EMIL PRAGER (1888 – 1985) Membru devotat al Societatii Politehnice, a introdus betonul armat in realizarea structurilor de rezistenta ale constructiilor pe care le-a executat
Data: 1-15 februarie 2008
Chiar din ziua cand a fost investit cu titlul de inginer, la 1 iulie 1912, s-a simtit mandru si onorat sa se inscrie printre membrii Societatii Politehnice, la care a ajuns cu timpul membru in Comitet. Din 1938 a facut parte si din Colegiul Inginerilor. Atasamentul si dragostea sa pentru breasla inginerilor s-au manifestat prin fapte. El a fost printre cei care au militat pentru ca asociatia inginerilor sa aiba in proprietate un sediu. Cand aceasta idee s-a concretizat, a contribuit cu proiectul de executie a constructiei de beton armat si a asistat personal la turnarea betoanelor pentru Palatul Inginerilor din Calea Victoriei nr. 118, care va implini in martie a.c. 80 de ani de la inaugurare (11 martie 1928). Desi era in acel moment un inginer consacrat, care lua onorarii mari pentru prestatiile sale, lucrarile le-a executat gratuit.
S-a nascut la Bucuresti in ziua de 18/31 august 1888, intr-o casa din mahalaua Cazarmii, de sub dealul Arsenalului Armatei. Tatal lui, Iulius Prager, a fost functionar comercial si mama, Maria, casnica, oameni modesti, veniti din comuna Pancota (Banat). La 9 ani a ramas orfan de tata.
Dupa ce a absolvit Liceul Gh. Lazar, sectia reala, in 1907 s-a inscris la Scoala Nationala de Poduri si Sosele. Bine pregatit din liceu, a obtinut prin concurs o bursa de studii care l-a scutit de grijile materiale. A terminat facultatea cu distinctie. A fost discipol al marilor profesori Anghel Saligny, Elie Radu si Ion Ionescu Bizet. In seria de 11 absolventi din anul 1912, a fost coleg cu Ion Beles, Henri Teodoru si Aurel Ioanovici, care au devenit constructori renumiti.
Ca inginer constructor si-a inceput activitatea la Directia Generala a Porturilor si Cailor de Comunicatie pe Apa, unde a lucrat pana in 1921 sub conducerea lui A. Saligny, la Portul Constanta si la porturile de la Dunare. Fire intreprinzatoare, din 1921 pana in 1948 a condus un birou propriu de studii si proiecte pentru expertize si lucrari de beton armat, primul din tara, transformat mai tarziu in Antrepriza de Constructii Emil Prager.
Din 1948 a lucrat la inceput in intreprinderi de stat subordonate Ministerului Constructiilor, iar apoi la Ministerul Energiei Electrice, ca inginer sef si in calitate de consilier tehnic.
Activitatea lui in constructii s-a intins pe o perioada de 70 de ani, timp in care a realizat importante cladiri monumentale, civile si industriale.
Lista proiectelor de executie a constructiilor din beton armat realizate de E. Prager este foarte mare. Amintim numai pe cele mai importante executate in Bucuresti si in tara. Constructii administrative: Muzeul Taranului Roman din Sos. Kiseleff; Palatul Regal si actualul sediu al Ministerului Internelor si Reformei Administrative din Piata Palatului; localul AGIR din Calea Victoriei nr. 118 si cel al Centrului de Documentare Tehnica din str. G. Enescu; Spitalul Elias; cladirea in care a functionat Ministerul Energiei Electrice din Bd. Magheru; Academia de Inalte Studii Militare; cladirea ziarului Universul din str. Brezoianu; Sala Dalles; Biblioteca Centrala Universitara din Iasi. Constructii civile: blocurile de locuinte din bd. Elisabeta nr. 24 si din Calea Victoriei nr. 63, 68/70, 100, 218 si Calea Dorobantilor nr. 36/40; Hotelul Union; locuinte in cartierul Ferentari s.a. Constructii industriale: termocentralele Floresti – jud. Prahova, Schitu-Golesti – jud. Dambovita, silozurile de cereale din Buzau si Chitila, uscatoria de cereale din Constanta. Biserici: catedrala de la Hunedoara, biserica din Costesti, jud. Arges. A mai executat consolidari, iar cladirile avariate de cutremure si de bombardamentele din timpul razboiului, cum ar fi cupola Ateneului Roman, le-a refacut cu fonduri proprii.
Constructiile realizate de E. Prager au rezistat marilor cutremure din 1940, 1977, 1986, 1990, fapt care demonstreaza probitatea profesionala a marelui constructor.
El a adus contributii personale la dezvoltarea stiintei si tehnicii romanesti, prin introducerea mecanizarii in santierele de constructii, a betonierelor si elevatoarelor mecanice si electrice (1925), macaralelor mobile (1929), transportarea betonului prin conducte cu aer comprimat (1936) si multe altele.
A publicat numeroase articole de specialitate, prin care a raspandit experienta si metodele originale utilizate de el in constructii, cum ar fi: Calculul sectiunilor dreptunghiulare dublu armate (1914); Organizarea lucrului in constructii (1931); Problema drumurilor in Romania (1944); Pentru introducerea tehnicii noi in constructii (1956) s.a.
S-a casatorit cu celebra artista dramatica Elvira Godeanu, societara a Teatrului National.
La varsta de 90 de ani a scris si publicat un tratat magistral, de referinta pentru constructori, monografia Betonul armat in Romania, aparuta in 1979.
Desi nu a fost profesor, a fost preocupat de pregatirea ucenicilor si meseriasilor, organizand pentru ei scoli de calificare.
S-a stins din viata intr-o iarna foarte geroasa, la 1 februarie 1985.
Cei care l-au cunoscut isi aduc aminte de el cu emotie si povestesc despre onestitatea, cultura generala si profesionala si in special despre omenia cu care a ajutat pe cei care aveau nevoie.
In memoria marelui constructor, ca omagiu, pe calendarul AGIR din acest an a fost imprimata fotografia sa.