Cuvantul inaintasilor, mesaj de constiinta pentru generatiile de astazi si de maine
Data: 16 - 31 august 2012
Invatat este omul care nu termina niciodata de invatat.
(Lucian Blaga)
Vasta problematica a formarii inginerilor, la nivelul exigentelor prezentului si viitorului, impune si o incursiune, in timp si spatiu, in universul ideilor directoare pe care marile personalitati ale culturii, ale stiintei romanesti le-au emis in vederea imbunatatirii continue a intregului sistem al educatiei nationale. Asa de exemplu, Tudor Vianu definea sintetic tocmai cerinta de a ne indrepta spre izvoare pentru a putea sa acumulam resursele spirituale necesare progresului. Cunoscutul carturar, exeget de seama al „mersului ideilor la romani“, remarca, cu deplin temei: „Este cult cu adevarat numai omul care stie de unde vine si incotro se indreapta.“
Piesa de rezistenta a mostenirii istorice
Putem considera aceasta asertiune drept o indicatie metodologica fundamentala in demersul nostru in sferele cunoasterii. De aceea ne vom indrepta, inainte de toate, spre cel pe care Constantin Noica il considera „omul deplin al culturii noastre“, marele poet national Mihai Eminescu. In opera sa publicistica, scoala, modul in care se pregatesc generatiile tinere au ocupat un loc central. El insusi, revizor scolar intr-o anumita etapa a vietii, dovedea o intelegere profunda si o viziune de larga perspectiva, neegalata de posteritate.
Conceptia despre scoala a lui Mihai Eminescu n-a fost expusa intr-un studiu anume, ci a rezultat, cu forta verbului sau inimitabil, din nenumarate observatii, constatari si concluzii prezente in mii de articole de ziar. Aproape toate raspund unor provocari ale timpului in care au fost scrise si au un foarte pronuntat caracter polemic. Dincolo, insa, de aceste elemente, se desprinde cat se poate de limpede un crez profund dublat de cunostinte stiintifice remarcabile.
„E multa diferenta intre educatie si cultura. (...) Educatiunea e cultura caracterului, cultura e educatiunea mintii. Educatiunea are a cultiva inima si moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inima, caracter si moravuri bune, poate sa fie c-un cerc restrans de cunostinte, pe cand, din contra, cultura, cunostintele cele mai vaste pot sa fie cuprinse de un om fara caracter, imoral, fara inima.“
Accentul pe care Mihai Eminescu il punea pe factorul etic, spiritual, poate fi evaluat corect doar in context istoric, respectiv in conditiile luptei acerbe intre liberali si conservatori (marele poet fiind de partea conservatorilor), insa valoarea asertiunilor sale depaseste, cu mult, acest cadru politic de epoca. Bunaoara, ocupandu-se de raportul dintre functiile (demnitatile detinute) si gradul de competenta asigurat prin educatie, inclusiv morala, Mihai Eminescu nota acid: „Pentru o asemenea inaintare regulata (in functii publice - n.a.), prin merit, prin stiinta, prin onestitate, se cere munca si rabdare, iar cuconasii nu iubesc munca si sunt nerabdatori de-a parveni. Aceasta e adevarata coruptie: tendinta de-a castiga lesne si fara munca, tendinta de-a se gera („a se da“ - n.a.) in om mare, fara merit; aceasta e coruptia adevarata, ale carei urmari sunt ura si invidia impotriva oricarui merit adevarat si cocotarea nulitatilor in acele locuri la care numai o inalta inteligenta sau un caracter extraordinar dau drept. Dar, spune vreunuia: Mai crestine, vezi-ti de treaba! Ce te amesteci la un lucru, cand nu stii seama si rostul lui? Ce te-amesteci la invataturile publice, bunaoara, daca nu stii cum se dreseaza cap de berbece, necum