NICOLAE I. MANOLESCU (1907 – 1993) Fondatorul scolii romanesti de teoria mecanismelor si masinilor
Data: 1-15 februarie 2007
S-a nascut in comuna Adjudul Vechi din jud. Vrancea, la 11 aprilie 1907. Tatal sau, Ion Manolescu, a fost functionar la CFR si mama a fost casnica. Liceul l-a urmat la Focsani, unde s-a remarcat ca un elev exceptional. A urmat dupa aceea studiile superioare la Scoala Politehnica din Timisoara, pe care a absolvit-o in anul 1931, obtinand diploma de inginer electromecanic, cu mentiunea Magna cum laudae.
Activitatea didactica a inceput-o inca de cand era student, ca asistent al profesorului Victor Valcovici, la cursul de Mecanica teoretica care se preda pentru studentii anului intai, la Politehnica din Timisoara.
Desi lucra ca inginer in productie, si-a continuat activitatea didactica, ca profesor de matematica, rezistenta materialelor si termotehnica, in perioada 1936 – 1940, la Scoala Superioara de Ofiteri de Marina de la Constanta.
Din anul 1949, N.I. Manolescu a fost conferentiar la Institutul de Cai Ferate Bucuresti, unde a predat cursurile Rezistenta materialelor, Masini de ridicat, Termotehnica, Electrotehnica, Organe de masini si Teoria mecanismelor si a masinilor.
In anul 1964, profesorul Manolescu a participat la concursul pentru ocuparea postului vacant de la Catedra de teoria mecanismelor si a masinilor la Institutul Politehnic din Bucuresti, la Facultatea de Transporturi. Fiind numit profesor titular al catedrei, a predat continuu cursul de Teoria mecanismelor si a masinilor pana la pensionare si este considerat fondatorul scolii romanesti de teoria mecanismelor si a masinilor si „pilonul principal“ al Facultatii de Transporturi, la care a fost decan peste 15 ani. In aceeasi perioada a predat cursuri de Mecanica si Rezistenta materialelor la Institutul de Petrol si Gaze din Bucuresti. Dupa pensionare a ramas ca profesor consultant pana la sfarsitul vietii. El a format generatii de ingineri specialisti si a indrumat numerosi ingineri in timpul studiilor pentru obtinerea titlului de doctor.
Dupa ce i-a fost acordata diploma de inginer a lucrat in productie, la inceput la Serviciul tehnic CFR din Braila (1932), apoi in diferite orase ale tarii, acolo unde era trimis ca, prin competenta lui, sa organizeze sau sa indrepte ceea ce nu era in regula. A lucrat la Atelierele CFR – Brasov (1932-1936); la Atelierele Port Constanta si Palas (1936-1941); la Directia Atelierelor CFR (1941-1942); la Directia Electrificarii CFR ( 1942-1945) si in cadrul Directiei de Aprovizionare a Materialelor CFR, din Ministerul Transporturilor (1945-1956).
Fiind un spirit inovator si cercetator stiintific remarcabil, a imbinat munca directa din productie cu o bogata activitate stiintifica si didactica.
Dupa cercetari indelungate si pasionate, inginerul N.I. Manolescu si-a prezentat, in anul 1969, teza de doctorat Contributii la sinteza numerica structurala si cinematica a grupelor ASSUR, a lanturilor cinematice, a mecanismelor motor plane articulate, obtinand titlul de doctor inginer. Ca o incununare a activitatii stiintifice deosebit de fructuoase, in anul 1972 i s-a decernat titlul de doctor docent.
Munca sa stiintifica a axat-o atat pe studii si cercetari fundamentale de Teoria mecanismelor, cat si in probleme aplicative din domeniul transporturilor feroviare, aducand contributii deosebite la studiul cinematic si dinamic al suspensiilor boghiurilor, al motorului locomotivei diesel electrice, in special la sistemul de comanda si reglare automata, si prin elaborarea unor lucrari originale in Teoria mecanismelor.
Rezultatele cercetarilor le-a comunicat la congresele mondiale de la Varna (1965), Zakopane (1969), Montreal (1979), New-Delhi (1983), Sevilla (1987) si Praga (1991) si s-au bucurat de aprecierile unanime ale unor personalitati de prestigiu.
