Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic
Data: 1 - 15 septembrie 2012
Orizonturile fara limite ale stiintei
In fiecare an, in perioada 4 - 10 octombrie, este marcata Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic, sarbatoare internationala a stiintei si tehnologiei si a contributiilor acestora la imbunatatirea conditiei umane. In acest context, Agentia Spatiala Romana (ROSA), coordonatorul national al activitatilor din domeniul spatial, a adresat invitatia catre toti iubitorii spatiului sa contribuie la desfasurarea editiei din acest an. Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic este dedicata in primul rand profesorilor, elevilor si studentilor, fiind, insa, deschisa participarii tuturor. Institutii publice, firme, muzee, organizatii non-profit, cadre didactice, chiar si persoane fizice pot organiza evenimente pentru a sarbatori spatiul.
In anul 2011 au avut loc peste 100 de evenimente in mai bine de jumatate din judetele Romaniei, plasand tara noastra pe primul loc in lume ca participare. Evenimentele au fost diverse, de la spectacole, proiectii de filme, carnavaluri spatiale pana la lansari de rachetomodele. Imaginatia si inventivitatea organizatorilor si participantilor s-au dovedit fara limite, iar frumusetea spatiului cosmic si entuziasmul participantilor sunt o garantie ca in Romania o noua generatie de oameni de stiinta se afla in formare. Si in anul 2012, romanii sunt asteptati sa contribuie la sarbatorirea Saptamanii Mondiale a Spatiului Cosmic, Agentia Spatiala Romana oferind diplome celor mai merituosi organizatori.
Reamintim ca Adunarea Generala a ONU a decis, in anul 1999, ca acest eveniment sa aiba loc in fiecare an intre 4 si 10 octombrie, sarbatorind lansarea, la 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorarii spatiului cosmic, precum si semnarea, la 10 octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guverneaza activitatile statelor in explorarea pasnica a spatiului cosmic, inclusiv a Lunii si a celorlalte corpuri ceresti.