cap de crestin? Stii ce-ti va raspunde? Ca esti reactionar, vanzator de tara. Zi-i altuia ce se-amesteca la razboi, cand nu stie a deosebi pusca cu cremene de tunul Krupp - tot asa iti va raspunde. Apoi de te-o mai prinde necazul si-i zice, in pilda lor, ca Dumnezeu biet umple lumea cu ce poate, atunci esti chiar retrograd. Ei bine, iata in ce consista reactie si liberalism in Romania. Daca un om isi mai are toate sambetele la un loc, atunci e reactionar, se-ntelege. Daca vreunul crede a putea pretinde ca, la decretarea de legi organice, sa nu se voteze cu drumul de fier, ci sa se mai opreasca pe ici, pe colo, ca sa vaza de nu sunt interese atinse, atunci e reactionar. Atata-i deosebirea. Ar fi de dorit, nu pentru acesti reactionari, ci pentru natia romaneasca peste tot, ca aceasta deosebire sa fie mai mare, dar, din nenorocire, nu este.“
Referirea, in textul eminescian, la drumuri de fier vizeaza controversele legate de dezvoltarea, in interes national, a sistemului feroviar, disputele fiind concentrate pe numirea de specialisti romani, indeosebi ingineri, in conducerea institutiei publice de specialitate (CFR), si de derularea de investitii ale caror proiecte urmau, de asemenea, sa fie incredintate inginerilor romani. Dar, Eminescu vedea mai departe si s-a referit deseori la modul in care trebuie orientat invatamantul national, acordandu-se cea mai mare atentie zonei tehnice, formarii specialistilor de la toate nivelurile necesare. Spicuim din observatiile sale, care - ca si cele precedente - au o aderenta deosebita la realitatile Romaniei de astazi, asa cum au avut-o si in trecut.
„Daca am avea, cel putin in capitalele de judete, cate un gimnaziu real, elevii din oras si judet cu mai putina dare de mana ar putea absolvi cursul inferior de gimnaziu real la varsta de 15 sau 16 ani. In aceste scoli, pe langa inzestrarea cu cunostintele necesare, s-ar destepta in elevi gustul si simtul pentru ocupatiunile parintilor, posedand cunostinte indestulatoare; astfel, am putea conserva, mai intai, ceea ce avem din clasa de mijloc si, totodata, am putea pasi pe calea progresului. In scurt timp am putea avea o generatie activa, cu simt si pricepere pentru ocupatiunile clasei de mijloc si, bazati pe aceasta generatie, am putea propasi la timp si la formarea de industrii (...) Chiar o reducere a numarului scolilor de invatamant clasic se poate admite; ceea ce, insa, trebuie respins este confundarea acestor ramuri deosebite de invatamant, amestecul lor in una si aceeasi scoala, fara preponderenta uneia sau alteia din materii.“
Receptarea ideilor fondatoare
Din pacate, glasul lui Eminescu n-a fost ascultat de mai-marii vremii sale, dupa cum ideile avansate de alti mari ganditori din acele vremuri si de mai tarziu nu s-au bucurat de atentia cuvenita. Pastrand o anumita succesiune in timp, vom mai reda luari de pozitie cat se poate de clare, de transante, ale altor personalitati de seama a caror opera nu este studiata indeajuns nici in prezent.
„Pana ce instructia nationala nu va lua o directie mai realista, spre a produce economisti, mecanici, ingineri, chimisti, mesteri si artisti, in loc de versificatori, avocati si candidati la functii publice - ce ne-a dat pana acum - starea noastra materiala, ba nici cea mai morala, nu se poate indrepta; caci, instrumentul de infaptuire a oricarui progres real este stiinta realului, a carei actiune se simte, astazi, in toate ramurile lucrarilor omenesti“, aprecia Dionisie P. Martian, economist si statistician (1829 - 1865), initiator de publicatii de profil.
