DEZVOLTAREA SI COMPETITIVITATEA INDUSTRIEI, O NECESITATE DE PRIM ORDIN
Data: 1-15 octombrie 2003
Despre rolul industriei in dezvoltarea economiei si a vietii sociale s-a scris si s-a vorbit mult. Cu toate acestea - si ignorand realitatile din tarile dezvoltate - inca mai exista opinii ca dezvoltarea Romaniei trebuie sa se bazeze pe agricultura, turism si prelucrarea lemnului. De fapt, tendintele de minimalizare a rolului industriei in Romania sunt mai vechi. Ele s-au manifestat si printr-o campanie desantata inca din primii ani de dupa 1990. Aceasta campanie a fost sustinuta si de politicile monetare, financiare, fiscale si de creditare care au dus la decapitalizarea intreprinderilor si au provocat procesul de deteriorare a competitivitatii ce a urmat. Epitetele de felul "gramada de fier vechi", "mastodont", "energofaga", "perdanta" au facut istorie in scrierile pamfletarilor ce au glosat pe marginea prabusirii ei. S-a ajuns pana acolo incat conceptul de "dezvoltare industriala" sa fie scos din chiar prevederile unor documente programatice referitoare la dezvoltarea tarii. {i toate acestea, in ciuda evidentei care arata ca, pe scara nivelurilor de dezvoltare exprimata de PIB/locuitor, in frunte se afla tarile puternic industrializate, iar celelalte mai la urma.
Din fericire, guvernantii nostri au inceput treptat sa inteleaga ca drumul Romaniei spre prosperitate, cu atat mai mult in conditiile integrarii europene si ale globalizarii, trece numai prin industrie. Fara o industrie puternica si competitiva nu se pot asigura nici locuri de munca si nici resursele necesare pentru subventionarea agriculturii, pentru infrastructura de care depinde turismul si nici cele pentru asigurarea serviciilor sociale. Aceasta intelegere a fost oglindita si de aparitia pe parcurs a unei multimi de strategii, programe si de politici industriale. Din pacate, nu s-a actionat in aceeasi masura si pentru aplicarea lor in practica.
Acum se vorbeste despre "reindustrializarea" tarii. Conceptul este neinspirat! Pentru ca Romania inca mai dispune de o baza tehnologica, manageriala, de cercetare si de specialisti care permit o continuare a dezvoltarii industriale competitiva. |nca din secolul al XIX-lea in Romania au luat fiinta unitati industriale din siderurgie si metalurgie, din constructia de masini, din chimie, fabrici de ciment, de celuloza si hartie, de sticla, de textile si pielarie, de morarit si panificatie, unitati de productie energetica. Exploatatiile si prelucrarile petroliere au fost primele in lume, iar cele de carbune, de metale utile sau de aur isi au originea cu milenii in urma. {coala tehnica romaneasca a dat civilizatiei industriale personalitati de varf si multe realizari de prestigiu. Pe aceasta baza s-a dezvoltat si industria dintre cele doua razboaie mondiale. Aceasta a fost zestrea pe temelia careia s-a ridicat apoi puternica industrie romaneasca de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In 45 de ani au fost investite valori, eforturi si sacrificii uriase, inclusiv pentru introducerea celor mai avansate tehnologii ale timpului. |n industrie au fost introduse si peste 150 de licente straine: in minerit, in energetica, chimie, metalurgie, constructia de masini, industria usoara, in cea alimentara, inclusiv in exploatatiile agricole. |n industrie au fost introduse si peste 1600 de importuri complexe achizitionate chiar din tarile dezvoltate industrial. Din pacate, efortul investitional extensiv nu a fost insotit, in ultimii ani ai perioadei, si de unul necesar pentru cresterea performantei si imbunatatirea competitivitatii. Rambursarea fortata a datoriilor externe a franat acest efort, iar politicile economice ale tranzitiei l-au desavarsit. Cu toate acestea, astazi inca nu se poate pune problema "reindustrializarii", ci a dezvoltarii industriei. Ca un proces de crestere in continuare, nu ca unul luat de la inceput. Se pune problema restructurarii si modernizarii pornind de la fondul industrial, al celui de cercetare si de specialisti inca existent. Restructurarea o intelegem ca un proces continuu de adaptare la cerintele competitivitatii de azi. Iar "lichidarea" trebuie sa reprezinte ultima instanta si nu tinta acestui proces. Restructurarea, ca si privatizarea, constituie instrumente si nu un scop al politicilor industriale. Cu un singur tel: cresterea prosperitatii si a nivelului de trai.
