„REDESCOPERIREA“ DEMNITATII
Data: 1-15 septembrie 2006
Actualele discutii referitoare la pozitionarea României pe europiata muncii sunt – în mare parte – tardive, inutile. Nu discutam aici despre corectitudinea unor reglementari, a unor solutii, ci doar despre faptul ca nicio tara care se respecta nu îsi încalca propriile angajamente. Prin urmare, tema nu consta în legitimitatea revendicarii de a se modifica unele întelegeri (în cazul de fata, obligatiile asumate la negocierile de aderare, mai ales la capitolele referitoare la piata muncii), ci în modul în care s-a ajuns la anumite formule si modul în care ele urmeaza sa fie aplicate, odata cu aderarea la UE.
Atunci când doresti sa faci parte dintr-o anumita structura, nu poti sa-ti impui propriile reguli, ci te angajezi sa le respecti pe cele existente. În aceasta privinta nu mai este nimic de discutat. Nimeni nu te forteaza sa dobândesti calitatea de membru al UE. Tot atât de adevarat este, însa, ca la negocierile pentru aderare se cuvenea sa se adopte o atitudine demna. Din pacate, aceasta conduita n-a fost promovata consecvent, în toate împrejurarile. S-au acceptat tot felul de obligatii, fara o negociere în adevaratul înteles al cuvântului, inclusiv pe tema atât de sensibila, atât de importanta pentru numerosi concetateni, reprezentata de posibilitatea de a lucra în tarile membre ale UE.
În calitate de parteneri (indiferent de tari, de structuri) nu-ti poti câstiga prestigiu, respect daca adopti o pozitie umila, subalterna. În tarile unde valorile democratiei, ale autenticului umanism nu sunt doar deziderate (ca la noi, în majoritatea cazurilor) sunt apreciate în cel mai înalt grad verticalitatea, demnitatea personala si nationala. Numai de pe asemenea pozitii poate sa fie vorba despre reciprocitate, despre un parteneriat real. Repetam asemenea adevaruri pentru a avea imaginea fundalului în care oficialitati de cel mai înalt rang din tara noastra au amenintat viitorii colegi din tarile membre ale UE ca România va raspunde cu aceeasi moneda la eventualele masuri restrictive. Aparent, am avea de-a face cu „redescoperirea“ demnitatii. De ce aparent? Pentru ca este suficient sa ne gândim la gradul complet diferit de atractivitate a pietei muncii la noi si în tarile cele mai dezvoltate din UE. În aceste circumstante, cum mai stam cu reciprocitatea? Ce oferim si ce ni se ofera? Din momentul în care punem astfel de întrebari ne dam seama ca, aici, nu este vorba despre demnitate, ci despre o anumita doza de nerealism. Nu este cu nimic nedemn sa ne asumam propriile limite, propria conditie actuala. Atitudinea belicoasa nu este echivalentul demnitatii. Esential este sa actionam pentru a ne pozitiona cât mai bine, prin propriul efort, prin realizarile noastre cât mai semnificative. Si aceasta este o chestiune de demnitate, adica respectul fata de noi însine, metamorfozat în factor propulsor al progresului. (T.B.)