El continua demonstratia tot atat de convingator:
„Este neaparat a se face o prefacere totala in sistema instructiei noastre publice. Ea trebuie sa tina cont de trebuintele reale ale vietii si ale secolului - sa precumpaneasca in ea, intocmai precum in viata, grijile existentei materiale asupra speculatiilor cu idei metafizice. Abstractiile, ce sunt groaza si tortura varstei tinere, trebuie sa piarda din taramul bugetului si sa fie inlocuite cu realitatea. Junimea sa invete mai putine limbi moarte, dar cu atat mai bine romaneste si alte limbi vii. Generatia viitoare s-o pregatim pentru activitate, sa se ocupe mai putin de trecutul si mai mult de prezentul popoarelor. A voi sa pregatim si sa crestem nu numai literati, ci si agricultori, industriali si comercianti, producatori in toate ramurile activitatii omenesti, este a voi sa avem oameni astfel precum ne face trebuinta“.
Nu este vorba aici despre desconsiderarea, despre subaprecierea altor specializari, ci despre atragerea atentiei asupra unei stari de fapt care impune masuri in vederea atenuarii unor dezechilibre. Dionisie P. Martian era un om cu vederi largi, asa cum rezulta si din urmatorul citat: Cei vechi sunt admirabili si, de aceea, ei trebuie sa fie cititi si meditati (in sensul perceperii gandurilor lor - n.a.). Dar, cand si cum? La terminarea studiilor noastre din copilarie, cand suntem in stare de a-i aprecia. Si atunci trebuie sa se citeasca nu pe fragmente, precum se obisnuieste prin scolile noastre, atasandu-ne de chestiuni vane de forma, ci in intreg si in modul de a patrunde si a se folosi de odata de deosebitele parti ale doctrinelor lor“.
Nu mai putin interesante sunt consideratiile expuse in opera sa de Petru S. Aurelian, agronom, economist si om politic (1833 - 1909). Inca la acea vreme, el aprecia: „Traim intr-un timp si in niste imprejurari care ne impun cunostinta, cel putin a elementelor stiintei care se ocupa cu regulile generale carora le sunt supuse productia, repartitia, circulatia si consumatia bunurilor. Lipsa unor asemenea cunostinte nu numai ca este vatamatoare pentru interesele fiecarui cetatean, dar inlesneste, cat nu s-ar crede, propagarea erorilor asupra chestiunilor celor mai vitale pentru societate“.
Constiinta civica (asa cum o numim astazi) a lui Petru S. Aurelian se manifesta pana la detaliu, pana la interventia directa asupra actului decizional, semnificativa, in acest sens, fiind si urmatoarea luare de pozitie: „Rugam pe cei care au painea si cutitul in mana sa nu lase sa treaca anul 1873 fara a se indoi (a creste la dublu - n.a.) numarul locurilor in scolile profesionale. Si, fiindca nevoile tarii reclama ca, pentru catva timp, asemenea scoli sa existe cel putin pentru doua judete una, ar fi de trebuinta ca sa se trimita in Belgia cativa juni pentru a invata meseriile cele mai de lipsa si, dupa intoarcerea lor, sa fie insarcinati a dirija si a invata pe altii“.
Nici in cazul lui Petru S. Aurelian nu avem de-a face cu o viziune unilaterala, ingusta. Iata un argument din scrierile sale: „Nu sunt un om care sa nesocotesc invatamantul clasic, din contra, recunosc ca cultura clasica este o podoaba a culturii; dar, in timpul in care traim, cine ramane numai cu invatamantul clasic se alege cu clasicismul. (...) Am fi rau intelesi daca s-ar crede ca dispretuim literele. Din contra, le suntem datori totul si le iubim cu un amor fara margini. Dar, cum am mai zis-o si de alte ori: painea inainte de toate.“
Acest apel permanent la nevoile societatii, in primul rand la cele dictate de insasi existenta umana, este caracteristic multor altor ganditori, fapt confirmat si de scrierile cunoscutului istoric si filosof al istoriei Alexandru D. Xenopol. Avem astfel un element de continuitate extrem de important, care ne ofera - cum mai remarcam - deschiderea necesara pentru prezent si pentru viitor.
