Nasterea Domnului
Univers Ingineresc nr.: 23/2019
Data: 1-15 decembrie 2019
Data: 1-15 decembrie 2019
Când Tatăl S-a milostivit,
Prin Fiul Său Cel Preaiubit,
Şi Maica Sfântă, vrând să pună
Un început în Infinit,
Fiind cu omul împreună,
La binecuvântat soroc,
Binevoi şi timp, şi loc.
Nu, Betleemul nu putea
Prunc Sfânt şi Maică încăpea,
Nu loc de-odihnă îi lipsea,
Ci loc smerit, cum se cerea.
La vreme-ngemănată-n zori,
În slavă - îngeri, jos - păstori,
Şi-n staul necuvântătoare,
Primit-au Sfânta Născătoare
Şi Pruncul Sfânt şi mai smerit
Ca locul care i-a primit.
E ceasul hotărât prin stele,
Prin Nova călăuzitoare,
Iar bolta lumii, rotitoare,
Va colinda mereu cu ele,
Va spune taina de-ntrupare,
Vestind iubire şi iertare.
Corneliu BERBENTE
Alte articole
La Brașov s-a desfăşurat recent, la Lux...
Potrivit rezultatelor celui mai recent sondaj...
Cel mai inteligent lobby din regiune a fost...
Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi...
Numărul total de întreprinderi active din...