Gara Bucuresti Baneasa va fi redeschisa la jumatatea lunii decembrie
Data: 1-15 noiembrie 2019
♦ Va fi introdus, pentru prima dată, serviciul de transport suburban pentru municipiul Bucureşti
Oficiali ai CFR Călători informează că Gara Bucureşti Băneasa va fi redeschisă operării comerciale permanente ca urmare a introducerii de noi servicii de transport de călători în zona Bucureştiului, odată cu noul plan de Mers al Trenurilor. Potrivit CFR Călători, începând cu data de 15 decembrie 2019, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2019 - 2020, care va fi valabil până la 12 decembrie 2020. Astfel, va fi introdus pentru prima dată serviciul de transport suburban pentru municipiul Bucureşti, pe rutele: Bucureşti Nord - Bucureşti Băneasea - Fundulea şi Bucureşti Nord - Chitila - Buftea. Ca urmare a lansării acestui serviciu, Gara Bucureşti Băneasa va fi redeschisă operării comerciale permanente, pentru trenurile care circulă pe Magistrala 800, cu excepţia celor fără oprire pe întreaga distanţă.
Totodată, va fi introdus mersul de tren cadenţat pe rutele Constanţa - Mangalia şi Iaşi - Ciurea, în completarea rutelor cadenţate existente.
Odată cu noul Mers al Trenurilor, pentru prima dată în România, se va adopta modelul trenurilor turistice din Europa, urmând ca CFR Călători să opereze trenuri special comandate care să permită vizitarea şi călătoria pe ruta Simmeringului Bănăţean: Oraviţa - Anina şi retur.