Investitii in energetica: modernizarea Statiei 220/110 kV Tihau
Data: 16-31 August 2017
Transelectrica a anunţat finalizarea lucrărilor de modernizare a Staţiei 220/110 kV Tihău, o investiţie de aproape 10 milioane lei. În acest mod, a fost îndeplinit un important obiectiv din programul de modernizare a Sistemului Energetic Naţional (SEN) în vederea echilibrării capacităţilor de profil pe întreg teritoriul ţării. La Tihău este vorba despre o staţie nodală pentru întreaga zonă de vest a ţării, astfel încât să se alimenteze în cele mai bune condiţii consumatorii industriali şi civili în condiţii optime sub aspect tehnic, economic şi social.
De asemenea, această investiţie se integrează unor preocupări la nivel naţional îndreptate spre alinierea SEN la noile standarde şi norme de proiectare şi execuţie în special în ceea ce priveşte fiabilitatea, reducerea timpului de eliminare a defecţiunilor, îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi diminuarea cheltuielilor. Practic, s-au montat echipamente performante şi s-au adoptat modalităţi de funcţionare la nivel european. În acelaşi timp, au devenit mai operative modalităţile de interconectare la nivel european. Este de subliniat că investiţia s-a realizat exclusiv cu fonduri proprii. Reamintim că Transelectrica acoperă întregul teritoriu naţional, dispunând de 81 de staţii de transformare cu o capacitate de circa 38 000 MVA și 8834,4 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV și 750 kV.
Programele de investiţii pentru perioada următoare vor fi susţinute, de asemenea, în principal din surse proprii, dat fiind faptul că Transelectrica obţine constant profituri nete consistente. În primul trimestru al acestui an, profitul net a depăşit 70 milioane lei.