„Invatatura unui popor trebuie sa corespunda cu nevoile si aspiratiile sale; nevoile si aspiratiile romanilor, atat economice, cat si nationale, reclama ca copiii lor sa cunoasca cum se mareste dezvoltarea economica a unui popor. (...) Din aceasta stiinta se poate invata foarte mult. Simplul fapt ca miscarea bogatiei intr-un popor e supusa unor legi, ca indreptarea bunastarii a unui popor este conditia cea dintai a oricarui alt progres, ca aceasta indreptare trebuie facuta prin mijloacele generale aplicate asupra intregii tari, si nu prin indreptari si meremetisiri (acte superficiale - n.a.) de ocazie a relelor ce se ivesc, este de o mare insemnatate. Cand ar fi multi oameni in societatea noastra care sa aiba asemenea convingeri capatate prin studiul lent al scolii, atunci am vedea schimbandu-se mersul lucrurilor. Apoi desigur ca nu va mai fi nici spre paguba individului, nici spre aceea a societatii in care el (respectivul individ - n.a.) va fi chemat a juca un rol public, de a sti ce este sistemul liberului-schimb, si ce este acela al protectionismului, care este bunatatea lor respectiva, cand se pot aplica pentru a produce rezultate bune s.a.m.d.“, remarca A. D. Xenopol.
Se cuvine sa precizam ca A. D. Xenopol se concentra asupra cerintelor timpului sau (desi era istoric), dar anumite idei isi pastreaza prospetimea si astazi. Nici nu este nevoie de comentarii la citatele pe care le prezentam in continuare: „Fiindca scolile noastre nu produc decat poeti si advocati, cand ne trebuie cizme, haine, scule, instrumente, cand ni se frange o roata, cand ni se strica fierul plugului, cand ni s-a oprit masina - ce am cumparat-o, cu doua luni de zile mai inainte, cu mii de galbeni - trebuie sa alergam la straini, si inca ne tinem fericiti cand ii avem intre noi, ca sa nu trebuiasca sa trimitem comisiuni in strainatate... Ne trebuie, inainte de toate, scoli profesionale organizate si raspandite prin judete, dupa trebuintele industriale locale si, in capitala Romaniei, inainte de o universitate de stiinte, ne trebuie un polytechnicum, adica o universitate a industriilor. (...) Caci, daca se cuvine unei natiuni ca studiile liberale sa le aiba in onoare, cu atat mai mult este de trebuinta a inmulti studiile practice si a da tuturor puterilor producatoare scumpele parghii ale stiintei si ale artelor, care-i inmultesc puterile intr-un mod nemasurat.“
Reforma invatamantului, proiect al unei intregi natiuni
Un loc special se cuvine sa i se acorde celui care a avut un rol istoric in reformarea invatamantului romanesc, ilustrul savant Spiru Haret (1851 - 1912). Nu ne putem ocupa, in aceste fugare insemnari, de toata opera sa de reformator al educatiei nationale, insa trebuie spus, in sinteza, ca aproape tot ceea ce a conceput, inclusiv in ceea ce priveste formarea inginerilor, perfectionarea invatamantului tehnic superior romanesc reprezinta inegalabile surse de inspiratie pentru prezent. Ne vom ocupa doar de o anumita pozitie a sa care - in conditiile actuale - capata semnificatii, sensuri demne de toata atentia si pretuirea.
In 1907, in plin proces de reformare a invatamantului, Spiru Haret punea accentul pe elementele care faciliteaza o instruire la inalt nivel, indiferent de domeniul de specializare, dar - mai ales - in cele de meserii si, in functie de diferitele trepte de instruire, pana la profesiile ingineresti. El punea, inainte de toate, interesul national intr-o larga perspectiva istorica.
