GHEORGHE IONESCU–SISESTI (1885 – 1967) Agronom de valoare, recunoscut in tara si strainatate, a lasat generatiilor care au urmat o valoroasa opera stiintifica originala
Data: 1-15 septembrie 2007
Gheorghe Ionescu-Sisesti s-a nascut la 16 octombrie 1885 in satul Sisestii de Jos din judetul Mehedinti. Tatal, Constantin Ionescu, era preot, iar mama casnica. Din cei 11 copii ai familiei Ionescu, opt au ramas in viata: patru baieti si patru fete.
Dupa terminarea cursului primar in satul natal, unde singurul invatator – Trandafirescu – preda in acelasi timp intr-o singura incapere la cinci clase, tatal sau, dorind ca fiul cel mare sa imbrace haina preoteasca, urmand a sluji in biserica de la Sisestii de Jos, l-a dus la Ramnicu Valcea pentru a-l inscrie la Seminarul Teologic. Dar ursitoarele ii harazisera copilului un alt destin: nu a fost primit din pricina ca nu indeplinea limita minima de varsta.
Atunci Constantin Ionescu l-a inscris pe Gheorghe la Liceul Traian din Turnu Severin, cu gandul ca in anul urmator sa-l transfere la Seminar. Inteligent, sarguincios si extrem de disciplinat, elevul Gheorghe Ionescu s-a remarcat printre colegii lui, capatand o bursa de studii, fiind premiant de onoare, iar numele lui figureaza si astazi pe placa de marmura a liceului, alaturi de al celor mai straluciti elevi.
Visul tatalui sau s-a spulberat, dar un alt vis a inceput sa incolteasca in mintea fiului atunci cand, elev in clasa a 4-a de liceu, a fost trimis la Bucuresti la concursul Societatii Tinerimea Romana, unde a obtinut premiul I.
Patru ani mai tarziu a publicat in paginile revistei Albina articolul intitulat In chestiunea taraneasca.
In anul 1905 a absolvit cursurile liceului si a sustinut examenul general atat pentru sectia reala cat si pentru cea moderna, dobandind la ambele calificative maxime.
La 1 octombrie al aceluiasi an s-a inscris ca soldat voluntar la Regimentul 17 Infanterie din Turnu Severin. In tot timpul stagiului militar a pastrat legaturi cu cateva redactii si a publicat in revista Ramuri de la Craiova recenzii, articole si nuvele. Gheorghe Ionescu-Sisesti a fost colaboratorul revistei Ramuri vreme de 60 de ani, pana in 1965.
Desi avea inclinatii certe pentru literatura si matematica, spre uimirea profesorilor si colegilor sai, care il stiau dotat in aceste domenii, s-a hotarat pentru profesiunea de agronom si a plecat in Germania, la Scoala Superioara de Agricultura de la Hohenheim, fiind sprijinit de directorul si profesorii Liceului Traian.
Astfel, in toamna anului 1906, merituosul elev a luat drumul Germaniei, avand in bagajele sale certificatul elogios, semnat de 17 profesori, in care i se atestau meritele si in baza caruia i s-a acordat un ajutor anual din bugetul judetului Mehedinti.
Impreuna cu cativa colegi (studenti romani), a infiintat la 9 noiembrie 1908 Societatea Studentilor Romani Germania – Romania, in cadrul careia aveau loc serate muzicale, literare si artistice, in care prezenta autorilor romani era predominanta. Manifestarile oferite de membrii societatii se bucurau de succes, fiind aplaudate de cadrele didactice, ca si de studentii germani.
Nu si-a neglijat insa nici activitatea publicistica si astfel viitorul agronom a continuat sa publice articole cu un pronuntat caracter agricol in revistele Campul si Jurnalul Societatii Centrale Agricole din Romania. Problemele dezbatute se refereau fie la Pasunatul vitelor, fie la Livezile si ingrijirea lor sau Analiza laptelui, inspirate mai putin din cursurile si lucrarile practice ale scolii si mai mult din necesitatea de a contribui la fundamentarea unui program atotcuprinzator pentru agricultura tarii noastre.
La 9 martie 1909, studentului roman Gheorghe Ionescu i se decerneaza diploma cu calificativul Foarte bine spre eminent. In toamna aceluiasi an s-a inscris la Sectia de Agronomie a Universitatii din Jena, vestita institutie de invatamant superior ale carei cursuri le urmase, in urma cu ani, un alt remarcabil student roman, celebrul Grigore Antipa, care a obtinut in 1892 titlul de Doctor in stiintele naturii.
