In Bihor, scoli profesionale pe model german pentru viitoarele parcuri industriale
Data: 16-31 ianuarie 2017
Consiliul Judeţean Bihor a încheiat, la mijlocul lunii ianuarie a.c., un protocol de colaborare cu Şcoala Profesională Germană Kronstadt din Braşov, în baza căruia, pe lângă parcurile industriale gestionate de Consiliul Județean vor funcționa școli care vor forma tineri în sistem de educație dual pentru domeniul tehnic. Documentul a fost semnat de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, și de Werner Braun, președintele Clubului Economic German din Brașov, coinițiatorul Școlii Profesionale Germane Kronstadt. În baza protocolului, Clubul Economic German va furniza, de asemenea, know-how-ul necesar lansării unui parteneriat între Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar și întreprinzătorii din judeţ. „Avem nevoie de muncitori calificați, în funcție de nevoile mediului de afaceri din Bihor, tineri formați în școli românești după modelul german", a precizat Traian Bodea.
Şcolile ar urma să fie înfiinţate de CJ Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi vor fi amplasate în mai multe zone din Bihor, unde autorităţile pregătesc amenajarea şi deschiderea unor parcuri industriale (Tileagd, Beiuş şi Săcuieni).
Potrivit reprezentanţilor CJ Bihor, în Germania, sistemul este susținut în proporție de 100% de stat, în timp ce, în România, sprijinul oferit de stat școlii din Brașov este de 200 lei/elev/lună, iar agenții economici locali dublează această sumă. „Trebuie să identificați meseriile de care aveți cea mai mare nevoie și să funcționați în cadrul unei organizații. Veți beneficia de tot sprijinul pe care Clubul Economic German poate să îl ofere", a precizat Werner Braun.