„Fiecare popor cauta sa-si asigure existenta, unind intr-un manunchi toate elementele nationale, pe baza legaturilor naturale pe care le constituie unitatea de limba, de traditii, de credinte, de aspiratii si de nevoi. In lupta aceasta, mai mult sau mai putin pacifica, daca nu este cel dintai, dar este desigur printre cele dintai si cele mai puternice mijloace de actiune. Adevarul acesta il afirma toata lumea, dar pentru ca, la noi, sunt multi care, pe cat vorbesc asa, lucreaza ca si cand nu ar fi convinsi de aceea spun, poate nu e de prisos sa ne aruncam un moment ochii, ca sa vedem ce se petrece in lume. S-au implinit tocmai o suta de ani de cand Germania fusese stearsa din numarul natiunilor libere. Dar cand imprejurarile au lasat-o sa mai respire, ea s-a pus cu harnicie, cu ardoare, sa creeze admirabila organizatie scolara care, in 55 de ani, a dus-o de la cea mai de jos treapta a caderii la culmea aspiratiilor ei, urmarite de secole. In universitatile germane, in gimnaziile ei, in scolile ei cele mai modeste, s-au asezat pe tacute temeliile de arama ale celui mai puternic stat contemporan, puternic pentru ca este un gand, o aspiratie comuna care leaga la un loc pe toti germanii. Ceea ce sabia lui Barbarossa si a lui Carol Quintul nu putuse face in o mie de ani, filosofii si dascalii ai facut in jumatate de secol.
Exemplul Germaniei il urmeaza acum Japonia, ale carei scoli au contribuit poate mai mult decat orice pentru a face, in 40 de ani, din aceste insule necunoscute unul din statele cele mai puternice si mai inaintate. (...)
E lesne de inteles ca pentru popoarele mici, carora nu le este permis a neglija nimic din ce le poate asigura existenta neatarnata, ar fi o dovada de orbire neauzita daca nu ar intelege datoria ce au de a face din scoala pavaza nationalitatii lor. De aceea vedem ca de cele mai multe ori cel dintai act al oricarei actiuni nationale este taramul scolar. (...) Astazi stralucesc pentru noi zile mai bune, dar datoria noastra de a ne ingriji de scoala nu s-a micsorat deloc, din contra.“ Existenta unui popor nu este asigurata atat timp cat toate elementele lui sunt strans unite, si unire nu poate fi daca intregul popor nu se creste si nu se intretine in simtiri comune de iubire de tara si de neam. Intrebarea este daca noi dam destula atentie acestui lucru si daca scoala noastra merita pe deplin numele de scoala nationala.
Cum era firesc in cazul marelui nostru istoric Nicolae Iorga (1871 - 1940), temele majore ale invatamantului romanesc au fost tratate de pe pozitia istoricului de geniu, profund cunoscator nu numai al trecutului propriei natiuni, ci si al evolutiei intregii umanitati. Esenta gandirii lui Nicolae Iorga in sfera de preocupari de care ne ocupam in aceste insemnari a fost exprimata astfel: „Scoala are datoria de a ajuta societatea, de a merge mana-n mana cu ea si de a nu-i sta in cale. Fiecare scoala trebui sa iasa din nevoile societatii, care trebui cunoscute si inaltate, ca sa ajunga la forma pe care sa o serveasca scoala.“
De la marele istoric ne-a ramas o analiza pertinenta a evolutiei invatamantului romanesc, al carui fir calauzitor l-a constituit fructificarea a ceea ce, in prezent, numim resursele umane. Chiar si atunci cand facea trimiteri la experientele altor state, in special ale celor dezvoltate pe vremea sa, Nicolae Iorga nu uita sa remarce ca „adevarul e pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat acela care il cauta“. In acest sens, indemna sa se aplece fiecare diriguitor asupra experientei nationale. In acest cadru a facut deseori trimitere la invatamantul tehnic, la „scoala de format ingineri“. In acelasi timp, avea o viziune asupra procesului formativ care isi vadeste - si in prezent - virtutile. Astfel, el sublinia ca „idealul educatiei e sa dezvolti ceea ce exista ca inclinatie in om si sa nu incerci a-i da insusiri ce nu se gasesc, ca punct de plecare, in insasi fiinta lui“. El continua: „Poti invata in patru feluri: pentru scoala, pentru viata, pentru tine, pentru oricine“. Ceea ce nu insemna ca nu are o optiune clara. Iat-o: „Sa inveti pentru tine, dar sa stii pentru toti“. Nu mai putin expresive sunt gandurile lui Nicolae Iorga despre scoala. Astfel, el spunea: „Ai toata viata scolar, pe care niciodata nu trebuie sa-l pierzi din ochi: tu insuti. Scoala trebuie sa te invete a fi propriul tau dascal, cel mai bun si cel mai aspru“.
