Preocupari de ecologizare la Combinatul Siderurgic de la Galati
Data: 1-15 septembrie 2003
In actuala etapa a modernizarii, in fata unei presiuni sociale tot mai intens exprimate, de protejare a patrimoniului, prejudiciile aduse mediului ambiant, in conditiile in care exista solutii pentru evitarea producerii acestora, devin intolerabile.
Protectia mediului ambiant constituie una dintre provocarile cu care se confrunta planeta noastra si ea este indisolubil legata de dezvoltarea economica. Protejarea mediului inconjurator a devenit una dintre componentele strategiei societatilor comerciale din punct de vedere al imaginii i al avantajului fata de concurenta.
Sub presiunea GARZII DE MEDIU si a altor factori sociali puternici, conducerea ISPAT SIDEX, care a preluat combinatul siderurgic de la Galati, a conceput o strategie de mediu pentru diminuarea impactului activitatii industriale asupra mediului ambiant, in concordanta cu cerintele care vor urma din partea Uniunii Europene.
Proiectele de investitii, urmare acestei strategii de mediu, au in vedere promovarea celor mai bune tehnici existente si disponibile - "Best Available Techniques" (BAT), care sa permita optimizarea consumurilor, economisirea energiei si incadrarea in valori limita de emisii impuse de legislatia romaneasca, aflata intr-un proces de aliniere la cerintele Uniunii Europene.
Societatea comerciala ISPAT SIDEX s-a angajat sa indeplineasca obiectivele de mediu prin:
- respectarea exigentelor legislatiei de mediu;
- initierea si dezvoltarea unui proces de ameliorare continua a performantelor de mediu;
-identificarea riscurilor de accidente majore si prevenirea riscurilor de poluari accidentale, precum si stabilirea actiunilor de prevenire a acestora.
Aceste actiuni se vor materializa prin:
- cercetare si activitati noi care vizeaza reducerea consumurilor energetice;
- reducerea consumului de apa si ameliorarea calitatii apelor evacuate;
- imbunatatirea calitatii aerului din spatiul intrauzinal, in special prin reducerea emisiilor de pulberi;
- imbunatatirea instalatiilor de ardere pentru reducerea consumurilor energetice si concomitent reducerea volumului gazelor arse evacuate in atmosfera;
- gestionarea deseurilor - reciclare sau valorificare;
- colaborarea mai eficienta cu autoritatea locala de mediu.
Tinta declarata a activitatii conducerii ISPAT SIDEX este de a contribui la dezvoltarea combinatului siderurgic, de a asigura satisfacerea clientilor si a actionarilor, de a raspunde asteptarilor personalului propriu si de a proteja mediul inconjurator si resursele naturale.
Principalele proiecte de mediu din anul 2002 au avut urmatoarele efecte ecologice:
* Instalatia de epurare a gazului de cocs, la Sectia chimica a Uzinei Cocso-Chimice. Desulfurarea gazului de cocs are urmatoarele efecte: obtinerea unui gaz de cocs epurat, de calitate, care prin folosirea in instalatiile de ardere nu vor conduce la depasirea normelor de mediu si reducerea cu cca 10.000 t/an a emisiilor de SO2.
* Modernizarea filtrelor de la sortarea cocsului, la Uzina Cocso-Chimica, de la concasare cocs si de la furnalul nr. 5 in cadrul Uzinei Aglomerare-Furnale, cu urmatoarele efecte: reducerea emisiilor de pulberi evacuate la cosul de fum cu cca 390t/an; incadrarea emisiilor de pulberi in limita legala.
* Continuarea decolmatarii iazului tehnologic Malina Nord, prin escavare si reciclare in sarja de aglomerare a minereului marunt a slamului extras, cu urmatoarele efecte: reducerea consumului de minereu de fier la Fabrica de Aglomerare (continutul de fier al slamului este de 35 - 45%); asigurarea refacerii capacitatii de decantare si epurare naturala a baltii Malina.
* S-au achizitionat doua autospeciale pentru maturat si aspirat praf de pe drumurile si platformele din incinta combinatului, ce au ca efect: reducerea pulberilor antrenate de curentii atmosferici; imbunatatirea calitatii aerului din spatiul intrauzinal.
* Instalatie de epurare a apelor uzate de la instalatia de spalare a gazelor arse de la convertizorul Otelariei nr. 1. Recuperarea slamului fin, de otelarie, direct de la sursa de colectare, prin montarea unui epurator centrifugal, a avut drept efect: reducerea cu cca 20.000t/an a cantitatii de slam evacuat in iazul Malina;
reglarea ph-ului apei uzate evacuate in Balta Malina.
Si pentru anul acesta, ISPAT SIDEX a aprobat un numar de 16 proiecte de modernizari ce urmaresc reducerea impactului de mediu, unele demarate, altele pentru care se mai cauta finantare.