitate – intocmit de el si predat pentru prima data, care se referea la canalizarea si aprovizionarea cu apa a centrelor urbane – si procedee generale de constructii. Expunerile sale erau convingatoare si se bazau pe explicarea unor proiecte realizate.
S-a retras din invatamant dupa 34 de ani de activitate.
In anul 1897 a fost ales presedinte al Societatii Politehnice. A fost un devotat si activ membru al societatii, recunoscut si stimat pentru solutiile organizatorice practice care le aplica in problemele cu care se confrunta Societatea.
A fost un luptator pentru drepturile profesionale ale inginerilor, pe care ii indemna sa faca publice realizarile lor prin conferinte si publicatii.
In Adunarea Generala a AGIR din 30 septembrie 1918 s-au ales o serie de cenzori si urma sa se constituie sectiile. Nu s-a reusit sa se constituie decat Sectia I, in care erau membri de drept inginerii din serviciile publice. S-a ales comitetul de conducere si ca presedinte inginerul inspector general Elie Radu.
Avand in vedere realizarile sale importante, Academia Romana l-a ales membru de onoare in anul 1927.
In viata particulara a avut aceeasi conduita demna, ocupandu-se alaturi de sotia sa de educatia celor doi fii si a celor trei fiice ale lor. Iubea cu pasiune muzica si in timpul liber asculta concerte. Ii placea natura si in concedii colinda muntii cu familia.
S-a stins din viata la 10 octombrie 1931, in varsta de 78 de ani, dupa o munca neintrerupta, lasand in urma o opera pentru eternitate.
Intreaga sa activitate face sa fie recunoscut ca unul dintre cei mai importanti ingineri din timpul sau.