Sunt, fara indoiala, exigente situate la nivelul geniului, dar - cu totii - avem datoria de a aspira la cat mai mult si la cat mai bine, ceea ce ne indeamna (sau trebuie sa ne indemne) sa avem modele demne de urmat.
Prima modernizare a Romaniei, din perspectiva educatiei nationale
In cea mai buna traditie a intelectualitatii romanesti, teme esentiale ale procesului educativ si, implicit, ale modului in care se cuvine sa se conceapa formarea specialistilor din toate domeniile au fost tratate si de ilustrul filosof si psiholog Constantin Radulescu-Motru (1868 - 1957). El a abordat aceasta tema tot dintr-o perspectiva istorica, legand-o organic de prima modernizare a Romaniei. Redam - si in ceea ce-l priveste - un semnificativ extras:
„Generatia de la 1848 ne-a obisnuit sa credem ca tot ce era nobil si frumos e o aratare a libertatii si democratiei. Ea a fost prima generatie de romani care a venit in atingere de aproape cu civilizatia apuseana. Mintea ei era nepregatita pentru a pricepe fondul acestei civilizatii, chiar daca inima ei era dornica de progres. In asemenea conditii, s-a petrecut la ea un progres de logica sociala, pe care ii vedem petrecandu-se in toate situatiile asemanatoare. Cuvintele prin care omul se initiaza in cunoasterea unei civilizatii sunt luate drept fortele magice care au produs civilizatia insasi. Libertatea si democratia, in loc sa fie cuvinte prin care se rezuma, in mod sumar, deprinderile castigate de popoarele apusene, de pe urma evolutiei lor sociale si politice, devin seminte insesi din care rasare progresul - seminte usor de transportat, fiindca n-au alta greutate decat aceea a sunetelor vocii. Generatia de la 1848, revenita in tara, avu guvernul pe mana. In loc de a trezi fortele morale ale poporului roman spre o evolutie progresiva, ea instala tirania vorbelor, adica, potrivit lui Lascar Catargiu, „a celei mai cumplite tiranii, in care a gandi e cea mai mare vina, a rade, cel mai mare pacat... Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i e supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul... Sdrobitoarea opresiune a celei mai cumplite tiranii trebuia neaparat sa dea nastere la incercari de revolta. S-au mai gasit si barbati care sa-ndrazneasca a gandi si a rade. Multi dintre ei au cazut jertfa indraznelii lor. huliti si urgisiti de cei mai aproape ai lor, infierati ca reactionari, dusmani ai poporului, ai natiunii, ai libertatii, ai patriei - legenda i-a executat fara mila. Cati au murit, s-au dus, toti cu inima innegrita de credinta ca orice revolta e de prisos, ca legenda va triumfa totdeauna asupra adevarului, ca tirania vorbei si-a cladit un imperiu vesnic in Romania“.