Si-a extins activitatea dincolo de hotarele tarii, ca membru fondator al Federatiei Internationale de Teoria Mecanismelor si Masinilor, IFToMM, membru al Comisiei Permanente de Standardizare si Terminologie si membru de onoare al Comitetului Tehnic de Mecanisme cu Bare si Came, organisme la care scoala romaneasca creata de dansul a avut si are in prezent un rol deosebit.
A organizat in Romania, sub auspiciile Academiei Romane, ale Ministerului Invatamantului si Ministerului Transpor-turilor, manifestari stiintifice internationale regulate, sub denumirea International Symposion on Linkages (SYROM), care s-au tinut la Bucuresti in anii 1973, 1977, 1981, 1985, 1989, 1993, precum si dupa disparitia sa (1993), in anii 1997, 2001 si 2005.
La opera stiintifica se adauga si prezenta lui la sedintele Comisiei A de Standardizare pe plan mondial a terminologiei din domeniul mecanismelor si masinilor, unde a avut un cuvant greu la discutiile prin care au fost adoptati 800 de termeni si aproximativ 200 de simboluri. Mai multe societati savante s-au simtit onorate sa il aleaga ca membru, cum ar fi Asociatia Romana de Robotica si Asociatia de Tensometrie.
A colaborat la Revista CFR cu fidelitate si membrii redactiei il considerau un prieten drag.
Din analiza celor 130 de lucrari stiintifice dintre care peste 100 de articole si comunicari pe care le-a publicat in tara si strainatate, se pot constata o uriasa putere de munca, o imaginatie tehnico-stiintifica iesita din comun si o probitate profesionala deosebita. Pentru studenti a publicat cursul Elemente de termodinamica (1940), Teoria mecanismelor (1956), Cinetostatica si dinamica masinilor (1959), Culegere de probleme din teoria mecanismelor si masinilor, in doua volume, 1963 si 1967, Teoria mecanismelor si a masinilor (1972).
Cu mare interes au fost audiate conferintele tinute la Tehnische Hochschule din Aachen (1985) si din Hanover (1988), Ecole Centrale din Paris (1987), unde a fost invitat datorita reputatiei sale.
Ca o inalta apreciere pentru opera sa stiintifica originala si deosebit de valoroasa, a fost ales membru corespondent al Academiei Romane, la 18 decembrie 1991, recomandat si sustinut de AGIR.
In anul 1992, la implinirea varstei de 85 de ani, Universitatea Politehnica din Bucuresti a organizat o manifestare stiintifica omagiala, prilej cu care a fost editat un volum cu evocari ale personalitatii profesorului N. I. Manolescu, impreuna cu lucrari stiintifice de Structura mecanismelor ale sarbatoritului, dar si ale unor colaboratori de la Catedra de Teoria Mecanismelor si a Robotilor din Bucuresti si din tara, in activitatea didactica si de cercetare stiintifica.
In ziua de 6 octombrie 1993, profesorul N.I. Manolescu, iesind din localul Politehnicii din Bucuresti, a fost lovit de un automobil. Dupa trei zile, la 9 octombrie, dupa o grea suferinta, a incetat din viata. Puterea lui de munca si creatie a fost intrerupta de acest tragic accident.
Cei care l-au cunoscut il descriu ca pe un om foarte modest, de o mare bunatate, care ii ajuta pe cei in nevoie. El isi gasea refugiul in munca stiintifica.
Distins membru al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, din anul 1992 a fost desemnat membru de onoare al AGIR. Profund devotat asociatiei, la un interviu a fost intrebat ce-i doreste AGIR-ului; raspunsul a fost cat se poate de substantial si in acelasi timp de condensat: „Prestigiul!“ – la care el a contribuit.
In amintirea ilustrului profesor, in holul Facultatii de Transporturi a UPB a fost dezvelit in 1997 un bust din bronz al profesorului Nicolae I. Manolescu, de asemenea un bust din gips este prezent la Muzeul Politehnicii din localul Polizu, iar ca omagiu si recunostinta pentru activitatea depusa in cadrul AGIR, figura lui apare pe calendarul editat pentru anul 2007.