Blitz
Data: 16-31 ianuarie 2011
? Experiment pentru crearea ploilor artificiale. Un experiment pentru crearea ploilor artificiale a fost finalizat cu succes in Emiratele Arabe Unite. Proiectul climatic, denumit Weathertec, a costat aproximativ 11 milioane de dolari si consta in acumularea unor ioni negativi prin dispozitive speciale, ceea ce duce la formarea unor nori de ploaie. In 2010, oamenii de stiinta au reusit sa provoace 52 de ploi artificiale in zona orasului Al Ain, al doilea oras ca marime din EAU. Ploile artificiale au fost aproape identice celor naturale, provocand localnicilor surprize necunoscute, chiar inspaimantatoare, precum grindina, vanturi puternice si fulgere.
? Intel si IBM anunta dezvoltarea unui supercomputer. Centrul de Supercomputing Leibniz (LRZ) din Garching, Germania, a semnat un contract cu IBM pentru a dezvolta un supercomputer de uz general, dotat cu cele mai noi procesoare Intel Xeon. Acesta urmeaza sa fie folosit in scopuri de cercetare si va folosi o tehnologie noua de racire bazata pe apa calda, care va reduce consumul de energie cu 40%. LRZ se ocupa de descoperiri stiintifice, de la cosmologie si originile universului pana la seismologie si prognozarea vibratiilor unui cutremur. Pentru a face performantele disponibile unei game cat mai largi de utilizatori, acest sistem cu scop general va folosi peste 14.000 procesoare Intel Xeon de generatie urmatoare. Performanta supersistemului va fi de 3 petaflop, echivalentul a peste 110.000 de PC-uri. Pentru a avea un alt termen de comparatie, performantele acestui computer reprezinta echivalentul a trei miliarde de persoane care ar folosi calculatoare de buzunar pentru a face fiecare cate un milion de calcule pe secunda.
? Azerbaidjanul va livra UE cantitati substantiale de gaze naturale. Azerbaidjanul va livra cantitati substantiale de gaze naturale Uniunii Europene, iar UE va oferi statului caspic acces la piata comunitara, potrivit unei declaratii comune semnate de seful executivului european, José Manuel Barroso, si presedintele azer, Ilham Aliyev. Declaratia comuna este un pas important in realizarea Coridorului Sudic pentru transportul gazelor si diversificarea aprovizionarii Europei, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene. Coridorul Sudic include mai multe proiecte de constructie a unor gazoducte, ca Nabucco, Interconectorul Turcia-Grecia-Italia (ITGI), White Stream si TAP (Trans Adriatic Pipeline).
? Hartie din orez si resturi de grau. Pentru a-si reduce costurile si impactul asupra mediului, cel mai mare producator de hartie din Taiwan intentioneaza sa foloseasca drept materie prima intr-o fabrica din China boabele de orez si spicele de grau. Potrivit green-report, producatorul, Yuen Foong Yu Paper Manufacturing Co Ltd, vrea sa renunte la procesul de productie bazat pe chimicale si sa inceapa sa faca hartie ecologica din a doua jumatate a anului 2011 in fabrica pe care o detine in estul Chinei. Compania a investit deja 8 milioane de dolari pentru a construi o fabrica de pulpa bio, care va fi folosita ca materie prima pentru hartie. Presedintele companiei a afirmat ca din 100 de kilograme de lemn se pot obtine 20 de kilograme de pulpa pentru hartie, insa din 100 de kilograme de orez si resturi din procesarea graului, care in prezent sunt aruncate la gunoi, poate obtine 70 – 80 kilograme de pulpa.