Moneda euro a implinit 20 de ani ♦ Euro este, in prezent, moneda a 340 de milioane de europeni din 19 state membre ale UE
Data: 16-31 ianuarie 2019 2019
La începutul lui 2019, moneda comună a Uniunii Europene, euro, a împlinit 20 de ani. În urmă cu două decenii, la 1 ianuarie 1999, 11 state membre ale UE lansau o monedă comună, euro, și instituiau o politică monetară comună sub supravegherea Băncii Centrale Europene. Astăzi, deși încă tânără, moneda euro este deja moneda a 340 de milioane de europeni din 19 state membre. Moneda unică a adus avantaje concrete atât gospodăriilor, cât și întreprinderilor și guvernelor europene: prețuri stabile, costuri mai mici ale tranzacțiilor, economii protejate, piețe mai transparente și mai competitive și intensificarea comerțului. Este a doua monedă ca importanță în lume, aproximativ 60 de țări din întreaga lume utilizând moneda euro sau legându-și propria monedă de euro. Se așteaptă ca și alte state membre ale UE să adere la zona euro după ce vor fi îndeplinit criteriile.
Lansarea monedei euro a marcat punctul culminant al unui proces de durată, care începuse cu mult timp înainte. Ca urmare a tulburărilor monetare mondiale din anii ´70 și ´80, anumite țări europene au devenit vulnerabile și s-a simțit necesitatea unor soluții la nivel european. În plus, odată cu crearea unei piețe unice, utilizarea unei monede unice în Europa ar fi facilitat desfășurarea activităților economice și comerciale. După decenii de discuții cu privire la modul în care se putea realiza uniunea economică și monetară, în 1988 a fost înființată Comisia Delors. Sub președinția lui Jacques Delors, președintele Comisiei Europene din acea perioadă, Comisia Delors a examinat măsurile specifice, progresive care urmau să ducă la crearea unei astfel de monede unice. Moneda unică a fost adusă „la viață" prin acordul pe care l-au semnat liderii politici în 1992 la Maastricht, pe baza raportului Comisiei Delors și a negocierilor care au urmat. Astfel, semnarea Tratatului de la Maastricht a reprezentat un moment simbolic în trecerea la moneda euro. În 1994, Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, și-a demarat activitățile pregătitoare care urmau să permită Băncii Centrale Europene (BCE) să își asume responsabilitatea desfășurării politicii monetare în zona euro. În consecință, la 1 iunie 1998, BCE a devenit operațională.
La 1 ianuarie 1999, a fost lansată moneda euro, devenind moneda oficială a 11 state membre, iar responsabilitatea pentru politica monetară a fost încredințată Băncii Centrale Europene și Eurosistemului. După trei ani în care euro a apărut în extrasele de cont ale cetățenilor alături de monedele naționale, bancnotele și monedele euro și-au făcut apariția în 12 țări care au luat parte, astfel, la cel mai mare schimb de monede din istorie. Primele țări membre ale zonei euro au fost Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Spania și Portugalia. Grecia a aderat în 2001. De atunci, alte șapte state membre au introdus moneda euro (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia și Slovenia). (Sursa: Comisia Europeană)