Amaraciunea cu care C. Radulescu-Motru a tratat destinul tragic al unei generatii decisa sa jertfeasca pe taramul emanciparii nationale - prin educatie, in primul rand - nu trebuie sa ne induca in eroare. Nu este vorba aici despre fatalism, ci despre o chemare la preluarea stafetei pasoptiste si ducerea ei mai departe, in noi conditii istorice, unele extrem de vitrege, precum cele din ultimii ani de viata ai ilustrului savant. De fapt, a existat continuitate si in promovarea idealurilor, in pofida timpurilor nefavorabile.
Anvergura intelectuala da masura excelentei
Apropiindu-ne si mai mult de zilele noastre, consider util sa mai supun atentiei cititorilor punctele de vedere ale unor oameni care au insemnat ceva in cultura si stiinta romaneasca. Preocuparile lor diverse si anvergura intelectuala diferita nu a constituit un factor de indepartare a viziunilor lor de ceea ce putem sa numim matca gandirii nationale, ci un veritabil numitor comun, atunci cand competenta si crezul patriotic si-au dat mana.
Vom incepe cu Stefan Odobleja (1902 - 1978), deschizatorul de drumuri in domeniul ciberneticii, care a relevat legaturile profunde, intime, dintre stiinta si tehnica: „Fiecare stiinta este o portiune a unui tot care este stiinta in general. Toate stiintele se inspira reciproc, confirmandu-se ori infirmandu-se una pe cealalta. Progresul unei stiinte determina progresul celorlalte stiinte si invers. Cand vrei sa studiezi o stiinta, trebui s-o compari si s-o apropii de toate celelalte stiinte. Cele mai miraculoase descoperiri ale stiintei pure si ale tehnicii nu sunt, adesea, decat generalizari, analogii, translatii, comparatii, imitatii, apropieri, imprumuturi, adaptari la un domeniu oarecare al ideilor si procedeelor unui alt domeniu“.
In acelasi sens, s-a pronuntat editorul de exceptie, scriitorul Petre Georgescu-Delafras (1885 - 1963): „Cultura are o influenta binefacatoare asupra oricarui om, fie el oricat de slab la minte. Ea ne arata rostul vietii, ea ne arata calea pe care trebuie sa mergem si ne-o lumineaza cu raze din ce in ce mai clare, mai stralucitoare. Prin ajutorul culturii, ne faurim inca din vreme un ideal, pe care tinem sa-l realizam zi cu zi, si care formeaza partea cea mai buna, cea mai frumoasa, a vietii noastre. Ea ne indeparteaza, de asemenea, de apucaturile rele ale semenilor nostri, ne invata sa fugim de ale noastre proprii si ne deprinde sa ne ocupam numai de ceea ce vedem ca este folositor, inaltator. Oricine isi poate da seama ca, in loc sa ne pierdem vremea fara folos, cine stie pe unde - poate prin cine stie ce cafenea, carciuma, colt de strada - este mai bine sa stam acasa sau sa mergem la o biblioteca si sa urmarim cu atentie filele unei carti care ne intereseaza. Daca din doua ore libere cat avem, de regula, cel putin, pe zi, am intrebuinta numai una singura pentru lectura, ar fi de ajuns pentru ca sa obtinem o cultura demna de luat in seama. Sunt atatea carti interesante, ce ne dau invataminte stiintifice, sociale etc., precum si carti literare, care ne descretesc fruntea, care ne dau (buna - n.a.) dispozitie sufleteasca, care ne mai indulcesc viata. Apoi sunt o sumedenie de reviste ieftine, in care se gasesc articole destul de variate si de instructive“.