Astazi starneste, insa, ingrijorare faptul ca dupa 13 ani de reforma, cu toata cresterea de PIB, a volumului exportului, cu toata scaderea inflatiei si cresterea rezervei valutare la BNR raportate in ultimii ani, efectele nu se regasesc si in nivelul de trai al marii majoritati dintre cetatenii tarii. Iar calitatea serviciilor sociale este tot mai scazuta. Clarificarea acestui paradox trebuie sa faca obiectul unor analize complexe mai aprofundate. Ca au crescut importurile de autoturisme nu este un argument. |n opinia noastra, analiza macroeconomica nu trebuie sa se opreasca numai la indicatorii amintiti. Ea trebuie adancita, sa puna in evidenta, de exemplu, si evolutia indicatorului referitor la produsul national brut, inclusiv a raportului PNB/PIB. Se va putea constata ca, in cazul Romaniei, acest raport a devenit tot mai mult subunitar, asa cum se afla numai in tarile slab dezvoltate. |n vreme ce in tarile dezvoltate raportul este de regula supraunitar. |n aceasta directie trebuie sa fie orientata si dezvoltarea de la noi. Consideram ca si in procesul de privatizare, atat cat a mai ramas, trebuie sa se urmareasca ca la capatul lui capitalul autohton sa fie preponderent in economia tarii. De aceea, sustinem punctul de vedere exprimat recent de catre primul-ministru cu privire la apararea intereselor economiei nationale atunci cand s-a referit la privatizarea PETROM. Acest punct de vedere trebuie avut in vedere la toate celelalte privatizari mari care sunt in curs, mai cu seama la cele care privesc utilitatile publice de interes strategic pentru economia nationala. Capitalul autohton si, de ce nu, statul roman trebuie sa-si conserve dreptul de control in aceste domenii. Nu este normal "sa-si ia mana" de pe aceste sectoare vitale, sau sa transfere in intregime acest drept unor firme sau capitaluri de stat straine. Nu este vorba de exaltare nationala sau xenofoba. Interesele Romaniei cer ca acest capital sa fie aparat si incurajat, asa cum procedeaza toate tarile dezvoltate, iar promovarea lor nu poate constitui obiectul nici unui repros!
Paradoxul despre care am amintit se mai poate explica si de structura comertului nostru exterior, de deficitele mari inregistrate an de an. Analizele arata ca 70% din exportul nostru din industrie se realizeaza cu produse fabricate in lohn, ajungand pana la 90% la produsele din industria usoara. Se exporta produse in care sunt incorporate prea putine componente si materiale fabricate in tara, produse obtinute cu salariile cele mai mici si care contin valori adaugate scazute sau negative. |n vreme ce capacitatile noastre de produse pe orizontala sunt oprite, iar importurile cresc tot mai mult. |n fata unor astfel de evolutii, statul nu are dreptul sa stea nepasator. Consumul de produse fabricate in tara trebuie sa fie sprijinit in modul cel mai ferm, cu atat mai vartos in domeniul consumurilor pentru nevoile bugetare. Nimic nu impiedica, de exemplu, ca pentru nevoile institutiilor publice sau ale societatilor comerciale cu capital majoritar de stat sa se achizitioneze autoturisme, echipamente si materiale cu prioritate produse in tara. Conceptul "Fabricat in Romania" trebuie sa fie sustinut cu fapte, nu numai declamat, asa cum au facut si fac la nevoie toate tarile. La fel trebuie procedat si in cazul lucrarilor pentru realizarea programului national de sosele si autostrazi, care costa multe miliarde de dolari. Pentru realizarea lor trebuiesc promovate cu prioritate solutii in care sa se utilizeze produse si utilaje fabricate in Romania. Cu atat mai mult cand aceste solutii sunt mai ieftine, mai trainice si mai ecologice. Este de neinteles de ce soselele si autostrazile de la noi se realizeaza numai in solutii in imbracaminti pe baza de asfalt, cu firme, asistenta, materiale si utilaje din import, in loc sa se execute din beton de ciment, solutii care sunt mai ieftine cu 20-30%, au o durata de exploatare de 10 ori mai lunga, asigura o economie de 20% la transportul greu si sunt mai ecologice. |n conditiile climaterice de la noi, cu variatii de temperatura intre -300C si +40oC, solutiile pe beton, nu pe asfalt, sunt cele mai indicate. Ele pot fi realizate numai cu materiale, utilaje si asistenta tehnica din tara. Cu toate ca in acest sens s-au pronuntat in mai multe randuri si cercurile de specialitate de la noi si din strainatate, si cu toate ca avantajele betonului de ciment au fost dovedite, inclusiv pe mii de kilometri de sosele realizate, soselele de la noi se fac numai pe baza de asfalt.
Relansarea si dezvoltarea industriei sunt nu numai o necesitate obiectiva, dar si o conditie fundamentala de care depinde locul pe care il va ocupa Romania in cadrul integrarii europene si globalizarii. Pentru cucerirea acestui loc este necesar sa se faca si mai ferm pasul de la abordari strategice si programe de intinsa perspectiva, catre masuri pragmatice pe care le cere economia reala acum!