IMPRESII DE LA CEA DE A VII-A EDITIE A SIMPOZIONULUI STIINTIFIC AL INGINERILOR ROMANI DE PRETUTINDENI – SINGRO 2006
Data: 16-30 septembrie 2006
Am luat parte la toate editiile de pana acum ale Simpozionului, avand astfel prilejul sa întalnesc mereu oameni remarcabili, cu competenta tehnica înalta, cu vederi largi privind dezvoltarea economica si sociala generala si, în acest context, asupra rolului central al tehnologiei si al inginerilor. În contactele avute cu multi colegi veniti din alte tari sau cu colegii ingineri care activeaza în Romania, am gasit mai întotdeauna o întelegere profunda a ideii de colaborare, mai ales în conditiile de astazi, cand progresul mijloacelor de comunicatie si de transport face posibila interactiunea directa a specialistilor aproape indiferent de locul în care ei se gasesc.
Simpozionul stiintific al inginerilor romani de pretutindeni este unul din roadele de pret ale actiunii generale a AGIR, inclusiv al modului în care asociatia noastra întelege propasirea tarii si atragerea la înfaptuirea acesteia a colegilor cate traiesc pe alte meleaguri. Editia din acest an a fost, cred, cea mai buna de pana acum, prin tematica, prin calitatea lucrarilor prezentate si a dezabaterilor, prin contactele care s-au stabilit între participanti. Au fost abordate subiecte care sunt astazi la ordinea zilei pe plan mondial. Îmi voi permite sa relev numai cateva dintre prezentari, remarcand însa totodata continutul si meritele celor mai multe dintre comunicarile la Simpozion. Mentionez, de exemplu, tratarea problemei raportului între cresterea cerintelor de energie si diminuarea resurselor energetice conventionale, de catre colegii Petre Toma si Petre Pitulescu, remarcabila analiza a principiilor dezvoltarii durabile cu luarea în considerare a resurselor necesare acestei dezvoltari, prezentata de profesorul Gheorghe Zaman si de colegul Zenovic Gherasim. Un loc aparte îl ocupa examinarea atenta a rolului organismelor sociale si al responsabilitatii statului în gestionarea resurselor naturale în general, a celor energetice în particular, în lucrarea prezentata de catre profesorul Ioan Gaf-Deac si de colaboratorii sai.
Tematica generala a dezvoltarii durabile si, în cadrul acesteia, a însemnatatii cresterii eficientei cu care sunt folosite resursele naturale, a fost abordata de catre domnul senator Ion Iliescu. În prezentarea sa, domnul Ion Iliescu a reamintit ca ideea de dezvoltare durabila se sprijina pe pilonii reprezentati de mediul înconjurator, de activitatea economica, de participarea sociala si de diversitatea culturala. În acest context, autorul a remarcat semnalele de alarma formulate în decursul ultimelor decenii în rapoartele elaborate de Clubul de la Roma, al patrulea din acestea subliniind necesitatea de a elimina caracterul nerational al dezvoltarii economice, exprimat prin risipa de resurse si poluarea mediului ambiant. De asemenea, din acelasi cadru conceptual fac parte rapoartele si studiile privind starea lumii si obligativitatea abordarii globale a problemelor dezvoltarii si protectiei mediului înconjurator. Foarte importanta a fost sublinierea ideii potrivit careia modelul economic global devine cea mai mare provocare pentru secolul XXI. Printre altele, domnul Ion Iliescu a remarcat ca economia mondiala a crescut în ultima jumatate de secol în ritmuri deosebit de înalte, produsul mondial global amplificandu-se de sapte ori în acest interval de timp. Pe de alta parte, în aceasta perioada decalajele economice cresc, iar nivelul saraciei pe glob nu s-a micsorat. Cauza principala este reprezentata de regulile de functionare a pietei, care s-au extins la nivel planetar, situatie care reclama introducerea de corective. Aplicarea de corective este impusa nu numai de adancirea fenomenelor de polarizare sociala, ci si de contradictiile între formele actuale de crestere economica si impactul acestora asupra mediului.
Cred ca ideile prezentate în cadrul Simpozionului trebuie sa reprezinte în continuare o preocupare a AGIR si a inginerilor nostri, îndeosebi în conditiile viitorului statut al Romaniei, de tara membra a Uniunii Europene.