Industria petroliera si a gazelor naturale in contextul dezvoltarii durabile
Data: 16 - 30 noiembrie 2013
Conceptul de „dezvoltare durabila“ desemneaza totalitatea formelor si metodelor de dezvoltare socio-economica axate pe asigurarea unui echilibru intre aspectele sociale, economice si ecologice si elementele capitalului natural. El nu se limiteaza la o constientizare ecologica, cum gresit s-a inteles, ci vizeaza instaurarea unui echilibru superior intre dimensiunile economica, sociala si de mediu. Ca o simpla definitie, „dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmareste satisfacerea si nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi“. Ca obiect al dezvoltarii durabile se inscrie preocuparea pentru dreptate si echitate intre state, nu numai intre generatii.
Solutii inovatoare la provocarile de mediu
De multa vreme, industriile trebuie sa faca fata provocarilor de mediu. Trebuie sa caute, sa gaseasca si sa implementeze solutii inovatoare pentru a-si crea un avantaj competitiv, dar si pentru a se incadra in standardele de protectie a mediului si a resurselor. Abordarea sectoriala nu este suficienta.
Cand trebuie sa decida prioritatea unei actiuni, conducatorii obiectivelor industriale au datoria de a face distinctia intre doua dimensiuni:
Semnificatia stiintifica a impactului unei activitati sau al alteia (amploarea impactului asupra mediului sau asupra epuizarii resurselor);
Constientizarea impactului asupra partilor interesate (trebuie sa se constientizeze diversitatea sistemelor de valori sau a principiilor de luare a deciziilor, practicate de diverse grupuri).
In contextul aderarii la Uniunea Europeana, presiunea directivelor si normelor poate genera frustrari in cadrul intreprinderilor care, desi isi gestioneaza bine serviciile de mediu, au fost nevoite sa suporte preturi foarte ridicate si s-au confruntat cu reactii negative din partea opiniei publice.
Bilantul problemelor de mediu, oricat de complex si laborios ar fi, nu constituie decat prima etapa a elaborarii unei strategii. Urmatoarea consta in a determina din ce punct de vedere o intreprindere poate fi afectata daca activitatile ei au un impact negativ asupra mediului. De asemenea, trebuie identificate oportunitatile care decurg dintr-o reala strategie ecologica, chiar daca dezbaterea cu privire la amploarea acestor oportunitati si la costurile de protectie a mediului va continua. La ora actuala, politica de mediu a intreprinderilor se defineste mai degraba ca o reactie la noile reglementari decat ca o cercetare a oportunitatilor.
De la general la particular
Problemele de mediu pe care le ridica industria petrolului si utilizarea acestuia in scopuri energetice si de transport se refera la calitatea aerului, a apei, la modificarile climatice si la calitatea combustibililor. In privinta utilizarii produselor rafinate, exista inca mari diferente intre gradul de rafinare cerut de piata din statele membre UE si de cea din tarile central si est-europene. In tarile in curs de aderare sau candidate la UE, cererea pentru produse din petrol cu potential de poluare mai scazut este mult mai redusa fata de UE.
Cererea pentru produse petroliere este si va continua sa fie in crestere. In UE, previziunile indica o cota de 42% din consumul total de resurse energetice in 2020 din petrol. In aceste conditii, schimbarile impuse de protectia mediului vor determina o orientare pronuntata spre produse petroliere curate. Aceasta va necesita dezvoltarea unui complex de inter-relatii intre politica de energie si protectia mediului, a unei abordari cuprinzatoare care sa tina seama, pe de o parte, de evaluarile integrate si fundamentate stiintific, si, pe de alta parte, de tintele stabilite pentru protectia mediului in contextul dezvoltarii durabile. Spre exemplu, reducerea potentialului poluant al combustibililor pentru transport ar putea determina o crestere a emisiilor de bioxid de carbon produse de rafinarii. De aceea, o colaborare mai stransa intre toti factorii implicati pare sa fie calea cea mai potrivita pentru a trata complexitatea problemei.
Cauze si efecte
Din punct de vedere al mediului, gazul natural este considerat „poarta spre o dezvoltare durabila“. Impactul asupra mediului generat de utilizarea gazului natural are dimensiune locala (particule, fum), regionala (ploi acide) si globala (gaze cu efect de sera). Impactul negativ la toate dimensiunile se poate reduce prin folosirea gazului curat, cu continut scazut de sulf si de carbon, prin utilizarea tehnologiilor de eficienta energetica si prin reducerea cererii de energie (tehnologii termo-izolante in constructii, stiluri de viata adaptate). Tehnologiile gazului se potrivesc foarte bine cu cele pentru dezvoltarea resurselor regenerabile. Combustibilul gazos este adecvat tehnologiilor de crestere a eficientei energiei, de exemplu in boilerele de condensare. Arderea gazului in centrale are potentialul de a reduce emisiile de bioxid de carbon. Utilizarea gazului in cogenerare va dubla productia de energie electrica produsa pe baza de gaz in Uniunea Europeana. Aceasta situatie va determina, insa, dereglari si disfunctionalitati in domeniul competitiei, intre vechile centrale cu eficienta scazuta si cele noi, performante.