Doi ani mai tarziu, G. Ionescu-Sisesti si-a sustinut teza de doctorat cu dizertatia Agricultura taraneasca din Romania.
La data de 11 februarie 1911, Universitatea din Jena i-a acordat titlul de Doctor in filozofie, agronomie, botanica si economie politica.
Avea varsta de 26 de ani cand, in toamna lui 1911, debuta in profesiunea de inginer agronom, ca administrator al fermei Clenciu-Spantov din judetul Ilfov, proprietate a statului roman. Avand vigoarea tineretii si – ceea ce este si mai important – nazuinta spre realizarea unor idei privind agricultura inceputului de secol XX, a desfasurat o munca practica cu nenumarate experimente stiintifice menite sa duca la imbunatatirea soiurilor de grau, mazare, fasole si porumb.
In anul urmator a participat la Congresul Agricol din 18 – 20 noiembrie 1912, remarcandu-se prin comunicarile sale originale si indraznete. Ministrul in functie i-a oferit postul de administrator al fermei Scolii Superioare de Agricultura de la Herastrau. In aceasta institutie a debutat in 1913 in activitatea didactica, devenind conducatorul seminarului de practica a elevilor.
In 1915, Scoala de Agricultura de la Herastrau a primit statutul de invatamant superior si G. Ionescu-Sisesti a fost numit conferentiar, apoi sef al Catedrei de agronomie generala, post pe care l-a detinut pana in anul 1958.
Copilaria viitorului om de stiinta G.Ionescu-Sisesti a fost animata de pasiunea pentru tainele naturii. Inca din studentie a visat sa faca experiente cu programe de lunga durata, care sa conduca la practicarea stiintifica si eficienta a agriculturii. Si visele din tinerete au inceput sa se realizeze. A fondat primul institut de cercetari agricole din Romania (ICAR), al carui director a devenit in anul 1928. In acest cadru a condus multiple cercetari privind imbunatatirea soiurilor la principalele plante de cultura: grau, porumb, mazare si fasole, in functie de sol, aplicarea diferentiata a ingrasamintelor, precum si diferite metode de incrucisare. A elaborat noi metode de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase si sarate, devenind in scurt timp, gratie unei sustinute activitati stiintifice, conducatorul necontestat al scolii romanesti de agricultura.
La propunerea lui Grigore Antipa a fost primit, in anul 1925, membru corespondent al Academiei Romane. Zece ani mai tarziu a devenit membru titular. In ziua de 25 mai 1936 a fost ales vicepresedinte al prestigiosului for stiintific, functionand in aceasta calitate intre anii 1938 – 1941 si 1959 – 1963. Mai multe academii si societati stiintifice de peste hotare l-au ales membru de onoare. A fost decorat cu diverse ordine si inalte distinctii.
Gheorghe Ionescu-Sisesti a functionat ca ministru al agriculturii, domeniilor si cooperatiei in patru etape ale guvernarii liberale conduse de Gh. Tatarescu (1931 – 1932, 1937, 1938 si 1939 – 1940). In timpul ultimului sau mandat ministerial a construit din fonduri proprii o scoala in satul natal.
Cei care l-au cunoscut au fost profund impresionati de extraordinara lui putere de munca, desfasurata pe o perioada de mai mult de o jumatate de secol, mereu insufletit de tot ceea ce era nou.
Un exemplu de claritate a ideilor sale l-a reprezentat modul in care vedea rolul matematicii. Dupa cum arata intr-o conferinta tinuta la AGIR, in 1935, Viata moderna se dezvolta sub semnul matematicii, fiind necesara biologului, economistului, dar si artistului.
Academician, doctor in stiinte agricole, profesor universitar sunt titluri ce caracterizeaza un savant cu orizont larg, un pedagog desavarsit si un cercetator pasionat, care a lasat posteritatii o bogata bibliografie, formata din aproximativ 300 de titluri, pe care le enumeram statistic, pe sfere de preocupari: 66 de publicatii stiintifice, 8 tratate si cursuri, 122 de articole de orientare si documentare, 75 de articole de popularizare a stiintelor agricole, 16 biografii de personalitati, precum si o seama de recenzii si cateva nuvele. Dintre lucrarile stiintifice de referinta notam Cursul de agrologie (1922) si tratatul Agrotehnica, publicat in 1947.
A format si a instruit nenumarate cadre pentru agricultura. A fost un suflet nobil, iubitor de natura, dar si de oameni.
Omul cu mintea ascutita si gandirea profunda, savantul cu o memorie uimitoare, rar intalnita, a plecat dintre noi la 4 iunie 1967.