Cinci noi solutii de guvernare inteligenta vor fi implementate in proiectul „Alba Iulia Smart City 2018“
Data: 16-31 August 2017
În perspectiva finalizării, în decembrie 2018 - odată cu celebrarea centenarului Marii Uniri - a proiectului Alba Iulia Smart City 2018 (proiect despre care Univers ingineresc a mai informat în numerele anterioare), Primăria Municipiului Alba Iulia a anunţat că va implementa cinci noi soluții de guvernare inteligentă, ca urmare a semnării unui protocol de colaborare cu Industrial Software, unul dintre furnizorii și integratorii importanţi de soluții software și hardware pentru instituţiile administrației publice.
Cele cinci soluţii software inovative sunt:
● O aplicație mobilă pentru raportarea incidentelor, cu ajutorul căreia cetățenii orașului vor putea transmite incidentele observate pe străzile orașului direct de pe telefonul mobil la Dispeceratul Primăriei. În funcție de tipul incidentului transmis, factorii abilitați, prin intermediul Primăriei, vor soluționa problemele semnalate, iar cetățenii vor putea urmări în timp real stadiul soluţionării incidentelor raportate;
● O soluție pentru analiza veniturilor bugetare, care permite colectarea datelor istorice din evidența fiscală, urmată de analiza acestora și definirea unui set de indicatori relevanți și, în final, realizarea unor estimări și prognoze în baza indicatorilor, în funcție de recurența evoluției lor;
● O soluție de barometru public, care include o aplicație web pentru consultarea locuitorilor municipiului cu privire la selecția obiectivelor relevante pentru comunitate și la proiectele concrete propuse pentru finanțare în cadrul fiecărui exercițiu bugetar sau alte teme de interes general. Rezultatele consultării publice vor fi centralizate în vederea analizei și fundamentării deciziilor administrative prin participarea activă a cetățenilor;
● O aplicație de programare online a căsătoriilor;
● Integrarea sistemului de Dispecerat cu alte soluții mobile de raportare a incidentelor, în vederea preluării automate a incidentelor raportate de utilizatorii acestor tipuri de aplicații.
„Până la sfârșitul acestui an vom implementa soluțiile propuse administrației Municipiului Alba Iulia, urmând apoi ca anul viitor să urmărim impactul asupra populației și, în funcție de feedback-ul primit, să oferim suport în ajustarea soluțiilor pentru a obține rezultate cât mai bune. (...) Sperăm ca Alba Iulia Smart City 2018 să fie punctul de plecare pentru multe alte orașe din România", a declarat Cătălin Popa, directorul executiv al Industrial Software, companie care va acoperi în întregime costurile de dezvoltare și implementare ale soluțiilor oferite.
„Încă suntem în faza în care e nevoie să explicăm conceptul de smart pentru a fi înțeles și preluat dincolo de imaginea de SF. (...) Toate soluțiile propuse prin acest parteneriat în Alba Iulia Smart City 2018 nasc un tip de «democrație electronică» în care locuitorii sunt egali prin simplul fapt că fiecare poate sesiza o problemă, solicita o programare a cununiei, exprima o opinie, direct de acasă din vârful patului dacă vrea, fără a-și mai controla agenda cu «cunoștințe» la care poate apela. (...) Toate aceste aplicații au rolul de a face comunicarea directă, fără a mai auzi «faceți dumneavoastră o cerere și o depuneți la...». Sunt convins că în zona privată acest tip de gestiune software a dus la performanță, lăsând în urmă foaia, pixul, calendarul de perete, agenda și alte asemenea unelte", a declarat, la rânsul său, Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia.
Reamintim că Alba Iulia Smart City 2018 reprezintă un proiect-pilot inițiat de Ministerul Comunicațiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), lansat la 2 decembrie 2016, prin care se urmărește ca Alba Iulia să devină primul oraş smart din România. Proiectul se bazează pe dezvoltarea de parteneriate public-privat care vor conduce la integrarea lanţurilor valorice din diverse sectoare de activitate la nivel local și regional. Potrivit MCSI, „industria de IT&C, asociații, institute de cercetare-dezvoltare, universităţi și, nu în ultimul rând, voluntari lucrează împreună la construirea celui mai modern și inteligent oraș din România din punct de vedere high-tech".