Un subiect delicat la nivelul productiei de energie, in tarile membre UE, se refera la energia nucleara, mai precis la raportul dintre siguranta nucleara si poluarea mediului. Promovarea surselor regenerabile este o chestiune legata mult de potentialul fiecarei tari in parte. In prezent, nivelul emisiilor de bioxid nu este considerat ingrijorator. De aceea, nu se considera necesara o politica agresiva de promovare a surselor regenerabile in acest grup, mai ales datorita faptului ca efortul investitional pentru retehnologizarea centralelor electrice clasice poate conduce la pastrarea aceleiasi structuri a productiei de energie pentru urmatorii 15 - 20 de ani.
Intregul si partea
Fiecare tara membra a UE se afla intr-o situatie diferita, determinata de conditiile naturale - geografice, resurse naturale etc., structura importului, contextul economic si starea mediului. Pentru a indeplini cerintele unei dezvoltari durabile, fiecare stat in parte trebuie sa-si ajusteze propria structura a productiei de energie. (Tarile in curs de aderare si candidate, in ansamblul lor, nu difera ca tendinta generala fata de statele-membre UE, de aceea nu vor provoca schimbari calitative majore in procesul Cardiff (ampla reforma structurala menita sa duca la imbunatatirea capacitatii si eficientei pietei muncii, a bunurilor, serviciilor si capitalului). Ele intaresc insa aceste tendinte si de aceea fac integrarea sa fie un proces dificil. Cele mai sensibile probleme ale tarilor candidate sunt, din aceasta perspectiva: ? securitatea nucleara; ? eficienta energiei si utilizarea surselor regenerabile; ? problemele sociale legate de restructurarea in anumite sectoare energetice; ? povara economica pe care constituirea unor stocuri de petrol, neproductive in termeni economici, dar scumpe in termeni financiari, o impune asupra tarilor candidate.)
Totusi, evolutia conditiilor si a costurilor de productie, precum si schimbarile intervenite in cererea consumatorilor, sunt o sursa de avantaje competitive importante pentru actorii din industriile energetice, dar incadrarea in standardele si legislatia de mediu, armonizarea cu acestea nu trebuie ignorate. De aceea se poate apela (si majoritatea gigantilor petrolieri o si fac) la sprijinul unor specialisti in domeniu (pentru imbunatatirea strategiei de mediu in concordanta cu sporirea competitivitatii, pentru imbunatatirea capacitatii si eficientei firmelor, pentru obtinerea diverselor certificari sau pentru medierea relatiei cu opinia publica).
Proiectul Oleoductului Constanta - Trieste, PEOP
Inca din perioada anilor 2000 - 2001, Romania a continuat sa promoveze, in cadrul Pactului de Stabilitate, proiectul romanesc de constructie a oleoductului, pe traseul Constanta - Trieste, PEOP, in Croatia. In 2001, Banca Europeana de Investitii a apreciat ca, datorita construirii conductei Baku - Ceyhan, oleoductul Constanta - Trieste devine atractiv, fiind si astazi un traseu complementar celui dintai. Acest lucru presupune interconectarea si interoperabilitatea „Sistemului de Transport Titei prin Conducte din Romania“ la sistemele europene, asigurarea coerentei in proiectarea si dezvoltarea infrastructurii pe termen mediu si lung.
In opinia BEI, „Constanta - Trieste reprezinta cea mai scurta ruta pentru tranzitul petrolului caspic spre pietele vest-europene, in timp ce alte debusee (SUA, Balcani) se pot aproviziona de la terminalul din Ceyhan“.
Proiectul este evaluat la aproape trei miliarde de euro si va fi operational in 2 - 4 ani. Lungimea totala a conductei va fi de 1360 km, din care pe teritoriul Romaniei - 649 km, al Serbiei - 208 km, al Croatiei - 423 km, al Sloveniei - 29 km si al Italiei - 10 km. Studiul de fezabilitate pentru constructia oleoductului prezinta trei posibile variante de capacitate de transport pentru conducta, respectiv de 40, 60 sau 90 milioane tone/an.
