PREA MULTI BANI?
Data: 1-15 noiembrie 2006
Am trait sa o vedem si pe asta: la finalul primelor trei trimestre ale anului, s-a constatat ca avem un excedent bugetar de 1,7 la suta din PIB. Si aceasta, intr-un an in care se prevazuse un deficit de cel putin 2,5 la suta din PIB!
Nu trebuie sa fii economist pentru a observa – prin compararea a ceea ce s-a stabilit ca tinta de politica bugetara cu starile de fapt – o contradictie foarte puternica. Cine este de vina? Politica sau realitatea? O asemenea intrebare, aparent absurda, este intru totul justificata.
Initial, prin Legea bugetului pentru 2006, votata de Parlament, s-a aprobat un deficit de 0,5 la suta din PIB. La prima rectificare bugetara, deficitul a urcat la 0,9 la suta, iar la a treia la ... 2,5 la suta. Simultan, s-a anuntat ca incasarile la visteria statului au fost mai mari ca oricand. In aceste circumstante, de ce a mai fost nevoie sa se majoreze succesiv deficitul bugetar?
Explicatia oficiala a fost pe cat de concisa, pe atat de ademenitoare: „Avem programe si proiecte de prima importanta in educatie, sanatate, infrastructura si, tocmai de aceea, ne trebuie multi bani.“ Nu conta ca va creste amenintator gradul de indatorare a tarii, important era sa se rezolve chestiunile presante, urgente, prioritare, vitale (si seria adjectivelor ar putea continua).
Ei bine, n-au existat si nu exista nici programe si nici proiecte care sa acopere integral sumele uriase alocate suplimentar. Au disparut urgentele, prioritatile? Nici vorba. Pur si simplu politica bugetara a fost „croita“ intr-o maniera pe care evitam s-o calificam. Este nepermis ca, in conditiile in care legea interzice orice alocare bugetara in absenta programelor si proiectelor aferente, sa se recurga la suplimentari de-a dreptul impresionante. S-a ajuns la situatia absurda ca, in ultimul trimestru sa existe bani de cheltuit care reprezinta echivalentul a peste 3,5 la suta din PIB. La randul lui, PIB-ul se preconizeaza sa creasca mai mult decat se prevazuse initial. Adica, este vorba despre bani „in plus“ de ordinul miliardelor de RON. In fata acestei situatii, n-ar mai fi nimic de spus in plus. Poate doar ca daca nu exista suficienta responsabilitate in gestionarea banului public, cel mai mult de suferit are tocmai interesul public. Dar, cum raspunderea este adesea o notiune abstracta, sa consideram ca si banii „in plus“ sunt o fictiune. Astfel, cercul absurdului se inchide perfect.