Vointa care face marea istorie
Data: 16 - 30 noiembrie 2011
Ne propunem in numarul de fata sa vorbim despre Ion C. Bratianu. Despre cel ce a intemeiat una dintre cele mai mari „dinastii politice“ al carei destin este strans legat de insasi evolutia ingineriei in tara noastra. Si vom incepe cu un moment de acum 90 de ani. Cu prilejul sarbatoririi unui secol de la nasterea lui Ion C. Bratianu, marele inginer Anghel Saligny spunea, cu autoritatea de necontestat a omului, a specialistului care lasa in urma sa o opera tehnica (si nu numai) intrata definitiv in istorie: „Bratianu era convins ca nu vom putea avea o emancipare economica decat avand un Corp tehnic instruit si numeros. Convingerea lui despre insemnatatea Corpului tehnic in tara o vedem mai cu seama in directiunea studiilor celor trei fii ai sai (cu totii au devenit ingineri - n.a.) si in staruinta pusa pentru reorganizarea Scolii Nationale de Poduri si Sosele...“. Saligny si-a continuat expunerea relevand, intre altele: „Bratianu a intreprins (a initiat - n.a.) constructia a peste 1000 km de cale ferata, a docurilor si cheiurilor din Galati si Braila si a hotarat ca podul de peste Dunare care, pe acel timp, era clasat al treilea pod din lumea intreaga, sa se faca dupa planurile inginerilor romani...“.
Credem ca faptele citate sunt suficiente pentru a ne convinge ca in personalitatea lui Ion C. Bratianu gasim, noi, urmasii generatiilor care au initiat prima mare modernizare a tarii, un set de valori de cea mai mare importanta, de adanca semnificatie, ca sursa inepuizabila de inspiratie.
Este cazul sa ne exprimam, cu acest prilej, o mare nedumerire. Anul de-al carui final ne apropiem a marcat implinirea a 190 de ani de la nasterea marelui roman care a fost Ion C. Bratianu. Nici macar cei care se autointituleaza discipoli ai Bratienilor n-au avut suficienta determinare pentru a marca - asa cum se cuvine - aniversarea celui care a pus bazele unei politici nationale de care beneficiem, cu totii, si in prezent. Dar, nu la unii contemporani nerecunoscatori dorim sa ne referim, ci la omul actiunii hotarate intr-o perioada a istoriei cand, in Romania, era totul construit, la un mare constructor de institutii publice puse integral in slujba interesului national.
Sa ne reamintim: la 2 iunie 1821, anul marii rascoale a lui Tudor Vladimirescu, se nastea, la Pitesti, Ion C. Bratianu. Aflat, mai tarziu, la studii in capitala Frantei, unde a urmat si cursuri de inginerie, Ion C. Bratianu a fost martor si participant la declansarea Revolutiei din 1848. S-a intors grabnic in tara si s-a integrat in randurile celor care au constituit Comitetul Revolutionar Roman, din care mai faceau parte Nicolae Balcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti, Cezar Boliac, Ion Heliade Radulescu, Ion Campineanu, figuri emblematice ale luptei pentru emanciparea poporului roman. A devenit membru al Guvernului revolutionar si si-a pus amprenta pe o serie de decrete care vizau alinierea tarii la cursul de modernizare din Occident. Mentionam acest moment istoric in mod special, deoarece - prin decizia sa de a plati chiar cu viata implinirea unor inalte idealuri - Ion C. Bratianu isi castigase un imens prestigiu care i-a permis mai tarziu - in alte conditii istorice - sa puna in aplicare multe dintre planurile nascute si slujite in focul Revolutiei din 1848, nu in ultimul rand, planurile de dezvoltare industriala a Romaniei.
O parte din respectivele planuri a fost evocata de Anghel Saligny in memorabilul discurs prilejuit de centenarul Ion C. Bratianu. Redam, in continuare, cateva fragmente dintr-o veritabila cronica a ingineriei romane. Saligny mai spunea: „Pusi la munca prin hotararile marelui Ion Bratianu, inginerii romani au putut dovedi ca sunt la inaltimea celor din tarile civilizate din Occident. Urmand indrumarile date de Bratianu, inginerii nostri au construit, afara de numeroasele sosele cu lucrari de arta importante, un numar de peste 2500 km de cai ferate, porturile Constanta, Galati, Braila si multe alte porturi dunarene, conducta de petrol Campina - Constanta, mari lucrari de edilitate care, pana acum cativa ani, se socoteau de domeniul specialistilor din strainatate“.
Nu putem sa nu revenim asupra unui „detaliu“ inclus in acelasi discurs din care am citat la inceputul acestor insemnari. Este vorba despre decizia lui Ion C. Bratianu de a incredinta, in 1881 (iata, in urma cu 130 de ani) lui Gheorghe Duca organizarea invatamantului tehnic superior in Romania. A fost una dintre deciziile „cu bataie lunga“, cu efecte dintre cele mai benefice pentru tara. Este vorba despre Scoala Nationala de Poduri si Sosele (denumire emblematica prin care se sublinia prioritatea realizarii unei infrastructuri moderne de transport) din care s-a dezvoltat Scoala Politehnica din Bucuresti. Bratianu a optat si pentru numirea in fruntea Ministerului Lucrarilor Publice (cel destinat sa puna in aplicare planurile inginerilor romani) pe inginerul Panait Donici, un remarcabil organizator si, in acelasi timp, sustinator al unor proiecte de mare amploare. O stralucita pleiada de ingineri, intre care cel mai des pomenit, pe buna dreptate, Anghel Saligny, precum si alti mari specialisti, precum Spiru Haret, David Emanuel, Traian Lalescu, au predat la Scoala Nationala de Poduri si Sosele, ceea ce a contribuit decisiv la formarea unor specialisti de inalta clasa, care au dus mai departe, in special in perioada existentei Romaniei Mari, o opera constructiva care impune respect si recunostinta.
Cum s-a vazut, toate acestea si-au avut sorgintea in viziunea lui Ion C. Bratianu. Fara activitatea lui de pionierat nu ar fi fost posibile realizarile despre care vorbim. Nu a fost simplu si nici usor, intr-o perioada extrem de dificila pentru tara (ne referim la a doua jumatate a secolului al XIX-lea) sa se constituie statul roman modern si sa se treaca - pe toate planurile - la realizarea unor programe menite sa scoata Romania din starea de inapoiere determinata, in special, de politicile celor trei imperii care o inconjurau. Cu perseverenta care il caracteriza, Ion C. Bratianu a urmarit, pas cu pas, sistematic, crearea premiselor pentru formarea si afirmarea unui Corp tehnic al tarii fara de care nu s-ar fi obtinut si nu s-ar fi consolidat independenta nationala si nu s-ar fi pus bazele Romaniei Mari, ideal pe care l-a implinit fiul sau, inginerul Ionel I. C. Bratianu. Avem a reflecta la toate acestea. Fiecare si toti laolalta, intrucat gasim foarte multe raspunsuri la intrebarea fireasca: exista modele de urmat? Numele de Ion C. Bratianu este, cu siguranta, un raspuns pe deplin lamuritor.