ORA BILANTULUI
Data: 16-31 decembrie 2006
Cu toate ca datele statistice oficiale vizeaza – la aceasta ora – doar rezultatele de pe primele trimestre din 2006 – se poate aprecia, inca de pe acum, ca anul se va incheia, sub aspectul rezultatelor economice, la un nivel superior tuturor prognozelor interne si internationale. Este vorba despre o crestere economica de circa 8 la suta, una dintre cele mai inalte din intreaga perioada postdecembrista. Este de remarcat ca sectorul cel mai dinamic al economiei a fost – si in 2006 – la cel al constructiilor, ca reflectare directa a faptului ca accentul s-a pus pe investitii. Un spor de peste 22 la suta reprezinta incontestabil o performanta a acestui sector. Se poate remarca, de asemenea, ca formarea bruta de capital fix (expresia statistica oficiala a investitiilor) a inregistrat un ritm de crestere de peste 14 la suta.
Se pot prezenta numeroase alte cifre, dar nu dorim sa incarcam textul cu prea multe elemente care sunt dificil de retinut. S-ar mai cuveni, totusi, mentionat – pe fondul acestor realizari incontestabile – ca deficitul comercial si deficitul de cont curent au inregistrat recorduri nedorite, ceea ce reflecta si profundele dezechilibre la scara intregii economii nationale.
In fata acestui tablou in care predomina, incontestabil, datele referitoare la cresteri dezirabile, se pune urmatoarea intrebare: oare de ce nu se reflecta asemenea progrese substantiale in conditiile de trai ale majoritatii covârsitoare a populatiei tarii? Fara a avea putinta de a aprofunda aceste aspecte, se cuvine sa subliniem ca nu orice crestere economica este insotita si de o dezvoltare umana (un alt termen de specialitate consacrat) simetrica. Majorarea substantiala a PIB nu a avut, inca, efecte puternice asupra unor componente importante ale calitatii vietii, criza din domenii esentiale precum sanatatea si invatamântul accentuându-se, iar polarizarea sociala inregistrând cote fara precedent.
Discrepantele in domeniul conditiilor de trai reprezinta un mare risc social, un factor potential de tensiuni, fapt de care guvernantii ar trebui sa tina seama in cel mai inalt grad.
Prin urmare, nu avem de-a face cu un tablou integral „luminos“, ci si de „umbre“. Aceasta este baza de pornire reala spre realizarea obiectivelor din anul viitor, perioada in care – speram – intre cresterea economica si dezvoltarea umana va exista o reala consonanta. Cum se spune, „speranta moare ultima“.