In consecinta, proiectul romanesc Constanta - Trieste se afla in concurenta directa cu celelalte trei rute proiectate pentru aducerea petrolului la Marea Mediterana, pe apele marilor Egee si Adriatica, Burgas - Alexandropolis, Odessa - Brodi si sistemul Drujbadria cu terminalul la Trieste, dar care toate au sprijinul Rusiei. De mentionat este faptul ca Romania este interconectata cu Ungaria prin conducta Arad - Szeged, prin care se realizeaza importuri de gaze naturale, iar doua conducte, cu Bulgaria si Republica Moldova, sunt in constructie.
Concluzii
Fara un sistem adecvat de transport care sa permita interconectarea la coridoarele de transport titei si gaze naturale prin conducte si/sau schimburile economice cu tarile vecine, respectiv cu UE, nu se pot dezvolta peste o anumita limita. Dezvoltarea tarii noastre depinde de imbunatatirea infrastructurii (cu precadere a infrastructurii de transport) si de asigurarea resurselor energetice, pe termen mediu si lung. Pentru aceasta trebuie avute in vedere urmatoarele:
Dezvoltarea infrastructurii de transport la nivel international/european;
Asigurarea surselor primare conventionale de energie (gaze, titei) pe termen mediu si lung, prin: ? identificarea de noi zacaminte; ? modernizarea si imbunatatirea tehnologiilor de extractie; ? concesionarea de terenuri petroliere pe termen mediu si lung, cu plata unei redevente care sa tina cont de evolutiile pretului petrolului pe plan extern; ? dezvoltarea capacitatilor de stocare si de transport gaze si petrol.
In elaborarea unei strategii nationale a securitatii aprovizionarii cu resurse energetice, Romania trebuie sa tina cont de toate incertitudinile si amenintarile existente, precum si de cele care ar putea sa apara. O asemenea strategie trebuie elaborata cu implicarea factorilor de decizie din domeniul macroeconomic, al politicii externe, al infrastructurii, al politicii comerciale, cu un accent special pe costuri si pe posibilitatile concrete de finantare. Planificarea strategica trebuie sa fie proactiva si sa aiba in vedere mai multe scenarii posibile si seturi de masuri concrete adecvate pentru fiecare caz in parte, astfel incat Romania sa fie pregatita sa reactioneze la evolutiile mediului extern in mod rapid si bine fundamentat intr-un mod in care sa asigure sustinerea cresterii economice si a stabilitatii macroeconomice.
Printre elementele de politica externa care ar trebui luate in calcul in elaborarea unei asemenea strategii, de maxima importanta sunt: ? punerea unui accent sporit pe imbunatatirea relatiilor politice si legaturilor economice cu tarile detinatoare de resurse energetice; promovarea in relatiile bilaterale si multilaterale a pozitiei oferite de tara noastra ca punct nodal intre Marea Caspica si Uniunea Europeana, precum si valorificarea capacitatilor portului Constanta, ce ar putea sa devina o adevarata „platforma“ a fluxurilor energetice catre Europa; ? folosirea contextului de „dezvoltare durabila“ in UE pentru a obtine asistenta specifica in scopul atingerii parametrilor impusi de normele legislative ale UE cu privire la rezervele de petrol, gaze si energie; ? sprijinirea companiilor romanesti pentru modernizarea si innoirea tehnologiilor de exploatare si pentru a patrunde in marile bazine petroliere (Orientul Mijlociu, Bazinul Marii Caspice, Africa), prin concesionarea de campuri petroliere; ? conectarea infrastructurii la retele energetice transeuropene, in cadrul carora Romania sa beneficieze de o pozitie strategica; ? constructia oleoductului Constanta - Trieste; ? intensificarea activitatii de lobby pe langa UE si USA pentru finantarea proiectelor de infrastructura energetica; ? identificarea posibilitatii de dezvoltare a unui parteneriat pe baze comerciale cu Rusia; ? finalizarea negocierilor privind crearea societatii internationale kazaho-georgiano-turkmeno-azero-romane pentru transportul titeiului din zona Marii Caspice la Marea Neagra si mai departe, in Europa.
N.R.: Subtitlurile apartin redactiei
Bibliografie
1. Programul de guvernare pe perioada 2009 - 2012;
2. Meersman, H., Van de Voorde, E., Is the freight transpot growth inevitable? ECMT, ISTPTE, Innsbruck, 1997;
3. Conferinta Pan-Europeana pentru Transport Praga, 1991, Declaratiile si rapoartele celei de-a doua si celei de-a treia Conferinte Pan-Europene pentru Transport (Creta, martie 1994; Helsinki, iunie 1997), prima Conferinta Internationala pentru Transport Euro-Asiatic (St. Petersburg, mai 1998);
4. G. A Giannopoulos, European inland freight transport scenarios for 2020 and some related and related policy implications, Aristotle University of Thessaloniki, South East, Transport Research Forum, Thessaloniki, Greece.