Poate ca niciodata nu se va vorbi suficient despre importanta lecturii in formarea specialistilor - lectura bine orientata si de scoala - astfel incat orizontul cunoasterii sa se largeasca si sa permita aprofundarea cunostintelor. In aceasta ordine de idei sunt de mare folos reflectiile unui alt mare savant, deopotriva cercetator si scriitor, Mircea Eliade (1907 - 1986). El remarca, intre altele: „Lectura ar putea fi poate un mijloc de alimentare spirituala continua, nu numai un mijloc de informare sau contemplatie estetica. Insa pentru a putea beneficia - in conditiile inspaimantatoarei eterogenitati calitative a informatiilor cuprinse in puzderia de tiparituri din timpul zilelor noastre - de binefacerile ei, trebuie, inainte de toate, sa stim sa triem tipariturile cu care intram in contact, in sensul de a nu citi cartile proaste sau mediocre si de a nu citi pe cele bune la timp nepotrivit. Verificarea lecturilor se face foarte simplu: ne simtim mai bogati, mai vii, mai umani, dupa o anumita carte? Aceasta e intrebarea care trebuie sa si-o puna fiecare. Este cu desavarsire inutil sa citim acele sute de carti care nu ne spun nimic, care nu ne emotioneaza si nici nu ne imbogatesc, acele sute de carti mediocre, seci si, uneori, daunatoare. Asemenea carti se recunosc repede: dupa zece sau douazeci de pagini. Se recunosc prin fluviul lor mediocru de fapte nesemnificative, prin mediocritatea analizelor, prin truismele filosofice si limba literara lipsita de orice valoare. In locul acestor carti, care costa si bani si timp, s-ar putea citi cartile bune sau s-ar putea descoperi carti uitate. Lectura nu ajunge o arta decat in clipa cand stie sa prevada valorile si sa distinga emotiile estetice. Si, ca si orice alta activitate a spiritului omenesc, si arta lecturii nu ajunge o arta nobila, decat prin puterea sa de a prevedea erorile si mediocritatile si prin virtutea de a economisi timpul, cartile esentiale pe care trebui sa le cuprinda o biblioteca personala fiind putine la numar. (...) Problema capitala este deci: prin ce metoda lectura ajunge o functie organica, de asimilare si nutritie, depasind stadiul diletant, in care se afla majoritatea oamenilor? Prin ce mijloc lectura incepe sa ne invete sa gandim, sa intelegem? Majoritatea semenilor nostri citesc, in cel mai bun caz, ca sa afle lucruri noi, ca sa stie cat mai multe lucruri. Dorinta acestora este excelenta la inceputul educatiei, dar e fatala la mijlocul vietii, la maturitate. Trebuie descoperite, atunci, carti care ne ajuta nu sa stim, ci sa intelegem; carti care ne indeamna, fara stirea noastra, la gandire, la examen, la reflectie personala. Daca socotim cartile fundamentale ca un izvor nesecat de energie mentala, lectura ajunge o problema serioasa atat pentru individ, cat si pentru societate.“
La aceste reflectii, ce s-ar putea adauga?
Trecand in revista opiniile unor straluciti exponenti ai culturii romanesti (am operat o selectie care poate fi, desigur, amendata in sensul posibilitatii de a fi fost citate mult mai multe), avem prilejul sa facem - cel putin - doua constatari fundamentale. Prima vizeaza faptul ca personalitati emblematice din alte domenii decat cel al ingineriei s-au intalnit „pe aceeasi lungime de unda“ cu personalitati de marca din sfera stiintelor si practicii tehnice in conturarea profilului educatiei tinerelor generatii, de-a lungul unei perioade relativ indelungate. A doua constatare arata ca, indiferent de domeniul de pregatire, de problemele educatiei si insusirii cunostintelor indispensabile practicarii profesiei, se impune a se realiza un echilibru al activitatii didactice in favoarea formarii unor personalitati autentice, capabile sa duca mai departe traditiile, sa imbogateasca tezaurul gandirii avansate, in stransa conexiune dintre stiinte, intr-o viziune sistemica asupra intregii societati. Cu alte cuvinte, inginerii, ca parte a unui corp social-profesional unic si unitar, au in colegii de alte profesii un suport puternic in vederea propriei afirmari. Dupa cum si reciproca este valabila.
N.R.: Subtitlurile apartin redactiei