Jurnal de bord La cumpana anilor
Data: 15-31 decembrie 2016 2016
Acum, când toţi românii și fiecare dintre noi parcurgem ultimele zile al anului 2016, avem îndreptăţirea să ne bucurăm de tot ceea ce am realizat în viaţa noastră personală şi în cronica devenirii întregii ţări. În acelaşi timp, scrutăm viitorul, cu speranţe şi îngrijorări, date fiind, deopotrivă, semnele bune şi cele ce anunţă unele riscuri şi provocări, mai ales în plan internaţional. Se cere o adaptare la cerințe și la scopuri izvorâte din situații politico-sociale și morale noi.
Indiferent din ce unghi privim realităţile româneşti actuale, se cuvine să apreciem în mod deosebit că, în 2016, am avut unul dintre cei mai buni ani postdecembrişti printr-o creştere puternică a PIB - cea mai mare din Uniunea Europeană - și că numeroşi alţi indicatori atestă stabilitatea economiei româneşti. Incontestabil, la toate rezultatele pozitive au avut contribuţii importante colegii noştri ingineri din toate domeniile de activitate, iar acest fapt constituie, pentru noi, toţi, o sursă de legitimă satisfacţie şi, totodată, de angajare mai puternică în vederea dezvoltării şi aprofundării a tot ceea ce a fost pozitiv în economie, în întreaga societate.
La început de An Nou, se cere ca, printr-o privire lucidă, să identificăm modalitățile de acțiune în vederea îndeplinirii unor obiective economico-sociale prioritare din 2017 şi într-o perspectivă mai largă. Mă refer la mai buna accesare a fondurilor europene, la modernizarea infrastructurii de transport rutiere şi feroviare, la recuperarea rămânerilor în urmă la alte programe de investiţii, la înlăturarea stărilor negative din sănătate, din învăţământ, din administraţia publică. Toate acestea constituie obiective care se cer îndeplinite în cele mai bune condiţii în anul care vine, iar închiderea, la 11 decembrie a.c., a ciclului electoral, prin alegerea noului Parlament, se impune a se marca, cât mai convingător, prin ceea ce numim „un nou început", cu sensuri predominant pozitive.
Evident, comunitatea noastră inginerească, situată permanent drept principală linie de forță creativă în întreaga societate românească, este angajată, în continuare, în toate activitățile menite să amplifice bunele rezultate din 2016 şi să asigure realizări superioare în anul viitor. Dacă ar fi să sintetizez aceste deziderate, consider că are cea mai mare expresivitate conceptul de creativitate cu corolarul lui, inovarea.
Prin experienţa României, precum şi prin experienţele la scară universală, s-a demonstrat că numai prin mutarea centrului de greutate al tuturor tipurilor de activităţi pe creativitate, pe inovare se poate asigura un real progres economico-social caracteristic spiritului timpurilor în care trăim.
Ca puncte de pornire în desfăşurarea unor acţiuni eficiente, pot fi identificate sporirea finanțărilor pentru cercetare, dezvoltare și inovare, introducerea sistematică a noului în procesele de fabricație, management și de marketing, încurajarea și susținerea bunelor tradiții în care am avut rezultate deosebite prin faptele noastre din prezent şi viitor.
Deoarece ne aflăm într-o lume concurenţială, în care performanţele nu sunt uşor de obţinut, se impune să ierarhizăm corespunzător pârghiile prin care este posibil să realizăm obiectivele pe care ni le propunem. Din această perspectivă, decisive sunt resursele umane, a căror valorizare începe cu şcoala de toate gradele, continuă cu procesele de învăţare permanentă şi se finalizează prin climatul creativ din firme, din instituţii. Oamenii României sunt principalul nostru avantaj competitiv, iar conştientizarea acestei realităţi intim legate de viața noastră, de stimularea energiilor întregii naţiuni reprezintă un pas decisiv pentru schimbarea în bine.
Anul 2016 se încheie. Dorim cu toţii ca 2017 să fie mai bun.
LA MULŢI ANI!