Institutul de Chimie Macromoleculara „Petru Poni“ din Iasi, 70 de ani de activitate
Data: 16-31 octombrie 2019
Academia Română, prin Secţia de Ştiinţe Chimice, a organizat, la jumătatea lunii octombrie a.c., sesiunea aniversară Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni - 70 de ani de activitate, prilej cu care numeroşi oameni de ştiinţă au relevat, în comunicările susţinute, contribuţia institutului la dezvoltarea cercetării româneşti.
Înfiinţat în 1949, Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni din Iaşi este un reper de excelenţă în cercetarea fundamentală şi aplicată, în domeniile chimie organică şi anorganică şi chimia şi fizica polimerilor, excelenţă recunoscută la nivel european şi demonstrată de mii de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate şi de zeci de proiecte de cercetare realizate în colaborare cu parteneri externi. Tematica institutului a fost orientată de-a lungul anilor atât către cercetarea aspectelor fundamentale din toate ramurile chimiei şi a unor domenii interdisciplinare - aplicaţii tehnologice de înaltă performanţă, protecţia mediului, managementul deşeurilor polimerice, aplicaţii biomedicale şi farmaceutice -, cât şi către cercetarea aplicativă. Rezultatele s-au concretizat în soluţii cu aplicabilitate practică, între care biotehnologii de procesare a materialelor lemnoase, obţinerea de materiale spongioase din resurse regenerabile, biomateriale pentru chirurgia cardiacă.
Aşa cum se relevă într-un comunicat al Academiei Române, o parte dintre rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor a fost valorificată printr-o serie de brevete. În perioada 2000 - 2015, OSIM a acordat peste 50 de brevete unor cercetători din institut, dovadă incontestabilă a preocupării acestora pentru reducerea perioadei de implementare a rezultatelor cercetării în economia reală. Proiectele de cercetare sunt realizate, în majoritate, cu finanţare europeană, iar unele dintre acestea au fost date ca exemplu în utilizarea investiţiilor în domeniul cercetării şi inovării.
De-a lungul celor 70 de ani de existenţă, activitatea institutului a fost coordonată de cercetători de prestigiu, membri ai Academiei Române: acad. Radu Cernătescu, acad. Cristofor I. Simionescu, acad. Bogdan C. Simionescu, prof. Ilie Matei şi prof. Ioan Zugrăvescu, membrii corespondenţi. Începând cu anul 1956, institutul a primit numele chimistului şi mineralogului Petru Poni (1841 - 1925), fondator al şcolii ieşene de chimie şi al şcolii româneşti de chimie anorganică, preşedinte al Academiei Române în perioadele 1898 - 1901 şi 1916 - 1920.